garanție sf [At: (a. 1776) URICARIUL I, 179 / Pl: ~ii / E: fr garantie, it garanzia] 1 Obligație în virtutea căreia o persoană sau o instituție răspunde de ceva Si: (pop) chezășie, (înv) adeverință Cf cauțiune. 2 (Ccr) Ceea ce servește drept asigurare că o obligație va fi ținută Si: amanet, gaj, (pop) zălog. 3 (Îlv) A lua pe ~ A garanta. 4 (Îe) Pe ~ia cuiva Pe răspunderea cuiva. 5 (Îe) A da ~ A da asigurări că un lucru va fi îndeplinit. 6 (Îe) A prezenta ~ A fi de încredere. 7 Mijloc legal prin care se asigură executarea unei obligații (materiale).

GARANȚIE, garanții, s. f. Obligație (legală sau convențională) în virtutea căreia o persoană, statul sau o instituție răspunde de ceva; (concretizat) ceea ce servește drept asigurare că obligația luată va fi ținută, că un lucru va fi înfăptuit, realizat; chezășie. Instaurarea în fiecare țară a unei democrații consecvente va fi cea mai bună garanție a păcii. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 8. Această operație m-a învățat cum se ia o garanție și m-a familiarizat cu noțiunile de client, de termen și de dobîndă. ARGHEZI, P. T. 136. ◊ Expr. Pe garanția cuiva = cu asigurări valabile din partea cuiva, cu întreaga răspundere a cuiva; (familiar) sigur, neîndoielnic. A da garanție = a da asigurări valabile că un lucru promis sau așteptat va fi îndeplinit. A prezenta garanția de... = a da (cuiva) siguranța că (e într-un anumit fel). Acest pod nu prezintă garanție de stabilitate. A lua (pe cineva) pe garanție = a garanta, a da asigurări pentru purtările cuiva.

GARANȚIE s.f. Obligație în virtutea căreia o persoană sau o instituție trebuie să apere pe cineva de o pagubă eventuală sau să-l despăgubească de o pagubă suferită; chezășie. ◊ A lua (pe cineva) pe garanție = a garanta pentru cineva. [Gen. -iei. / < fr. garantie, it. garanzia].

GARANȚIE s. f. obligație în virtutea căreia o persoană sau o instituție trebuie să apere pe cineva de o pagubă eventuală sau să-l despăgubească de o pagubă suferită. ♦ a lua (pe cineva) pe ~ = a garanta pentru cineva; a prezenta ~ = a oferi încredere, certitudine, siguranță. (< fr. garantie, it. garanzia)

GARANȚIE ~i f. 1) Obligație a cuiva de a răspunde de ceva. * A prezenta ~ a oferi siguranță. A lua pe cineva pe ~ a garanta pentru cineva. 2) Fapt care asigură respectarea unei astfel de obligații. [G.-D. garanției] /<fr. garantie

garanție f. 1. îndatorirea de garant; 2. ceeace garantează: ipotecele sunt garanțiile cele mai ordinare; 3. fig. ceeace asigură: a oferi toate garanțiile.

*garanție f. (fr. garantie). Asigurarea garantuluĭ, chezășie. Lucru care garantează, cauțiune: ipotecile-s garanțiile cele maĭ ordinare. Fig. Acest copil prezentă toate garanțiile că va ajunge om mare. V. arvonă.

garanție s. f., art. garanția, g.-d. art. garanției; pl. garanții, art. garanțiile (desp. -ți-i-)

garanție s. f., art. garanția, g.-d. art. garanției; pl. garanții, art. garanțiile

garanție s. f., art. garanția, g.-d. art. garanției; pl. garanții, art. garanțiile (sil. -ți-i-)

garanție, -ției gen. a.

GARANȚÍE (< fr., it.) s. f. 1. (Dr.) Mijloc de asigurare a executării unei obligații. ◊ G. reală = afectarea unui lucru (al debitorului sau al altei persoane) pentru garantarea executării unei obligații (ex. ipotecă, gaj), care dă dreptul creditorului ca, în caz de neexecutare din partea debitorului, să ceară scoaterea în vânzare silită a lucrului, pentru ca din prețul obținut să fie plătit. G. bancară = tip de contract economic, prin care o bancă are obligația de a plăti o sumă convenită, în anumite condiții, în cazul în care debitorul unui contract comercial nu-și îndeplinește obligațiile contractuale (cauțiune bancară) sau dacă garantul înregistrează o pierdere sau nu realizează câștigul estimat. G. contractuală = termen acreditat de Camera Internațională de Comerț de la Paris, pentru a denumi garanțiile acordate de bănci, societăți de asigurare etc., în scopul asigurării unor disponibilități de fonduri pentru un terț, în cazul în care un beneficiar ar avea o revendicare justificată împotriva ordonatorului. 2. Obligație în virtutea căreia o persoană răspunde de ceva.

GARANȚIE s. 1. v. cauțiune. 2. v. amanet. 3. asigurare, chezășie, (înv.) credință. (Acest lucru constituie o ~ pentru...)

GARANȚIE s. 1. (JUR.) cauțiune, fidejusiune, (pop.) chezășie, (înv.) adeverință. (A depus ~ cerută.) 2. (JUR.) amanet, gaj, (pop.) chezășie, zălog, (înv. și reg.) rămas, (înv.) otaj. (Lasă drept ~ un inel.) 3. asigurare, chezășie, (înv,) credință. (Acest lucru constituie o ~ pentru...)