13 definiții pentru fâneață
din care- explicative (8)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
FÂNEAȚĂ, fânețe, s. f. Teren pe care crește (în mod natural sau prin cultivare) iarba pentru fân; fânărie, fânaț. – Fân + suf. -eață.
FÂNEAȚĂ, fânețe, s. f. Teren pe care crește (în mod natural sau prin cultivare) iarba pentru fân; fânărie, fânaț. – Fân + suf. -eață.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
fâneață sf [At: (a. 1742) IORGA, S. D. VI, 40 / V: fâneț sn / Pl: ~ețe / E: fân + -eață] Teren pe care crește iarbă pentru fân Si: fânărie (1), fănaț (1).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FÂNEAȚĂ fânețe f. Loc unde crește iarbă pentru fân. /fân + suf. ~eață
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
fâneț sn vz fâneață
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FÎNAȚ (pl. -ațe) sn., FÎNEAȚĂ sf. (pl. -ețe) 🚜 1 Cîmpie, livadă pe care se lasă să crească iarba spre a fi cosită și a fi făcută fîn: să mi se strice o mulțime de fălci de arătură și de fînaț ALECS.; în fața otelului e un ostrov cu fîneață și drumuri printre copaci VLAH. ¶ 2 Iarba destinată pentru fîn: afundată pînă la brîu în fîneață DLVR.; în aerul căldicel e un miros dulce de fîneață și de sulcină VLAH. [lat. *fēnacium].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
FÎNEAȚĂ, fînețe, s. f. Fînaț (1), fînărie (1). Fînețele porneau ca valurile unei mări, șuierînd cîteodată, adiind încet adeseori, pline totdeauna de zvonul lumii nevăzute, ascunsă în sînul lor. SADOVEANU, O. I 161. După cîteva ceasuri de rătăcire în fînețele cosite și de-a curmezișul miriștilor țepoase, trebuia să odihnim în amiaz, la moară. C. PETRESCU, S. 24. Pe fînețele-nflorite cu frumoase albăstrele, Curge ca o bucurie pîrîuașul cristalin. BELDICEANU, P. 57.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FÎNAȚĂ s. f. v. fîneață.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
fînáț n., pl. urĭ, și (maĭ des) fîneáță f., pl. fînețe și (Btș.) fînețe (d. fîn). Ĭarbă bună de cosit, de făcut fîn. Suprafață acoperită de asemenea ĭarbă. Pl. fînețurĭ (Lung. Univ. 9 Dec. 19 9; 3, 2). V. pășune.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
fâneață s. f., g.-d. art. fâneței; pl. fânețe
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
fâneață s. f., g.-d. art. fâneței; pl. fânețe
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
fâneață s. f., g.-d. art. fâneței; pl. fânețe
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
FÂNEAȚĂ s. cositură, fânaț, (Transilv. și Ban.) prat. (Loc de ~.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
FÎNEAȚĂ s. cositură, fînaț, (Transilv. și Ban.) prat. (Loc de ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv feminin (F12) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
fâneață, fânețesubstantiv feminin
- 1. Teren pe care crește (în mod natural sau prin cultivare) iarba pentru fân. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Fînețele porneau ca valurile unei mări, șuierînd cîteodată, adiind încet adeseori, pline totdeauna de zvonul lumii nevăzute, ascunsă în sînul lor. SADOVEANU, O. I 161. DLRLC
- După cîteva ceasuri de rătăcire în fînețele cosite și de-a curmezișul miriștilor țepoase, trebuia să odihnim în amiaz, la moară. C. PETRESCU, S. 24. DLRLC
- Pe fînețele-nflorite cu frumoase albăstrele, Curge ca o bucurie pîrîuașul cristalin. BELDICEANU, P. 57. DLRLC
-
etimologie:
- Fân + -eață. DEX '98 DEX '09