GROPNIȚĂ, gropnițe, s. f. 1. Încăpere situată între pronaosul și naosul unei biserici, care adăpostește mormintele ctitorilor. 2. Cavou, criptă, mormânt sau cimitir situate lângă o biserică. – Din bg. grobnica (influențat de groapă).

gropniță sf [At: PRAV. 216 / V: ~obn~ / Pl: ~țe / E: bg гробница (ctm cu groapă)] (Înv) 1 Loc de înmormântare Si: cavou, criptă, mauzoleu, mormânt, gropiță (4). 2 (Pgn) Cimitir. 3 (Spc) Încăpere situată între pronaosul și naosul unei biserici, în care, de obicei, se găsesc mormintele ctitorilor. 4 Groapă făcută adânc în pământ în care se ascundeau provizii, arme și oameni, în timp de năvăliri barbare.

GROPNIȚĂ, gropnițe, s. f. 1. Încăpere situată între pronaosul și naosul unei biserici, în care de obicei se găsesc mormintele ctitorilor. 2. Cavou, criptă, mormânt sau cimitir situate lângă o biserică. – Din bg. grobnica (influențat de groapă).

GROPNIȚĂ, gropnițe, s. f. (Învechit și arhaizant) Cavou, criptă. Se opriră lîngă bisericuța sfîntului Ion, privind valea. Dedesubtul lor era gropnița unde stăteau înșirate țestele lucii ale monahilor adormiți. SADOVEANU, F. J. 32.

GROPNIȚĂ ~e f. 1) Încăpere între pronaosul și naosul unei biserici în care se află, de obicei, mormintele ctitorilor. 2) Cavou, criptă, mormânt sau cimitir situat lângă o biserică. /<bulg. grobnica

gropniță f. (termen învechit) cimitir într’o biserică.

grópniță f., pl. e și (est) ĭ (vsl. grobĭnica, rus. -ica, gropniță. V. groapă). Cimitir în curtea uneĭ bisericĭ (Vechĭ). Osuariŭ, becĭu în care se adună oasele săracilor dezgropațĭ. Cavoŭ. Groapă părăsită la o mină. V. grobnic.

grobniță sf vz gropniță

gropniță s. f., g.-d. art. gropniței; pl. gropnițe

gropniță s. f., g.-d. art. gropniței; pl. gropnițe

gropniță s. f., g.-d. art. gropniței; pl. gropnițe

GROPNIȚĂ s. v. cavou, criptă.

gropniță s. v. CAVOU. CRIPTĂ.