făcăleț sn [At: PANN, P. V. I, 22/7 / Pl: ~e / E: făcăli + -eț] 1 Băț gros și neted, folosit la mestecarea mămăligii etc. Si: (reg) coleșer (1), făcălău (1), făcăleș, făcălete, melesteu, mestecău. 2 Sucitor. 3 (Pop; îe) A amesteca vorba ca ~ul mămăliga A se bâlbâi. 4 (Pop; îae) A spune prostii. 5 (Pop; îs) Gol ~ Complet gol Si: gol pușcă, gol nap. 6 (Pop; fig; îas) Extrem de sărac. 7 (Îrg) Bâtă groasă.

FĂCĂLEȚ (pl. -ețe) sn. 1 Băț rotund în formă de sul, uneori în formă de lopățică, cu care se mestecă mămăliga, melesteu, mestecău, culeșer (🖼 2020): amestecă vorba ca ~ul mămăliga PANN ¶ 2 Trans. 🏚 Băț rotund cu care se îndeasă făina în saci la moară PĂC. [comp. ung. fakalán].

FĂCĂLEȚ, făcălețe, s. n. Lemn în formă de băț, fără muchii, lung și subțire, care se întrebuințează mai ales la mestecatul mămăligii. Tăuneasa prinse a scociorî cu făcălețul... – Vezi, lele, să faci mămăliga cum trebuie. CAMILAR, TEM. 300. Înaintea vetrei, păzind ceaunul cu mămăligă, Irina începu să plîngă... Mama Zoița îi smuci făcălețul din mînă. BUJOR, S. 74. Irina lăsă făcălețul în mîna mă-sei. DELAVRANCEA, S. 183.

FĂCĂLEȚ ~e n. Unealtă de bucătărie sub formă de băț neted, folosită la mestecarea mămăligii, la zdrobirea legumelor fierte; melesteu. /cf. ung. fakalán

făcăleț m. băț sau lopățică de mestecat mămăliga. [Cf. ung. FAKALÁN, lingură de lemn].

făcăleț n., pl. e (ung. fa-kalán. V. făcăluĭesc). Sud. Melesteŭ, culeșer, băț de amestecat mămăliga.

FĂCĂU¹ (pl. -ăe, -ae, -auă) sn. 1 🏚 Moară mică, întrebuințată pe apele de munte, avînd o singură roată cu căușe, cu fusul vertical: în sat la noi sînt trei mori ... și un ~ pe Rîușor LUNG.; proverb: a ajunge de la moară la ~ JIP., a ajunge din cal măgar, a ajunge jos de tot dintr’o treaptă înaltă, a scăpăta ¶ 2 Băn. = FĂCĂLEȚ 1.

făcăleț s. n., pl. făcălețe

făcăleț s. n., pl. făcălețe

făcăleț s. n., pl. făcălețe

FĂCĂLEȚ s. 1. (pop.) melesteu, mestecău, (reg.) culeșer, mămăligar, mămăligător, mămăligău, mămăligoi, mestecar, mestecălău, mestelnic, (prin Ban.) brucelnic, brucer, (Maram.) tocănău, (Maram. și Transilv.) tocăner. (~ pentru mămăligă.) 2. v. sucitor.

FĂCĂLEȚ s. 1. (pop.) mestecău, (reg.) culeșer, mămăligar, mămăligător, mămăligău, mămăligoi, melesteu, mestecar, mestecălău, mestelnic, (prin Ban.) brucelnic, brucer, (Maram.) tocănău, (Maram. și Transilv.) tocăner. (~ pentru mămăligă.) 2. sucitor, vergea, (rar) sul, (pop.) mestecău, (reg.) melesteu, (Maram. și Transilv.) plăcintor. (~ pentru întinderea aluatului.)

făcăleț, făcălețe s. n. penis.

a se priponi în făcăleț expr. (obs. – d. femei) a avea contact sexual (cu un bărbat).

a trage pe făcăleț expr. (vulg. – d. bărbați) a avea un contact sexual.