GRAFIT s. n. Carbon natural aproape pur, cristalizat în sistemul hexagonal, de culoare cenușie-neagră și cu luciu metalic, având numeroase utilizări în industrie. – Din fr. graphite.

grafit sn [At: BACOVIA, O. 236 / Pl: ~e, ~uri / E: fr graphite] 1 Carbon natural aproape pur, cristalizat în sistemul hexagonal, de culoare cenușie-neagră și cu luciu metalic, având numeroase folosiri în industrie. 2 (Iuz) Inscripție pe un zid. 3 Pictură murală lucrată în clar-obscur.

GRAFIT s. n. Carbon natural aproape pur, cristalizat în sistemul hexagonal, de culoare cenușie-neagră și cu luciu metalic, având numeroase folosiri în industrie. – Din fr. graphite.

GRAFIT s. n. Carbon natural aproape pur, de culoare neagră, cu luciu metalic, din care se fac electrozi pentru metalurgie și industria chimică, creioane, creuzete refractare etc.; plombagină. Creion de grafit.

GRAFIT s.n. Carbon natural (în stare aproape pură) de culoare cenușie-închisă, cu luciu metalic, folosit la fabricarea minelor de creion, a creuzetelor refractare etc. [Pl. -turi, -te. / < fr. graphite].

GRAFIT s. n. carbon natural de culoare cenușiu-închis, cu luciu metalic, folosit la fabricarea minelor de creion, a creuzetelor refractare, ca lubrifiant, anticoroziv etc. (< fr. graphite)

GRAFIT n. Varietate de carbon cristalizat, de culoare cenușie-neagră, cu luciu metalic, având diverse întrebuințări în industrie. /<fr. graphite

grafit n. 1. mineraiu format din carbon pur, din care se fac creioane; 2. vopsea pentru mașină.

1) *grafít n., pl. e și urĭ (it. graffito). Un fel de pictură murală lucrată în clar-obscur saŭ inscripțiune pe un zid.

2) *grafít n., pl. urĭ (fr. graphite, m., d. it. grafite, f., d. vgr. graphis, creĭon, grápho, scriŭ). Min. Carbură minerală unsuroasă, care se întrebuințează la făcut creĭoane. (Se numește și plumbágine).

grafit (mineral) s. n.

grafit (mineral) s. n.

grafit (mineral.) s. n.

GRAFIT s. (MIN.) plombagină.

GRAFIT s. (MIN.) plombagină.

GRAFÍT (< fr. {i}; {s} gr. grapho „a scrie”) s. n. (MINER.) Modificație polimorfă hexagonală a carbonului, cu aspect de mase compacte sau de agregate solzoase, mătăsoase de culoare neagră-cenușie, cu luciu metalic, având mare conductibilitate electrică. Este unsuros la pipăit, moale; se formează prin metamorfozarea șisturilor cărbunoase și bituminoase sau provine din rocile carbonatate printr-un proces de reducere la temperatură înaltă (grafitizare). Se obține industrial prin încălzirea antracitului sau a cocsului pulverulent la temperaturi de 2.700-3.300°C. Utilizat în metalurgie, la fabricarea minelor pentru creioane, a electrozilor etc.