GOLICIUNE, goliciuni, s. f. 1. Starea omului gol²; p. ext. părțile goale ale trupului. ♦ Starea omului sărac. 2. Starea unui loc gol², lipsit de vegetație, sărac, pustiu. 3. Fig. Aspectul real (și neplăcut, crud) al unui lucru, al unei soluții etc. – Gol² + suf. -iciune.

goliciune sf [At: VARLAAM, C. 352/22 / V: ~lăci~ / Pl: ~ni / E: gol¹ + -iciune] 1 Starea omului gol¹ (1) Si: nuditate. 2 (Pex) Părțile goale ale trupului. 3 (Fig) Aspectul real (și neplăcut) al unui lucru, al unei soluții etc. 4 (Reg; îc) ~-fetei-pădurii Barba popii (Aruncus vulgaris). 5 (Înv) Lipsă (de îmbrăcăminte). 6 Starea unui loc lipsit de vegetație (sau de ființe) Si: pustietate.

GOLICIUNE, goliciuni, s. f. 1. Starea omului gol²; p. ext. părțile goale ale trupului. ♦ Starea omului zdrențăros, sărac. 2. Starea unui loc gol², lipsit de vegetație, sărac, pustiu. 3. Fig. Aspectul real (și neplăcut, crud) al unui lucru, al unei soluții etc. – Gol² + suf. -iciune.

GOLICIUNE, goliciuni, s. f. 1. Starea omului gol; nuditate; p. ext. părțile goale ale trupului. Ici și colo a ei haină s-a desprins din sponci ș-arată Trupul alb în goliciunea-i, curăția ei de fată. EMINESCU, O. I 79. Lumînărică îi aduce stofe bogate, el care n-are decît o haină stremțoasă ce abia îi copere goliciunea trupului. NEGRUZZI, S. I 253. ◊ Fig. Expunînd această mizerie în toată goliciunea ei, autorul a căutat să trezească revolta vie a tuturor acelora pentru care degradarea omului, îndobitocirea lui de către exploatarea capitalistă, constituie o rușine a omenirii. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 2/4. ♦ Starea omului zdrențăros, cu hainele rupte. Mitrea se rușina de goliciunea lui. În docar se afla și doamna Didina. SADOVEANU, M. C. 40. 2. (Rar) Lipsă, gol². Înăuntru, un pat de lemn mizerabil; două scaune de paie... Un aer de goliciune și sărăcie învăluia toate cele. D. ZAMFIRESCU, R. 79.

GOLICIUNE ~i f. 1) Stare a celui sau a ceea ce este gol. 2) Partea goală a corpului; nuditate. 3) Stare a celui sărac; sărăcie. 4) fig. Situație reală (neplăcută), prezentată în mod direct, fără menajamente. /gol + suf. ~iciune

goliciune f. 1. starea celui gol; 2. starea plantei desfrunzite, a casei deșertate.

golicĭúne f. (d. gol, golit). Starea omuluĭ, gol, nuditate. Lipsă de oamenĭ, de arborĭ, de mobile; golicĭunea uneĭ țărĭ, uneĭ case.

golăciune sf vz goliciune

goliciune s. f., g.-d. art. goliciunii; pl. goliciuni

goliciune s. f., g.-d. art. goliciunii; pl. goliciuni

goliciune s. f., g.-d. art. goliciunii; pl. goliciuni

GOLICIUNE s. nuditate, (pop.) golătate.

GOLICIUNE s. nuditate, (pop.) golătate.

golăciúne, golăciuni, s.f. Om de nimic, infirm: „Nu te apropie de mine, ca sunt o golăciune, lasă-mă să mor aici” (Bilțiu, 2007: 164). – Cf. goliciune.