forfotă [At: CARAGIALE, M. 127 / V: forfot sn, folfota, fălfota, fâlfota av / E: drr forfoti] 1 sfs Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo până colo Si: forfoteală, foială (1). 2 av (Îe) A umbla ~ta A umbla grăbit (și fără rost) de colo până colo Si: a forfoti (1).

FORFOTĂ s. f. Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo pînă colo; forfoteală, foială. V. agitație². O neîntreruptă forfotă, ca într-un mușuroi de furnici, agită oamenii din cuprinsul acestui spațiu. BOGZA, C. O. 275. În zori, taica Triglea l-a dus pe Mițrea c-o căruță pînă la Dropii și l-a lepădat acolo în mijlocul forfotei de muncitori. SADOVEANU, M. C. 47. ◊ (Adverbial, numai în expr.) A umbla forfota = a umbla grăbit (și adesea fără rost) de colo pînă colo, a forfoti (1). Unde umbli forfota de dimineață? ARDELEANU, D. 242. Lumea umbla forfota prin gară. D. ZAMFIRESCU, R. 78. Personalul trenului umblă forfota, examinînd roatele tamponate cu toată presiunea. CARAGIALE, O. II 163. – Variantă: forfot (CAMILAR, TEM. 89) s. n.

FORFOTĂ f. v. A FORFOTI. ◊ A umbla ~a a umbla grăbit de colo până colo. [G.-D. forfotei] /v. a forfoti

forfot sn vz forfotă

forfoti vi [At: VLAHUȚĂ, N. 10 / V: ~oli / Pzi: ~tesc / E: fo] 1 (D. oameni) A umbla de colo până colo, grăbit, preocupat. 2 (D. o mulțime în dezordine) A se mișca (haotic) încoace și încolo Si: a foi¹ (4), a furnica (1), a mișuna, a roi, (pop) a forfăi (1), a viermui. 3 (Reg; d. albine; îf forfoli) A roi. 4 A fierbe cu zgomot înăbușit. 5 A clocoti încet, potolit. 6 (D. oameni) A se bălăci în murdărie. 7 (Fam) A flecări. 8 (Fam) A bârfi. 9 A vorbi necuviincios.

forfota adv. de colo până colo. [Abstras din forfotì].

fórfot n., pl. e (imit. d. for-for, huĭetu mișcăriĭ în coace și’n colo, rudă cu bg. vŭrvot, forfot. Cp. și cu harhat și horhăĭ). Clocotirea unuĭ lichid gros. Fig. Mișcare de oamenĭ în coace și’n colo.

fórfota adv. (imit., ca și forfot). A umbla forfota, a umbla de colo colo. V. lobodă.

forfotă s. f., g.-d. art. forfotei

forfotă s. f., g.-d. art. forfotei

forfotă s. f., g.-d. art. forfotei

forfota adv.

FORFOTĂ s. agitație, animație, colcăială, foială, foire, forfoteală, frământare, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire, (reg.) fojgăială, vânzoală, (fam.) fâțâială, fâțâire, fâțâit, vânzoleală. (Pe străzi era o ~ de nedescris.)

FORFOTĂ s. agitație, animație, colcăială, foială, foire, forfoteală, frămîntare, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire, (reg.) fojgăială, vînzoală, (fam.) fîțîială, fîțîire, fîțîit, vînzoleală. (Pe străzi era o ~ de nedescris.)

FORFOTĂ. Subst. Forfotă, forfoteală, foială, foire, du-te-vino, trepădare (pop.), trepădat (pop.), furnicare, mișuială (rar), mișunare (rar), mișună (rar), mișuneală (rar), colcăială, roi, roire, roit, viermuială, viermuit. Adj. Forfotitor; roinic (rar), trepădător (pop.). Vb. A forfoti, a umbla forfota, a umbla încoace și încolo, a umbla de colo pînă colo, a trepăda (pop.), a forfăi (pop.), a foi, a fojgăi (reg.), a furnica, a mișui (rar), a mișuna, a colcăi, a roi, a viermui. V. animație, dezordine, mișcare, mulțime.