fârtat sm [At: (a. 1640) PRAVILA, ap. GCR I, 90 / V: făr~, (Ban) fur~ / S și: (înv) frătat / Pl: ~ați / E: ml *frătat ( <frate + at după vsl побратим < братъ „frate”)] (Pop) 1 Prieten al cuiva, legat de acesta prin jurământ până la moarte Si: frate de cruce. 2 Tovarăș. 3 (Înv) Termen cu care se adresează cineva unui prieten sau cuiva căruia vrea să-i arate prietenie.

FÂRTAT ~ți m. Prieten nedespărțit, legat prin jurământ; frate de cruce. /frate + suf. ~at

furtat sm vz fârtat

FĂRTAT, FÎRTAT sm. 1 Frate de cruce: să ne prindem fărtați și vină cu mine la ceilalți zmei SB. ¶ 2 Tovarăș, prieten nedeslipit, ortac [frate, cu sufixul participial -at > *frătat, după sl. p obratim < bratŭ „frate”].

FÎRTAT ... 👉 FĂRTAT ...

FĂRTAT s. m. v. fîrtat.

FÎRTAT, fîrtați, s. m. 1. Prieten nedespărțit pînă la moarte, legat prin jurămînt; frate de cruce. Cînd știi haiduci în codru Te prinzi cu ei fîrtat. COȘBUC, P. I 217. Căciula fîrtatului Pe marginea satului (Soarele). GOROVEI, C. 350. 2. Tovarăș, ortac. Fîrtatul acesta al nostru trebuia să se facă popă. SADOVEANU, O. VII 24. ◊ (Termen cu care se adresează cineva unui prieten sau cuiva căruia ține să-i arate prietenie) Ajungînd căruțele, oamenii miresei întrebară pe văcari...: Ale cui sînt cirezile astea, fîrtaților? ISPIRESCU, L. 293. Sîntem gemeni, măi fîrtate, Din părinți într-o dreptate, Ca doi ochi la semănare, Ca doi brazi la înălțare. BOLLIAC, O. 208. – Variantă: fărtat (SBIERA, P. 262, NEGRUZZI, S. I 154, ALECSANDRI, P. P. 73) s. m.

*FĂRTAT s. m. 1. (Olt., Trans. SV) Frate de cruce. B: Frătatu-tăi soru-ta să nu o ia, nici frate-tău pre sora frătatu-tău să nu se ia. PRAV GOV. C: Dracu-i fărtatu-mieu. OG, 387. 2. (Mold.) Prieten, tovarăș, soț. A: Era Cantemir fărtat lui Barnovschi Vodă. M. COSTIN. // B: Drug. Soț, fărtat. ST. LEX., 280. Fîrtate, ado-mi și mie. MINEIUL (1776). Etimologie: frate + suf. -at; cf. bg., scr., rus. (po)bratim. Cf. b ă r a t e ș.

fărtat m. tovarăș intim, frate de cruce: la lucru acum, fărtate! AL. [Lit. înfrățit: vechiu-rom. a se înfârtăți, a se face frați de cruce].

fîrtát m. (din *frătat, d. fráte). Amic intim, frate de cruce. – Și furtat (Arg.). V. surată.

furtát, V. fîrtat.

fârtat (pop.) s. m., pl. fârtați

fârtat (pop.) s. m., pl. fârtați

fârtat s. m., pl. fârtați

fîrtat

FÂRTAT s. v. amic, frate de cruce, prieten, tovarăș.

fîrtat s. v. AMIC. FRATE DE CRUCE. PRIETEN. TOVARĂȘ.

fîrtat (fîrtați), s. m. – 1. Frate de cruce; legătură de rudenie spirituală contractată voluntar între prieteni, printr-un jurămînt, amestec de sînge și alte ritualuri care, în credința poporului, îi face pe acești prieteni să devină rude de sînge. – 2. Tovarăș, ortac. – Var. (rare) fărtat, furtat. Mr. fîrtat, megl. fărtat, furtat. Part. de la lat. fratrāre, al cărui rezultat s-a pierdut în rom., dar cf. mr. mfărtare. Obiceiul pare de origine sl. După Pușcariu 644 și DAR, de la frate, cu suf. participial -at; după Schuchardt, ZRPh., I, 481 și Skok, Arch. Rom., VIII, 142, de la frate, pe baza unui model sl. care nu se indică. Cf. Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 466. – Der. fîrtăciune, s. f. (înv., frăție de cruce); fîrtăți, vb. refl. (a se face frate de cruce); fîrtăție, s. f. (frăție de cruce); nefîrtatul, s. m. (dracul); înfîrtăți, vb. (a înfrăți).

fârtát, fârtați, (fărtat), s.m. 1. Frate de cruce; prieteni legați prin jurământ până la moarte. 2. Prieten, tovarăș, ortac: „După ce i-a mai trecut lui Pintea supărarea de moartea lui Racolța, și-a căutat iar fârtații, haiducii” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 217). 3. (în Maram.) Membru al unei cete de păcurari: „[Păcurarii devin fârtați] înainte de urcatul la munte, dar după ruptu' sterpelor” (Latiș, 1993). – Lat. *frătat (Scriban, Pușcariu, DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. fertát (Bakos, 1982).

fârtat, fârtați, (fărtat), s.m. – 1. Frate de cruce; prieteni legați prin jurământ până la moarte. 2. Prieten, tovarăș, ortac. În Maramureș, cel mai frecvent are sensul de „membru al unei cete de păcurari”. „Păcurarii împreună formează o ceată sau o confrerie de feciori” (Latiș, 1993). Păcurarii devin fârtați „înainte de urcatul la munte, dar după ruptu’ sterpelor”, prin prestarea unui jurământ „prin care se obligă reciproc să păstreze secretul stânii” (Latiș, 1993). „După ce i-a mai trecut lui Pintea supărarea de moartea lui Racolța, și-a căutat iar fârtații, haiducii” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 217). – Lat. *frătat (< frate + suf. -at) (Scriban, Pușcariu, DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. fertát (Bakos, 1982).

fârtat, fârtați, (fărtat), s.m. – 1. Frate de cruce; prieteni legați prin jurământ până la moarte. 2. Prieten, tovarăș, ortac. În Maramureș cel mai frecvent avea sensul de „membru al unei cete de păcurari”. „Păcurarii împreună formează o ceată sau o confrerie de feciori” (Latiș 1993). Păcurarii devin fârtați „înainte de urcatul la munte, dar după ruptu’ sterpelor” prin prestarea unui jurământ „prin care se obligă reciproc să păstreze secretul stânii” (Latiș 1993). – Lat. *frătat (frate + -at); Cuv. rom. preluat în magh. (fertát) (Bakos 1982).

fărtat, s.m. – v. fârtat („frate de cruce”).

fărtat, s.m. – v. fârtat.