GLOD, gloduri, s. n. 1. Noroi¹; loc, teren, drum noroios. 2. Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. – (1) Cf. magh. galád, (2) rus. gluda.

glod sn [At: DOSOFTEI, PS. 222 / V: (îvr) gload / Pl: ~uri / E: mg galad, rs глуда] (Pop) 1 Noroi. 2-4 Loc, teren, drum noroios. 5 Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. 6 (Pan) Bucată (mare). 7 (Fig) Asperitate. 8 Cocean de porumb. 9 Cotor de măr sau de pară.

GLOD, gloduri, s. n. (Pop.) 1. Noroi¹; loc, teren, drum noroios. 2. Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. – (1) Cf. magh. galád, (2) rus. gluda.

GLOD, (2) gloduri, s. n. (Regional) 1. Noroi. Cu cît s-apropiau de hățișuri, glodul era mai adînc. CAMILAR, TEM. 384. Luară și cal și teleguță... de-l scoaseră din glodul unde se nomolise. ISPIRESCU, L. 374. Vîntul primăverii a uscat glodul. NEGRUZZI, S. I 321. ◊ Fig. Istoricii contemporani Spun rău de Pipăruș-Viteazul, Cu glod îi feștelesc obrazul Și-l vînd cu patru gologani. COȘBUC, P. II 251. 2. (Mai ales la pl.) Bulgăre de pămînt uscat sau înghețat. Mi l-am închipuit din copilărie, un cîmp uriaș, răscolit, spart, cu gloduri arse. SAHIA, N. 15. Merse, merse pînă ce i se rupse și opincile aceste. Le lepădă și începu a merge cu picioarele goale. Nu căuta gloduri, nu băga seamă la ghimpii ce-i intra în picioare. ISPIRESCU, L. 58. ♦ Boț. A înghițit vreo cîteva gloduri de mămăligă cu brînză. PREDA, Î. 130. A găsit... pe dulap într-o strachină un glod mare de sodă. STANCU, D. 399.

GLOD ~uri n. 1) Pământ muiat (de apa ploilor, a zăpezilor); noroi; tină. * A frământa ~ul a merge mult timp prin glod. 2) rar Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. /<ung. galád, rus. gluda.

glod n. 1. Mold. noroiu: aurul și în glod strălucește; 2. Munt. bulgăre de pământ: prin mărăcini, prin gloduri PANN; 3. cocean de porumb fără boabe. [Origină necunoscută].

glod n., pl. urĭ (letic glúd, lut, și litiv. gródas, glodurĭ [Bern. 1, 308]. V. grunț, grăunte, glonț). Est. Noroĭ, tină: cĭobote feștelite de glod. Vest. Substanță rămasă nedisolvată: sarea a rămas glod în cĭorbă, glodurĭ de sare în mămăligă. Pl. Grunțurĭ, noroĭ uscat orĭ înghețat și grunțuros: nu da căruța pin glodurĭ (în Br. și glozĭ). Ștulețĭ chircițĭ orĭ fără grăunțe (numițĭ în Olt. și ghijurĭ). V. podmol.

gload sn vz glod

glod s. n., pl. gloduri

glod s. n., pl. gloduri

glod s. n., pl. gloduri

glod (gloduri), s. n. – 1. Noroi, mîl. – 2. Bulgăre de pămînt, cocoloș, masă rotundă. – 3. Știulete de porumb. – 4. (Trans. de Vest) Fructă. Creație expresivă, bazată pe rădăcina glo-, care exprimă ideea de „bălăceală” și pe aceea de „obiect rotund”. Este probabil o formă disimulată de la *glog-, cf. glogozi „a bălmăji”; pentru alternanța cons., cf. gînganie și gîndac. Cu ultimul sens se folosește la pl. gloade, cf. goldane. Explicațiile care s-au căutat pe baza etimoanelor străine nu sînt satisfăcătoare; cuvînt identic cu gloată, după Cihac, II, 122; în legătură cu mag. galád „murdar” sau cu rus. gluda „cocoloș” după DAR; cu letonul glud, după Scriban. Der. glodos, adj. (plin de noroi, noroios); gloduros, adj. (noroios; frămîntat, accidentat, cu gloduri); glod(ă)rie, s. f. (loc plin de mîl); gludie, s. f. (Trans., bulgăre de pămînt); îngloda (var. înglodi), vb. (a înnămoli, a împotmoli).

POIENILE GLODULUI v. Poienile Izei.

GLOD s. v. mâl, mocirlă, nămol, noroi.

glod s. v. MÎL. MOCIRLĂ. NĂMOL. NOROI.

GLOD s. n. (Mold.) Noroi. Tu mă scoate De pohoiu de ape ...si de gloduri. DOSOFTEI, PS. Etimologie necunoscută. Cf. i m a l ă.

glod, gloduri, s.n. 1. Noroi, mâl. 2. Teren, drum noroios: „Că de glod te duci pe pod, / Da' de dragoste nu pot” (Memoria, 2001: 95). ■ (top.) Glod, localitate aparținătoare de com. Strâmtura; Glodu, cătun contopit cu Borșa (a.d. 1956). ■ (onom.) Glod, nume de familie. (Sec. XV). – Cf. magh. galád „murdar” (DEX, MDA); creație expresivă, din rad. glo- „bălăceală” (DER).

glod, gloduri, s.n. – 1. Noroi, mâl. 2. Teren, drum noroios: „Că de glod te duci pe pod, / Da’ de dragoste nu pot” (Memoria, 2001: 95). ♦ (top.) Glod, localitate aparținătoare de com. Strâmtura. ♦ (onom.) Glod, nume de familie. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Cf. magh. galád „josnic, mârșav, perfid” (DEX, MDA); creație expresivă, din rad. glo- „bălăceală” (DER).

glod, -uri, s.n. – 1. Noroi, mâl. 2. Teren, drum noroios: „Că de glod te duci pe pod, / Da’ de dragoste nu pot” (Memoria 2001: 95). 3. Glod, localitate în Maramureșul istoric, pe valea Izei. – Cf. magh. galád „josnic, mârșav, perfid” (DA, DEX); Creație expresivă, din rad. glo- „bălăceală” (DER).