GÂLGÂIRE, gâlgâiri, s. f. Faptul de a gâlgâi; zgomot caracteristic produs de un lichid care curge dintr-un vas (cu gâtul strâmt) sau care alunecă pe gât etc.; gâlgâit, gâlgâială, gâlgâitură. – V. gâlgâi.

gâlgâire sf [At: PAS, Z. I, 76 / Pl: ~ri / E: gâlgâi] 1 Zgomot caracteristic produs de un lichid care curge printr-un vas cu gâtul strâmt sau care alunecă pe gât Si: (rar) gâlgâială, gâlgâitură, gâlgâit (1). 2 (Rar; d. sânge, ape) Curgere în cantitate mare Cf gâlgâi (6) Si: gâlgâit (2). 3 (Rar; d. apă care fierbe, magmă) Clocotire Cf gâlgâi (6). 4 (Rar; pan; d. foc) Izbucnire în flăcări mari Cf gâlgâi (8).

GÂLGÂIRE, gâlgâiri, s. f. Faptul de a gâlgâi; zgomot caracteristic produs de un lichid care curge dintr-un vas (cu gâtul strâmt), care alunecă pe gât etc.; gâlgâit, gâlgâială, gâlgâitură. – V. gâlgâi.

GÎLGÎIRE, gîlgîiri, s. f. Acțiunea de a gîlgîi și rezultatul ei; zgomot produs de un lichid care gîlgîie; gîlgîit, gîlgîială, gîlgîitură. Ai văzut cum mama ei o ceartă parcă în glumă... și cum ea dă din cap, cum apoi zvirle capul pe spate, într-un hohot ca o gîlgîire de ape. PAS, Z. I 76. ◊ (Poetic) În nopțile cu lună asculți privighetoarea, – te incintă; ajungi să crezi că pentru tine își varsă în gîlgîiri ploaia de mărgăritare. GÎRLEANU, L. 12.

gâlgâire s. f., g.-d. art. gâlgâirii; pl. gâlgâiri

gâlgâire s. f., g.-d. art. gâlgâirii; pl. gâlgâiri

gâlgâire s. f., g.-d. art. gâlgâirii; pl. gâlgâiri

GÂLGÂIRE s. v. gâlgâit.

GÎLGÎIRE s. gîlgîială, gîlgîit, gîlgîitură.