GRĂBIRE s. f. Acțiunea de a (se) grăbi; grabă. ◊ Loc. adv. (Înv.) Cu (mare) grăbire = grabnic, repede. – V. grăbi.

grăbire sf [At: LEG. EC. PL. 419 / Pl: ~ri / E: grăbi] 1 Grabă (1). 2 Iuțire a mersului, a mișcărilor pentru a ajunge cât mai repede undeva. 3 Realizare a unui fenomen cât mai repede. 4 Pripire. 5 (Înv; îlav) Cu ~ Grabnic.

GRĂBIRE, grăbiri, s. f. Acțiunea de a (se) grăbi; grabă. ◊ Loc. adv. (Înv.) Cu (mare) grăbire = grabnic, repede. – V. grăbi.

GRĂBIRE s. f. Acțiunea de a (se) grăbi; grabă. ◊ Loc. adv. Cu (mare) grăbire = grabnic, repede. Trase pe drumeț cu mare grăbire după sine. DUMITRIU, N. 16. Scoate-ți sabia, i-a zis cu grăbire, și prinde a striga cu mare mînie, chip că m-ai mustra pe mine. SADOVEANU, D. P. 51. Vin’la Milcov cu grăbire, Să-l secăm dintr-o sorbire. ALECSANDRI, P. A. 105.

GRĂBIRE ~i f. 1) v. A GRĂBI și A SE GRĂBI. 2) Tendință de a face ceva sau de a ajunge undeva mai repede; grabă. /v. a grăbi

grăbire s. f., g.-d. art. grăbirii

!grăbire s. f., g.-d. art. grăbirii

grăbire s. f., g.-d. art. grăbirii; pl. grăbiri

GRĂBIRE s. 1. v. accelerare. 2. v. devansare.

GRĂBIRE s. v. grabă, iuțeală, rapiditate, repezeală, repeziciune, viteză, zor.

GRĂBIRE s. 1. accelerare, iuțire, urgentare, zorire. (~ expedierii unei mărfi.) 2. devansare. (~ muncilor agricole.)

grăbire s. v. GRABĂ. IUȚEALĂ. RAPIDITATE. REPEZEALĂ. REPEZICIUNE. VITEZĂ. ZOR.

Grăbire ≠ tărăgănare