găinar sm [At: ANON. CAR. / P: gă-i~ / V: (pop) gairariu, ~iu, (reg) ~re snp / Pl: ~ri / E: găină + -ar] 1 Vânzător de găini. 2 Vânzător de păsări de curte vii. 3 (Înv) Păzitor și îngrijitor de găini. 4 (Fam) Hoț de găini. 5 (Fam; pgn) Borfaș. 6 (Fam) Șantajist mărunt. 7 (Irn; iuz) Denumire dată jandarmilor care se lăsau mituiți cu lucruri mărunte sau sume mici. 8 (Fam) Persoană care se ocupă de afaceri ilicite mărunte. 9 Un fel de uliu Si: (Buc) cobaț, hârău, hereu, herete, porumbariu, uliu-găinilor, uliu-de-porumbei. 10 (Reg) Coteț. 11 snp (Teh; reg; îf ~e) Bucăți de lemn prinse pe căpriori pentru a-i ține mai bine încheiați și pentru a mări rezistența la vânt.

GĂINAR, găinari, s. m. 1. Vînzător de găini. O găină grasă, cum îs la casa omului, nu mortăciuni de la găinari. La TDRG. 2. Hoț de găini; p. ext. hoț de lucruri mărunte; borfaș, potlogar. Un găinar înrăutățit. Fura de ici, fura de colo, ieșea în calea femeilor, – sînge nu vărsa, parcă îi era frică să dea prea tare cu bîta. SADOVEANU, O. VII 359. Întimplările astea nu se dovedeau pricinuite de niscaiva găinari, fiindcă nu s-a aflat nici o lipsă. POPA, V. 9. ♦ Denumire dată în trecut jandarmilor și polițiștilor care se lăsau mituiți cu lucruri mărunte sau cu sume mici de bani. Cum e Neguși găinar, ce-o să-i mai frece pe unii, să tragă de la ei ceva. DUMITRIU, B. F. 80. Dacă-l va prinde un găinar, adică un jandarm, să-l ia cu vorba. PAS, Z. III 76. – Pronunțat: gă-i-.

GĂINAR ~i m. 1) rar Vânzător de găini. 2) Persoană care fură găini. 3) Persoană care fură lucruri mărunte; hoț de boarfe; borfaș. 4) fam. Persoană care se ocupă de afaceri ilicite neînsemnate; bișnițar. /găină + suf. ~ar

găinar m. 1. vânzător, îngrijitor de găini; 2. fig. și pop. borfaș, șmecher; 3. Zool. Buc. uliul găinilor (Falco palumbarius). [Lat. GALLINARIUS].

găinár m. Hoț de găinĭ. Fig. Mold. Ștrengar, haĭmana: găinaru (un marțafoĭ din Odobeștĭ) nu maĭ contenea cu flecăriile (Sov. 234).

gairariu sm vz găinar

găinare snp vz găinar

găinariu sm vz găinar

găinar (desp. gă-i-) s. m., pl. găinari

găinar (gă-i-) s. m., pl. găinari

găinar s. m., pl. găinari

GĂINAR s. v. borfaș, cătușă, chingă, erete, pungaș, uliu.

găinar s. v. BORFAȘ. CĂTUȘĂ. CHINGĂ. ERETE. PUNGAȘ. ULIU.

găinar, găinari, s.m. – 1. (ornit.) Uliu (Accipiter) (Maram. din dreapta Tisei). 2. Vânzător de găini. 3. Hoț de găini. 4. Coteț de găini. ♦ (onom.) Găinariu, Găinaru, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din găină + suf. -ar (DEX, MDA); lat. gallinarium, cf. it. gallinaio, sp. gallinero (Șăineanu; Loșonți, 2001).

găinar, găinari s. m. 1. hoț de găini 2. hoț de lucruri mărunte 3. persoană care face afaceri ilicite de mică amploare