16 definiții pentru fulgera

din care

Explicative DEX

FULGERA, fulger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare).

FULGERA, fulger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare).

fulgera [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (reg) s~ / Pzi: fulger / E: mlp fulgerare (= fulgur are)] 1 vim A se produce fulgere (1) în atmosferă. 2 vi (Rar; subiectul e Dumnezeu, cerul, norii etc.) A produce fulgere (1). 3 vi (Fig; d. oameni; îe) A tuna și a ~ A face scandal. 4 vi (Îae) A trânti și a bufni. 5 vi (Fig) A sclipi ca un fulger (1) Si: a luci, a scânteia. 6 vi (Îe) A(-i) ~ ochii (cuiva) A arunca priviri pătrunzătoare 7 vi (Fig) A se ivi fulgerător. 8 vi (Fig) A trece fulgerător. 9 vr (Pop; rar; d. fructe) A nu se dezvolta bine Si: (reg) a se închirci. 10 vt (Fig) A izbi pe cineva, doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. 11 vt (Fig; șîe a ~ din ochi pe cineva) A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă. 12 vt (Fig; îae) A străpunge cu privirea pe cineva Si: a scruta. 13 vt (Îvr; astăzi poetic) A face ceva să sclipească.

FULGERA (-eră) I. vb. unipers. intr. 🌦 1 A se produce fulgere: fulgera a furtună dinspre miază-noapte VLAH.; cînd fulgeră, să nu stai lîngă cîine sau pisică, căci te va trăsni GOR. 2 A produce fulgere: Să văd norii fulgerînd ALECS.; Fig.: (păgînii) în toate părțile fulgerau și trăsneau cu armele lor GR. -UR; tună și fulgeră de mînie 3 A luci ca un fulger, a scînteia 4 Fig. A trece repede ca un fulger: n’am graiu să spun ce-mi fulgera prin creieri în acel moment suprem GN.. II. vr. tr. 1 A lovi ca fulgerul, a trăsni: fulgerate-ar Dumnezeui GRM.; să nu îndrăznești să te miști, că te fulger; Fig.: Iar popii fulgerau blăsteme COȘB. 2 A săgeta: junghiurile care mă fulgerau ia fie-care răsuflare BR. -VN.; numai din cînd în cînd îi fulgeră, cu cîte o uitătură BAS. [lat. vulg. fulgĕrare < fulgurare]. III. vb. refl. 🩺 pop. A căpăta fulgerătură: oaia s’a fulgerat.

FULGERA, fulger, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce fulgere în atmosferă. Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele. SADOVEANU, B. 7. Fulgeră din cînd în cînd și se luminează departe o dungă de pădure. SAHIA, N. 26. O, cum fulgeră de strașnic... groaznice tunete o să avem! NEGRUZZI, S. I 58. ◊ (Rar, cu precizarea unui subiect) De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud ceriul tunînd, Să văd norii fulgerînd. ALECSANDRI, P. P. 287. ◊ Expr. (Despre persoane) A tuna și a fulgera = a face scandal, a trînti și a bufni. 2. Intranz. Fig. (Cu precizarea subiectului) A scînteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). În lucirile amurgului, oțelele oșteanului fulgerau. SADOVEANU, O. VII 57. O gondolă fulgerînd Cu fanarul ei cel roșu. MACEDONSKI, O. I 242. Pala-n aer fulgera, Capul mîrzăcesc zbura! ALECSANDRI, P. P. 114. ♦ (Cu pron. refl. în dativ) A se ivi sau a trece repede (ca un fulger). Un gînd nebun deodată îi fulgeră prin minte. COȘBUC, P. II 96. Drăghici se făcu alb ca hîrtia. În spaima lui... se agăță de prima scăpare, o minciună îi fulgeră prin minte. VLAHUȚĂ, O. AL. II 41. (Impers.). Îmi fulgeră o clipă prin minte să fug la Cîmpulung. CAMIL PETRESCU, U. N. 257. ◊ Tranz. Într-o seară, lîngă mucul de lumînare, Mitrea a simțit că-l fulgeră înțelegerea. SADOVRANU, M. C. 71. 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva, doborîndu-l cu o lovitură repede și puternică; a săgeta. V. trăsni. Îi alungau cazacii cu caii și-i fulgerau cu săbiile. STANCU, D. 215. Am lăsat calul la o parte și am tras un foc în vînt.Să nu îndrăznești să te miști, că te fulger! SANDU-ALDEA, U. P. 73. Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146. (Intranz.) Mi-adun puterile solare Și fulgerînd, după un semn, Ca Arhimed, în depărtare, Aprind escadrele de lemn. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 25. ◊ (Cu sens atenuat; instrumentul acțiunii este privirea, ochii) Mă fulgera cînd și cînd cu privirea lui de friguri. SADOVEANU, O. VIII 21. Ana se întoarse din ușă și îl fulgeră cu privirea. C. PETRESCU, C. V. 236. Se scoală în picioare teribil, nalt, semeț, Și fulgeră armata cu-n ochi plin de dispreț. ALECSANDRI, P. III 347. (Intranz.) [Tomșa] fulgeră scurt cu ochii spre oștenii cărunți ai lui Mihai-vodă pe care-i avea în leafă. SADOVEANU, O. VII 17. ◊ (Acțiunea este săvîrșită de alți agenți) Bătrînul Nour, fulgerat de dambla, nu mai ieși decît foarte rar din odaia lui. SADOVEANU, O. I 265. M-am prăbușit... Împins în gol de-o tainică povară. Cum cade omul fulgerat de moarte. TOPÎRCEANU, B. 102. – Prez. ind. și: (rar) fulgerează (EMINESCU, O. I 66).

A FULGERA1 fulger 1. intranz. 1) A se produce fulgere (în atmosferă). 2) fig. A apărea pe neașteptate (ca un fulger). Un gând îi fulgeră prin minte. 2. tranz. 1) (ființe, obiecte) A lovi trăsnetul; a detuna; a trăsni. 2) fig. A lovi iute și cu putere. ◊ ~ cu privirea a arunca o privire rapidă și pătrunzătoare. 3) fig. A străpunge ca un fulger. L-a fulgerat o idee. /<lat. fulgerare

fulgerà v. 1. a lumina cu fulgere: fig. ochii fulgerau EM.; 2. a lovi cu fulgerul, a trăsni: 3. a trece repede: fulgeră săgeata ’n vânt AL.; fig. mii de idei îmi fulgerau prin gând. [Lat. FULGERARE].

FULGERAT I. adj. 1 p. FULGERA 2 pr. ext. Trăsnit, ca lovit de trăsnet: șiruri, șiruri cădeau fulgerați de armele păgînilor ISP.; Mitu a picat ~ 3 🩺 pop. Bolnav de fulgerătură: oaie ~ă. II. sbst. Faptul de a fulgera, fulgerare.

FULGERĂTOR I. adj. verb. FULGERA 1 Care fulgeră 2 Săgetător: mă așteptam la o a doua căutătură ... și mai fulgerătoare GN.. II. ❍FULGERĂTOARELE sf. pl. Băn. 📆 pop. Zilele de 16-18 Ianuarie care, după credința poporului, sînt trei zile rele de fulgere, trăsnete și vifore MAR..

2) fúlger, a v. intr. (d. fulger 1 saŭ lat. fulgerare îld. fulgurare; it. folgorare). Produc fulgere: Dumnezeŭ fulgeră. Fig. Trec răpede: o ideĭe v-a fulgerat pin cap. V. impers. Se produc fulgere: uĭte-te cum fulgeră! V. tr. Lovesc cu fulgeru orĭ cu alt lucru omorîtor, trăsnesc: artileria-ĭ fulgera pe dușmanĭ. Fig. Privesc amenințător, grozav: l-a fulgerat cu privirea. – În Serbia sf-.

Ortografice DOOM

fulgera1 (a ~) (a face scandal, a țintui cu privirea) vb., ind. prez. 1 sg. fulger, 3 fulgeră; conj. prez. 1 sg. să fulger, 3 să fulgere

fulgera2 (a ~) (a se produce fulgere) vb., ind. prez. 3 sg. fulgeră; conj. prez. 3 să fulgere

fulgera (a ~) vb., ind. prez. 3 fulgeră

fulgera vb., ind. prez. 3 sg. fulgeră

Argou

a tuna și a fulgera expr. a fi foarte furios; a face scandal.

Sinonime

FULGERA vb. (MET.) (pop.) a scăpăra, a străluci, (reg.) a sfulgera, (reg. fig.) a săgeta. (Afară ~, va ploua.)

FULGERA vb. (MET.) (pop.) a scăpăra, a străluci, (reg.) a sfulgera, (reg. fig.) a săgeta. (Afară ~, va ploua.)

Intrare: fulgera
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fulgera
  • fulgerare
  • fulgerat
  • fulgeratu‑
  • fulgerând
  • fulgerându‑
singular plural
  • fulgeră
  • fulgerați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fulger
(să)
  • fulger
  • fulgeram
  • fulgerai
  • fulgerasem
a II-a (tu)
  • fulgeri
(să)
  • fulgeri
  • fulgerai
  • fulgerași
  • fulgeraseși
a III-a (el, ea)
  • fulgeră
(să)
  • fulgere
  • fulgera
  • fulgeră
  • fulgerase
plural I (noi)
  • fulgerăm
(să)
  • fulgerăm
  • fulgeram
  • fulgerarăm
  • fulgeraserăm
  • fulgerasem
a II-a (voi)
  • fulgerați
(să)
  • fulgerați
  • fulgerați
  • fulgerarăți
  • fulgeraserăți
  • fulgeraseți
a III-a (ei, ele)
  • fulgeră
(să)
  • fulgere
  • fulgerau
  • fulgera
  • fulgeraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

fulgera, fulgerverb

  • 1. intranzitiv impersonal A se produce fulgere în atmosferă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele. SADOVEANU, B. 7. DLRLC
    • format_quote Fulgeră din cînd în cînd și se luminează departe o dungă de pădure. SAHIA, N. 26. DLRLC
    • format_quote O, cum fulgeră de strașnic... groaznice tunete o să avem! NEGRUZZI, S. I 58. DLRLC
    • format_quote rar De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud ceriul tunînd, Să văd norii fulgerînd. ALECSANDRI, P. P. 287. DLRLC
  • 2. intranzitiv figurat A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În lucirile amurgului, oțelele oșteanului fulgerau. SADOVEANU, O. VII 57. DLRLC
    • format_quote O gondolă fulgerînd Cu fanarul ei cel roșu. MACEDONSKI, O. I 242. DLRLC
    • format_quote Pala-n aer fulgera, Capul mîrzăcesc zbura! ALECSANDRI, P. P. 114. DLRLC
  • 3. tranzitiv figurat A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Îi alungau cazacii cu caii și-i fulgerau cu săbiile. STANCU, D. 215. DLRLC
    • format_quote Am lăsat calul la o parte și am tras un foc în vînt. – Să nu îndrăznești să te miști, că te fulger! SANDU-ALDEA, U. P. 73. DLRLC
    • format_quote Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Mi-adun puterile solare Și fulgerînd, după un semn, Ca Arhimed, în depărtare, Aprind escadrele de lemn. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 25. DLRLC
  • comentariu rar Prezent indicativ și: fulgerează. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.