GRAPĂ¹, grape, s. f. Unealtă agricolă în formă de grătar cu dinți, cu discuri, cu roți stelate etc. folosită la mărunțirea, afânarea și netezirea pământului arat, la acoperirea semințelor etc.; boroană. ◊ Expr. A se ține grapă de cineva = a însoți pretutindeni pe cineva. – Cf. alb. grep, gërepë „undiță, cârlig de undiță”.

grapă¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. 115/2 / Pl: ~pe (înv) grăpi, gropi^[1] / E: nct] 1 Unealtă agricolă formată dintr-un grătar cu dinți sau cu roți dințate ori dintr-o legătură de mărăcini, folosită la mărunțirea, afanarea și netezirea pământului arat Si: (reg) boroană. 2 (Reg; îe) A merge cu ~pa A merge încet și greu. 3 (Reg; îe) A merge ca ~pa pe uscat A o duce foarte greu. 4 (Reg; îe) A se ține ~ de cineva A însoți pretutindeni pe cineva (cerându-i permanent ceva). 5 (Reg) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape, în care se folosește grapa (1). 6 (Înv) Steag. 7 (Ast; pop) Carul mic. 8 (Reg; fig) Femeie grasă și nepieptănată. 9 (Sst) Roibă (Bromus secalimus). corectat(ă)

GRAPĂ¹, grape, s. f. Unealtă agricolă formată dintr-un grătar cu dinți, cu discuri, cu roți dințate etc. sau dintr-o legătură de mărăcini, care servește la mărunțirea, afânarea și netezirea pământului arat, la acoperirea semințelor etc.; boroană. ◊ Expr. A se ține grapă de cineva = a însoți pretutindeni pe cineva. – Cf. alb. grep, gërepë „undiță, cârlig de undiță”.

GRAPĂ¹, grape, s. f. Unealtă agricolă formată dintr-un cadru cu dinți de lemn sau de fier, care se folosește la mărunțirea pămîntului arat și la netezirea brazdelor în scopul de a acoperi sămînța aruncată pe ele; (odinioară) legătură de mărăcini avînd aceeași întrebuințare. V. boroană. Din zori și pînă la timpul acesta al zilei, Buciu nu oprise tractorul niciodată; nici măcar pentru scuturatul grapei. MIHALE, O. 170. Se vedeau plugurile arînd, mersul domol al oamenilor și al vitelor în lungul brazdelor. Grapele se săltau peste bulgări. CAMILAR, TEM. 89. Plug, grapă, teleagă... și cîte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar. CREANGĂ, P. 38. De-a curmezișul brazdei boroanele pornesc, Și grapele spinoase de-aproape le urmează, Îngroapă-ncet sămînța și cîmpul netezesc. ALECSANDRI, P. A. 122. ◊ Grapă articulată = grapă cu cadrul format din mai multe compartimente, legate atît între ele, cît și de o bară comună de tracțiune, și care prezintă avantajul de a se putea adapta ușor denivelărilor suprafeței pămîntului. Grapă rulantă (sau stelată) = grapă cu roți dințate care, prin învîrtirea lor, sparg coaja și fărîmă bulgării de pămînt. ◊ Expr. A se ține grapă (de cineva sau de ceva) = a se ține scai (de cineva sau de ceva), v. scai. Apucasem... vitejia de coadă și mă țineam grapă de ea. HOGAȘ, M. N. 219.

GRAPĂ¹ ~e f. Unealtă agricolă în formă de grătar cu dinți, folosită pentru mărunțirea, afânarea și nivelarea pământului arat; boroană. /Cuv. autoht.

grapă f. instrument agricol dințat cu care se sfarămă bulgării în urma arăturei și se acopăr cu pământ semințele sămănate prin împrăștiere: grapa e făcută de chingi în cari stau înfipți colți de fier. [Cf. it. GRAPPA, cârlig, cange]. ║ adv. ca o grapă: a se ținea grapă de cineva, a nu-l slăbi, a-l urmări necontenit.

grápă f., pl. e, rar grăpĭ (rudă cu bg. graba, greblă, și grapa, grunț, cĭupitură de vărsat; sîrb. hrape și rapa, cĭupiturĭ de vărsat, hrapati, a vorbi răgușit. V. grăbesc, răpesc, gripcă. Cp. cu hrapă). Un aparat agricol compus din mărăcinĭ și spinĭ de acoperit sămînța și netezit bulgăriĭ sfărămațĭ maĭ înainte de boroană (pe alocurĭ tot una cu „boroană”). A te ținea grapă de cineva, a te ținea de el, a nu-l slăbi de loc, a te ținea scaĭ (cață, gîrbă, lipcă). Vechĭ. Apărătoare de gratiĭ de fer mobilă la poarta unuĭ castel. Steag, oaste.

grapă s. f., g.-d. art. grapei; pl. grape

grapă s. f., g.-d. art. grapei; pl. grape

grapă (unealtă agricolă, tip de inflorescență) s. f., g.-d. art. grapei; pl. grape

grapă, pl. grape

grapă, -pe.

GRAPĂ s. (AGRIC.) (reg.) boroană, colțar.

GRAPĂ s. (AGRIC.) (reg.) boroană, colțar.

grapă (grape), s. f. – 1. Greblă. – 2. (Înv.) Steag. Sl. (bg.) grapa „greblă” (Cihac, II, 127; Scriban), cf. pol. grabie „greblă”. Schimbarea b › p trebuie să fie sl. cf. bg. grapa „asperitate”, urmă lăsată de „vărsatul-de-vînt”, sb. grabac „sfîșiere”, față de rapav „sfîșiat”. S-a invocat adesea got. greipan › germ. greifen (REW 4760; Giuglea, Contribuții, 8-10), și, pentru a evita dificultatea unui împrumut vechi din germ., s-a presupus medierea alb. grep „cîrlig”, grepth „clanță” (Philippide, II, 715; Pușcariu, Dacor., VIII, 293; DAR; Rosetti, II, 117); însă această soluție pare mai puțin convingătoare decît cea dinainte. – Der. grăpa, vb. (a grebla); grăpiș, adv. (dificil, anevoie).

grapă, grape, s.f. – 1. Greblă pentru fărâmițarea pământului arat: „Până la finele sec. XIX, cele mai multe grape erau în întregime din lemn. Treptat, acestea au fost înlocuite cu grape cu dinți din fier și cu structură din lemn, iar astăzi tot mai frecvent se folosește grapa mecanică” (Dăncuș, 1986: 41). 2. Îngrăditură care se pune în gura pârâului ca să oprească crengile, lemnele care le aduce apa spre moară. – Et. nec. (MDA); cf. alb. grep (DEX); cuvânt autohton (Philippide, Russu, Brâncuș, Rosetti), cf. alb. grep „undiță, cârlig”, din i.-e. *ger- „a întoarce, a răsuci” > tema grep- (Russu, 1970: 169).

grapă, -e, s.f. – 1. Greblă pentru fărâmițarea pământului arat: „Până la finele sec. XIX, cele mai multe grape erau în întregime din lemn. Treptat, acestea au fost înlocuite cu grape cu dinți din fier și cu structură din lemn, iar astăzi tot mai frecvent se folosește grapa mecanică” (Dăncuș 1986: 41). 2. Îngrăditura care se pune în gura pârâului ca să oprească crengile, lemnele care le aduce apa spre moară. – Cuvânt autohton, cf. alb. crep „cârlig” (Russu 1981; Brâncuși 1983; Rosetti 1962).

a se ține grapă (de cineva) expr. a urmări cu insistență (pe cineva).