frig sn [At: COD. VOR. 96/1 / V: (pop; 5-21) ~ură sf / Pl: (5-21) ~uri, (îvp) ~ure / E: ml frigus, -oris] 1 Temperatură scăzută a mediului ambiant, care dă senzația de rece. 2 Senzație de rece provocată de temperatura scăzută a mediului. 3 (Îe) A nu-i face nici (sau a nu-i ține nici de) cald, nici (de) ~ A-i fi indiferent. 4 (Fig; îs) ~ul morții sau frig de moarte Emoție violentă (însoțită de fiori) prin care trece cineva în fața unui pericol mare. 5 (Pop; lpl) Temperatură ridicată a unui bolnav Si: febră (1), (pop) fierebințeală (6). 6 (Mpp; lpl) Frisoane. 7 (Mpp; lpl) Malarie. 8 (Pop; pex; lpl) Orice boală însoțită de febră mare și frisoane Si: (îvp) miață. 9 (Mpp; îs) ~uri de cap Meningită. 10 (Mpp; îs) ~uri de creștere Febră provenită din creșterea prea accelerată a copiilor. 11 (Mpp) ~uri de lapte Febră temporară a lăuzelor. 12 (Mpp) ~uri de stomac Febră gastrică. 13 (Mpp) ~uri gabene Boală infecțioasă caracterizată prin îngălbenirea pielii. 14 (Mpp) ~uri porcești Numele unei boli cu febră, nedefinită mai îndeaprope. 15 (Mpp) ~uri putredesau friguri rele Impaludism. 16 (Mpp) ~uri tifoide Febră tifoidă. 17 (Fig; lpl) Pasiune violentă Si: patimă. 18 (Fig; lpl) Stare de neliniște, de agitație puternică. 19 (Fig; lpl) Emoție. 20 (Pfm; îe) A băga (pe cineva) în ~ A se răsti la cineva. 21 (Îae) A amenința pe cineva.

FRIG (pl. -iguri) sn. 1 Sensațiune neplăcută produsă prin scăderea temperaturii corpului, din pricina lipsei de căldură, din cauza răcelii atmosferii, etc.: mi-e ~; a tremura de ~; a îngheța de ~ ¶ 2 Scăderea sensibilă a temperaturii aerului, răceală: e ~; sînt zece grade de ~; ~ul iernii; a se apăra de ~ ¶ 3 ~ul morții, fiorii ce cuprind pe cineva în fața unei primejdii de moarte: Rîd și de ~ul morții, cum rîd de-al iernii ~ ALECS. ¶ 4 🩺 Boală de oameni, caracterizată prin ridicarea temperaturii normale a corpului (călduri, fierbințeli), prin accelerarea pulsului și prin sensațiuni alternante de frig și de căldură excesivă: bolnav de ~; în delirul ~urilor; ~uri intermitente, boală infecțioasă din ținuturile tropicale, caracterizată prin îngălbenirea pielii ¶ 5 🌿 FRIGURILE, mică plantă ierboasă, cu tulpina și frunzele acoperite în peri, cu flori liliachii, mai adesea albe; crește prin locurile nisipoase și stîncoase (Arabis arenosa) (🖼 2208) ¶ 6 🌿 FLOARE-DE-FRIGURI = FIEREA-PĂMÎNTULUI; BURUIANĂ-DE-~URI¹, plantă foarte veninoasă, cu frunzele puțin cărnoase, lucitoare, cu flori mici, galbene; crește prin locurile umede, pe marginea lacurilor și a iazurilor; numită și „boglar”, „rînzișoară”, etc. (Ranunculus sceleratus) (🖼 2209); – BURUIANĂ-DE-FRIGURI² = LAPTELE-CUCULUI; BURUIANĂ-DE-FRIGURI³ TRAISTA-CIOBANULUI [lat. frīgus].

FRIG, (2) friguri, s. n. 1. Temperatură joasă a aerului, care dă senzația de rece. Bătrîna simți frigul cum o învăluise din cap pînă-n picioare. CAMILAR, TEM. 13. Și zău, p-aici așa-i de frig, Cît crapă-n trei și-n opt cojocul, Se face bradul tot covrig Și-ngheață flacăra și focul! COȘBUC, P. II 231. Frigul ud mă pătrundea, simțeam că-mi îngheață pulpele și brațele. CARAGIALE, P. 37. Striga cît îl lua gura că moare de frig. CREANGĂ, P. 239. Și, de frig, la piept și-ncheie, tremurînd, halatul vechi. EMINESCU, O. I 132. ♦ Senzație de rece provocată de temperatura joasă a mediului. (Fig.) Moartea, ce-a trecut așa de-aproape Mi-a lăsat un frig în suflet și o ceață pe pleoape. DAVILA, V. V. 50. ◊ (Construit cu verbul «a fi» și cu subiectul logic în dativ) Ne era frig numai la nas. BENIUC, V. 24. Ție nu ți-i frig, fătu-meu? ALECSANDRI, T. I 328. 2. (Numai la pl.) Temperatură ridicată a unui bolnav (v. febră); tremur cauzat de senzația de rece care precede uneori o stare febrilă; (adesea în construcție cu verbele «a căpăta», «a scutura», «a apuca», uneori determinat prin «de baltă») boală cauzată de un agent patogen și transmisă prin intermediul unei specii de țînțar (v. malarie). Mîinile mi-erau reci, gura amară și uscată ca de friguri. VLAHUȚĂ, O. A. 150. Sînt toți bolnavi, și el și femeia și copilul – frigurile de baltă. CARAGIALE, O. I 284. Nici tu junghi, nici tu friguri, nici o altă boală nu s-a lipit de noi. CREANGĂ, A. 28. El e singurul localnic care n-a căpătat friguri. NEGRUZZI, S. I 318. ◊ Friguri galbene v. galben. ♦ Fig. Stare de neliniște, agitație puternică; emoție. Domițian, coprins de frigurile examenului, vedea în el mai mult un sprijin, o îmbărbătare. BASSARABESCU, V. 10.

FRIG ~uri n. 1) Stare atmosferică ce se caracterizează prin temperatură joasă a aerului. 2) Senzație de rece căuzată de o astfel de stare atmosferică. 3) la pl. Boală molipsitoare introdusă în organism prin înțepătura unui țânțar, care se manifestă prin temperatură înaltă și frisoane, repetate la intervale regulate de timp; malarie. 4) Stare de emoție puternică, de neliniște, de agitație. /<lat. frigus, ~oris

frig n. 1. temperatură rece: frigul e între răcoare și ger; 2. sensațiunea-i neplăcută: mi-e frig. [Lat. FRIGUS]. V. friguri.

1) frig n. (lat. frigus). Lipsă de căldură, temperatură rece: frigu e între răcoare și ger. Sensațiunea neplăcută cauzată de această temperatură rece: mĭ-e frig. Pl. Frigurĭ, febră, o boală microbiană care te face să-țĭ fie cînd frig, cînd foarte cald și pe care o expulsează chinina. Fig. Agitațiune: frigurile politiciĭ.

frigură² sf vz frig

FRIGURI 👉 FRIG 4 – 5.

FRIGURĂ s. f. (Popular) Friguri. Și să ațîță boale, și urmează mai vîrtos frigura. PISCUPESCU, O. 183. De frigură te trezești, Dar de dor te prăpădești. HODOȘ, P. P. 88.

friguri n. pl. 1. stare bolnăvicioasă caracterizată prin accelerarea pulsului și prin augmentarea căldurei corpului: friguri galbene, boală infecțioasă din țările tropicale, caracterizată prin colorațiunea galbenă a pielii; 2. fig. agitațiune foarte vie, pasiune dezordonată. [Plural din frig (lat. medieval FRIGORA, friguri): febra, în special cea intermitentă, prezintă accese compuse alternativ din fiori, căldură și sudoare (cf. fiori)].

frig s. n., (frisoane; malarie) pl. friguri

frig s. n., (frisoane, malarie) pl. friguri

frig s. n., (frisoane, malarie) pl. friguri

FRIG s. 1. răceală, rece. (Afară e ~.) 2. (la pl.) v. frisoane. 3. (la pl.) v. febră. 4. friguri (palustre) v. malarie.

FRIG s. 1. răceală, rece. (Afară e ~.) 2. (MED.; la pl.) frisoane (pl.), scuturătură, tremur, tremurătură, tremurici, (rar) scutur. (L-au lăsat ~.) 3. (MED.; la pl.) călduri (pl.), febră, fierbințeală, temperatură, (pop.) arșiță, (reg.) năplăială, vipie, (înv.) aprinzeală, (rar fig.) jar. (Un bolnav cu ~.) 4. (MED.) friguri (palustre) = impaludism, malarie, paludism, (rar) friguri paludeene (pl.).

Frig ≠ cald, căldură

FRIGURI PALUDEENE s. pl. v. friguri (palustre), impaludism, malarie, paludism.

friguri paludeene s. pl. v. FRIGURI (PALUSTRE). IMPALUDISM. MALARIE. PALUDISM.

frig (friguri), s. n. – 1. Temperatură scăzută care dă senzația de rece. – 2. (Pl.) Febră. – Mr., megl. frig. Lat. frῑgus (Pușcariu 649; Candrea-Dens., 640; REW 35315; DAR), cf. sard. fríus (Wagner 112), v. it. frigo (Battisti, III, 178). Pentru semantismul cuvîntului la pl., atestat încă din lat. pop. cf. Densusianu, Hlr., 190. Der. frigor, s. m. (plantă, Erythraea centarium), numită astfel datorită folosirii ei în medicina populară; friguros, adj. (rece; care se încălzește greu), care ar putea reprezenta de asemenea în mod direct lat. frῑgorōsus (Pușcariu 651; Candrea-Dens., 641; DAR), cf. sard. frigorosu, fr. frileux; înfrigoșa, vb. (rar, a răci); înfrigurat, adj. (febril, cu călduri; care tremură, înfiorat; febril, grăbit), al cărui ultim sens este împrumut din fr. fébrile, cf. montanesul afrigolado.

FRIG. Subst. Frig, friguleț (dim., pop.), răcoare, răcoreală, răceală; ger, geruleț (dim., fam.), (un) pui de ger, gerul bobotezii, ger de crapă pietrele (lemnele), ger năprasnic, geruială, geruire. Zero grade; zero absolut. Vreme rece, anotimp rece; iarnă, iarnă grea. Răcire, răcit; îngheț, înghețare; rebegeală; degerare; degerătură. Tremur, tremurat, tremurici, tremurătură; dîrdîială, dîrdîit; clănțăneală, clănțănire, clănțănitură, clănțănit. Înghețare, refrigerare, refrigerație, răcire. Gheață. Sloi de gheață, țurțur, țurloi (pop. ), ghețar, ghețar plutitor, aisberg; ghețar alpin; calotă glacială. Perioada (epoca) glaciară, glaciație. Polul Nord; Artica; Siberia; Antartica. Frigider, răcitor, ghețar, frigorifer; baterie (fig.), frapieră. Ghețărie. Frigotehnică. Instalație frigorifică, lanț frigorifer. Agent frigorific. Adj. Friguros, rece, geros, răcorit (rar), răcoros; rece ca gheața; neîncălzit; înghețat, algid, rebegit, amorțit de ger, înțepenit (de ger), geruit, cu ger, degerat; glacial (livr.), ghețos (rar); frigorifer, frigorific, frigorigen; refrigerent (rar), răcitor, răcoritor. Glaciar. Vb. A fi frig, a fi rece, a fi ger, a gerui, a crăpa lemnele (pietrele) de ger, (e un) ger de crapă pietrele (lemnele). A se răci, a se răcori, a se lăsa frigul, a se face răcoare, a se face frig, a se răci timpul, a coborî sub zero grade. A îngheța, a-i fi (cuiva) frig, a rebegi, a crăpa de frig, a degera, a tremura (de frig), a dîrdîi, a clănțăni din dinți, a fi sloi de gheață, a fi înghețat lemn, a fi înghețat bocnă (pop. și fam.), a fi (a se face, a îngheța) bocnă (pop. și fam.), a face (a tăia) cuie, a face piroane; a se zburli de frig, a se rebegi, a amorți de frig, i-a degerat și măduva în oase. A răci, a refrigera; a frapa; a îngheța. V. fenomene atmosferice.