glavă sf [At: (sec. XVIII) ap. GCR I 245/16 / V: glevă / Pl: (rar) ~ve / E: bg глава] (Înv) 1 Cap de animal. 2 Cap mare și prost. 3 Capitol. 4 (Min; Ban) Grindă de susținere.

glavă f. fam. cap gros, căpățână. [Slav. GLAVA, cap].

glávă f., pl. e saŭ glăvĭ (vsl. glava, bg. glavá, cap. V. gloabă, gologan, oglabnic, oglavă). Vechĭ. Capitul, glaviznă. Azĭ. Iron. Cap de om prost, devlă.

glevă sf vz glavă

GLAVĂ s. v. cap, capitol, căpățână, craniu, cutie craniană, hârcă, scăfârlie, tigvă, țeastă.

glavă s. v. CAP. CAPITOL. CĂPĂȚÎNĂ. CRANIU. CUTIE CRANIANĂ. HÎRCĂ. SCĂFÎRLIE. TIGVĂ. ȚEASTĂ.

GLAVĂ, glave, s. f. 1. (Peior.) Cap, căpățînă, bostan. 2. (Înv.) Capitol. (din sl. glava; cf. bg., sb. glavă, pol. glowa, rus. golova, ngr. γκλάβα = încăpățînat)

glavă (-ve), s. f. – 1. Cap. – 2. (Înv.) Capitol. Sl. glava (Cihac, II, 121; Conev 87), cf. bg., sb. glavă, pol. glowa, rus. golova, ngr. γϰλάβα „căpățînă”. Primul sens are totdeauna o nuanță depreciativă. Din sb. pare a proveni glag, s. n. (Banat, colț), prin intermediul unei asimilări. – Der. glăvățînă, s. f. (căpățînă, dovleac), prin încrucișare cu căpățînă, cf. bg. glavetina; glovoț, s. n. (căpățînă); glarhnică, s. f. (șervet răsucit în formă de colac pe care se așază greutatea purtată pe cap), din sl. glavnikŭ „de cap”; glaviznă, s. f. (înv., capitol), din sl. glavizna, împrumut literar. Cf. sglăvoc.