grăbit, ~ă [At: CREANGĂ, A. 20 / V: ~bghită^[1] sf / Pl: ~iți, ~e / E: grăbi] 1 a Care face repede toate pregătirile necesare. 2 a (D. oameni) Care merge repede pentru a ajunge undeva. 3 a Care acționează cât mai repede. 4 a Care acționează în grabă și fără prea multă chibzuială. 5 a (D. fructe) Copt repede. 6 sf (Îf grăbghită) Plăcintă din mălai și aluat de pâine. 7 sf (Reg; îf grăbghită) Clătită (6). corectat(ă)

GRĂBIT, -Ă, grăbiți, -te, adj. Care se grăbește; zorit. Tătarii mîncau grăbiți lîngă capetele cailor. SADOVEANU, O. VII 17. Viforul noapte-nălța în calea grăbitelor trenuri Albele lui baricade de-omăt, strămutîndu-le-ntr-una. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 100. Pe soră-ta Măriuca, de grăbiți ce am fost, o uitasem acasă. CREANGĂ, A. 20. ◊ (Adverbial) Și-atunci din tron s-a ridicat Un împărat după-mpărat, Și regii-n purpur s-au încins, Și doamnele grăbit au prins Să se gătească dinadins, Ca niciodat’. COȘBUC, P. I 54.

grăbit a. zorit.

grăbít, -ă adj. Care e făcut în grabă, pripit: lucru grăbit. Care se grăbește, pripit: oamenĭ grăbițĭ.

grăbghită sf vz grăbit

GRĂBIT adj., adv. 1. adj. v. iute. 2. adv. (reg.) zornic. (Fuge ~ către casă.) 3. adj. v. accelerat. 4. adj., adv. v. des.

GRĂBIT adj., adv. 1. adj. grabnic, iute, întins, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit, (înv. și pop.) silit, silnic, (înv.) pripitor. (Un mers ~.) 2. adv. (reg.) zornic. (Fuge ~ către casă.) 3. adj. accelerat, iuțit, rapid, zorit. (Ritm ~ de deplasare.) 4. adj., adv. des, iute, rapid. (Respirație ~; respiră ~.)

Grăbit ≠ agale, cătinel, domol, încet