GEMĂNARE, gemănări, s. f. Furculiță (2). – De la geamăn.

gemănare sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: gim~, ~mân, ~man~, gium~, giumun~ sf, giumănar sn / Pl: ~nări / E: geamăn + -are] 1 Ramură bifurcată Si: gemănar (5). 2 (Reg) Prăjină care leagă cumpăna unei fântâni de toartele ciuturii. 3 (Reg) O parte a căruței. 4 (Reg; lpl) Cele două brațe ale unei crengi bifurcate. 5 Parte a carului nedefinită mai îndeaproape Si: (pop) lișițe. 6 Bifurcare a unui râu. 7 (Înv) Copită despicată de rumegătoare.

GEMĂNARE s. f. (La car) Furculiță (2). – De la geamăn.

GEMĂNARE, gemănări, s. f. Furculiță (2).

GEMĂNARE, gemănări, s. f. Furculiță (2). – Din geamăn + suf. -are.

gemănare f. pl.^[1] cele două furculițe ale carului: gemănările poartă încă numele de lișițe și de ciorobărițe. [Tras din geamăn].

gemănáre și gĭumînáre f., pl. ărĭ (d. geamăn). Vest. Locu de îmbucare, de ramificare (la un lemn, la un rîŭ). Lemn ca furca. Copită despicată (Biblia 1688). La puțurile cu cumpănă, prăjina de care e legată cĭutura (V. cocîrlă). Țurțur de gheață. Est. Fie-care din cele doŭă lemne care unesc inima caruluĭ cu osia din apoĭ (în vest lișiță).

gemanare sf vz gemănare

gemânare sf vz gemănare

gimănare sf vz gemănare

giumănar sn vz gemănare

giumănare sf vz gemănare

giumunare sf vz gemănare

gemănare s. f., g.-d. art. gemănării; pl. gemănări

gemănare s. f., g.-d. art. gemănării; pl. gemănări

gemănare s. f., g.-d. art. gemănării; pl. gemănări

GEMĂNARE s. v. furculiță.

GEMĂNARE s. (TEHN.) furculiță, (reg.) ciorobăriță, lișiță. (~ la car.)

gemânare, gemânări, s.f. (pop.; de obicei la pl.) 1. furculițele carului sau ale căruței. 2. ramuri bifurcate. 3. bifurcarea unui râu.