FULGER, fulgere, s. n. 1. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. ◊ Ședință (sau miting) fulger = ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. Telegramă fulger = telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obișnuite. ◊ Loc. adj. și adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = cu iuțeala fulgerului, iute, scurt; subit. ◊ Fulger globular = fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare albă-albăstruie sau roșiatică, care se deplasează relativ încet sub influența curenților de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. ◊ Fulger electronic = bliț. 2. Lumină, sclipire puternică și trecătoare; scăpărare, străfulgerare. – Lat. fulger (= fulgur, -is).

fulger sn [At: TETRAEV. 243 / V: (reg) s~ / Pl: ~e, (rar; în poezia populară) ~i sm / E: ml fulger (= fulgur, ~is)] 1 Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. 2-3 (Îs) Ședință (sau miting) ~ Ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. 4 (Îs) Telegramă ~ Telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obișnuite. 5-6 (Îljv) Ca ~ul (sau ca un ~) Cu iuțeala fulgerului (1) Si: iute, scurt. 7-8 (Îal) Subit. 9 (Îs) ~ globular Fulger (1) cu aspectul unui glob de foc de culoare alb-albăstruie sau roșiatică, care se deplasează relativ încet sub influența curenților de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. 10 (Îs) ~ electronic Bliț. 11 (Bot; reg) Tortoțel (Cuscuta epithymum).

FULGER (pl. -ere) sn. 🌦 1 Lumina vie și pătrunzătoare provenită din descărcarea electrică a doi nori, însoțită sau urmată adesea de tunet (🖼 2226): norii deca se lovesc unul cu altul ... lasă sunet și foc, adecă tunet și ~ PRV. -MB.; Fig.: Un ~ se aprinde în ochii lui pe loc ALECS.; un ~ de bucurie; iute ca ~ul; de aci (modern): 🚝 tren ~, care merge cu cea mai mare iuțeală ¶ 2 pr. ext. Trăsnet: cuvintele tale au căzut ca un ~ în gloata ce te înconjura ALECS.; Fig.: toată preuțimea arunca ~e de blăstămuri asupra acelor ce trăgeau tabac ION. ¶ 3 Fig. Eveniment dezastros și neașteptat [lat. fulgĕrem].

FULGER, fulgere, s. n. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. ◊ Ședință (sau miting) fulger = ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. Telegramă fulger = telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obișnuite. ◊ Loc. adj. și adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = cu iuțeala fulgerului, iute, scurt; subit. ◊ Fulger globular = fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare alb-albăstruie sau roșiatică, care se deplasează relativ încet sub influența curenților de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. ◊ Fulger electronic = bliț. – Lat. fulger (=fulgur, -is).

FULGER, fulgere, s. n. 1. Descărcare electrică luminoasă în linie frîntă, care se produce într-un nor, între doi nori sau între un nor și pămînt, însoțită adesea de zgomot; traiectul luminos al descărcării. Un fulger ca o sîrmă de foc tresări în urmă, pe zarea asfințitului. SADOVEANU, O. III 75. Cerul se acoperise și o scăpărare vie de fulger, ca dintr-un amnar uriaș, lumină. ANGHEL-IOSIF, C. L. 48. Fulgere cu trăsnet prin văzduh scăpărătoare. CONACHI, P. 101. ◊ Fig. (Cu aluzie la lumina produsă de fulger) Topoarele și hîrlețele dădeau fulgere în lumina soarelui. CAMILAR, TEM. 233. Un fulger viu străbate privirea sa cea sumbră. MACEDONSKI, O. I 258. [Brîul] de aur pe tot locul, Un fulger pe-al ei trup încins. El noaptea da lumini ca focul. COȘBUC, P. I 122. Fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit. EMINESCU, O. I 148. (Cu aluzie la iuțeala fulgerului) Reînviai, într-un fulger de amintire, pe Dionis cel de acum treizeci și cinci de ani. GALACTION, O. I 91. (Adverbial) Gîndul fulgeră cu zborul, Dar mai fulger zboară dorul. COȘBUC, P. I 132. (Cu aluzie la efectele violente ale fulgerului) Oamenii în munți Purtau fulgere sub frunți. BOUREANU, S. P. 4. Prin ochii lui Crăiniceanu trecu un fulger de mînie. SADOVEANU, O. I 303. ◊ Loc. adj. și adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = iute, scurt, subit, repede. Al vieții vis de aur ca un fulger, ca o clipă-i. EMINESCU, O. I 82. Dracii s-au imprăștiet, iute ca fulgerul, în toate părțile. CREANGĂ, P. 144. ◊ (Adjectival, în expr.) Ședință (sau miting) fulger = ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment recent și important. Telegramă fulger = telegramă transmisă mai repede decît telegramele obișnuite (în schimbul unei suprataxe). 2. Fig. Armă (care scînteiază și lovește). Pe vodă-l zărește călare trecînd Prin șiruri, cu fulgeru-n mînă. COȘBUC, P. I 205.

FULGER ~e n. Fenomen atmosferic care constă dintr-o descărcare electrică, însoțită de o lumină vie, produsă foarte repede și pentru scurt timp. ◊ Ca ~ul foarte repede. /<lat. fulger

fulger n. 1. scânteie electrică ce țâșnește din ciocnirea a doi nori; fig. fulgeri ies din ochii săi AL.; 2. detunare violentă și produsă prin descărcarea unui nor electric;. 3. fig. eveniment dezastros și neașteptat: un fulger din chiar senin; 4. urgie cerească: fă-te fulger răsbitor AL.; 5. excomunicațiune: fulgerele papei; 6. mare cuceritor (supranumele lui Baiazid I): adunat-au fulgerele contra Fulgerului EM.; 7. tren cu cea mai mare iuțeală: a pornit cu Fulgerul. [Lat. vulg. FULGEREM = clasic FULGUR].

1) fúlger n., pl. e (lat. fŭlgur, fúlguris și -ĕris, flacără; it. fólgore, pv. folzer, fr. foudre. V. fulminant, flacără, flagrant): Descărcarea electrică luminoasă și detunătoare între doĭ norĭ saŭ între un nor și pămînt (V. tunet). Fig. Expresiune de mare furie: fulgere îĭ ĭeșeaŭ din ochĭ. Urgie cerească saŭ omenească: fulgerele papeĭ (excomunicarea). Eveniment dezastros și neașteptat: un fulger chear din senin. Om foarte ĭute, maĭ ales în războĭ: Baĭazet I era supranumit „Fulgeru”. Tren, vapor foarte răpede: un tren fulger. Ideĭe foarte răpede: un fulger mĭ-a trecut pin gînd. Ca fulgeru saŭ ca un fulger, foarte răpede: ca fulgeru s’a răpezit.

convorbire-fulger s. f. Discuție rapidă ◊ „În pauza de masă aveau loc convorbiri-fulger.” Sc. 23 X 65 p. 1 (din convorbire + fulger)

interviu-fulger s. m. Interviu luat rapid ◊ „[...] le-au consemnat într-un interviu-fulger.” Cont. 1 IX 67 p. 7. ◊ „Un interviu-fulger cu conducătorul expediției.” R.l. 10 II 74 p. 3 (din interviu + fulger, după fr. interview-éclair; DMN 1970; A. Giurescu M.C. 33)

spălătorie-fulger s. f. Spălătorie rapidă ◊ „Cooperativa «Sârguința» a înființat o spălătorie-fulger, cu câteva centre de primire a rufelor.” Sc. 21 X 63 p. 2 (din spălătorie + fulger)

turneu-fulger s. n. Turneu de foarte scurtă durată ◊ „Un turneu-fulger prin stațiunile de odihnă de la mare sau munte.” Cont. 9 VII 65 p. 4. ◊ „Cunoscutul actor și cântăreț muzical Frank Sinatra [...] efectuează un turneu-fulger prin câteva orașe ale Statelor Unite.” R.l. 24 IV 74 p. 6. ◊ „[...] vom putea efectua un turneu-fulger de pregătire în Antile, Bahamas [...]” Săpt. 28 XII 84 p. 9; v. și Sc. 3 I 74 p. 3, 11 I 77 p. 5 //din turneu + fulger//

fulger s. n., pl. fulgere

fulger s. n., pl. fulgere

fulger s. n., pl. fulgere

fulger (fulgere), s. n. – 1. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori. – 2. Străfulgerare, scăpărare. – 3. Varietate de cucută (Cuscuta epithymum). – Mr. (sfulgu). Lat. fŭlgĕr, în loc de fŭlgur, formă atestată (Pușcariu 666; Candrea-Dens., 669; Densusianu, Hlr., 137; REW 3555; DAR; Graur, R. phil., 1937, 273), cf. it. (folgore), prov. folzer, fr. foudre. Cuvîntul mr. cere un lat. *fŭlgus. Der. fulgera, vb. (a produce fulgere), din lat. fulgerare (Pușcariu 667; Candrea-Dens., 671; REW 3556; DAR), cf. it. fulgorare (< lat. fulgurare); sfulgera, vb. (a produce fulgere), probabil var. a cuvîntului anterior (după Candrea-Dens., 673, de la un lat. *exfŭlgerāre); străfulgera, vb. (a produce fulgere); fulgerat, s. n. (pulsație, înțepătură; boală nedeterminată a vitelor); fulgerat, adv. (rapid, ca fulgerul); fulgerător, adj. (iute ca fulgerul); fulgerătoare, s. f. pl. (Banat, zilele de la 16 la 18 ianuarie, numite și Cercovii de iarnă); fulgerătură, s. f. (fulger; înțepătură; epilepsie); sfulgerătură, s. f. (boală a mieilor); fulgerește, adv. (rapid).

FÚLGER (lat. fulger < fulgur) s. n. 1. Descărcare electrică luminoasă, însoțită de tunet, care se produse între doi nori sau în interiorul unui nor; poate avea o lungime de 1-3 km, durata de 0,001-0,020 s, intensitatea curentului de 10-20 kA, tensiunea electrică de 30-200 MV. ◊ F. globular = f. a cărui formație luminoasă are aspectul unei sfere de plasmă care se deplasează sub influența curenților de aer, ocolind în general obstacolele; dispare brusc, cu sau fără explozie. 2. Lumină, sclipire puternică și trecătoare; scăpărare, străfulgerare.

VIVOS VOCO, MORTUOS PLANGO, FULGURA FRANGO (lat.) chem pe cei vii, plâng pe cei morți, frâng fulgerele – Schiller, „Das Lied von der Glocke”.

FULGER s. (MET.) (rar) străfulgerare, (pop.) scăpărare, scăpărat, (reg.) sfulger, (înv. și pop. fig.) săgeată. (Un ~ apare pe cer, va ploua.)

FULGER s. (MET.) (rar) străfulgerare, (pop.i scăpărare, scăpărat, (reg.) sfulger, (înv. și pop. fig.) săgeată. (Un ~ apare pe cer, va ploua.)