foșnet sn [At: SLAVICI, N. II, 187 / Pl: ~e / E: foșni + -et] 1 Sunet ușor produs de mișcarea sau de frecarea frunzelor, a mătăsii, a hârtiei etc. Si: fâșâit, foșneală, foșnire (2), foșnit¹ (2), foșnitură, freamăt (1). 2 Susur.

FOȘNET, foșnete, s. n. Sunet ușor, produs de mișcarea sau de frecarea frunzelor, mătăsii, hîrtiei etc. V. fîșîit, freamăt. Păsările tăcură, foșnetele pomilor se molcomiră, întreaga fire tăcea. CAMILAR, TEM. 202. [Zaharia Duhu] s-a răsucit ascultînd suspinul din văzduhurile înalte, amestecat cu foșnetul mătăsos al frunzelor din fereastră. C. PETRESCU, R. DR. 47. Perdeaua începu a se destrăma cu un foșnet ascuțit și pătrunzător. SLAVICI, N. II 187. ♦ Susur. Foșnetul apelor urcă, se retrage și urcă din nou, aducînd în auz... toate legendele acestui ținut. BOGZA, C. O. 286. Printre brazi coboară vîntul ca un foșnet lung de apă. TOPÎRCEANU, S. A. 19.

FOȘNET ~e n. Zgomot surd și slab apărut la mișcarea unor obiecte (frunze, țesături, hârtii etc.). /a foșni + suf. ~et

fóșnet n., pl. e. Rezultatu foșniriĭ: aud foșnetu plopilor.

FOȘNEALĂ sf., FOȘNET, Mold. FOȘNIT (pl. -te) sn. 1 Sgomotul produs de ceva care foșnește, fîșîit: auz foșneală printre coceni CAR.; un foșnet ușor de aripi îl făcu să ridice ochii GRL.; Vom asculta orga pădurii Foșnitul frunzelor în vînt VLAH.; se auzi la gura vizuinei un foșnit curios GN. ¶ 2 pr. anal.: foșnet de valuri VLAH..

foșnet s. n., pl. foșnete

foșnet s. n., pl. foșnete

foșnet s. n., pl. foșnete

FOȘNET s. 1. fâșâit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, șoaptă, șopot, (rar) șoșet. (~ul frunzelor.) 2. v. fâșâit.

FOȘNET s. 1. fîșîit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, șoaptă, șopot, (rar) șoșet. (~ frunzelor.) 2. fîșîială, fîșîire, fîșîit, fîșîitură, foșnire, foșnit, foșnitură. (~ ziarului.)