HĂRĂBAIE, hărăbăi, s. f. (Pop.) Casă, încăpere, curte etc. de dimensiuni mari. ♦ Vehicul mare. [Pr.; -ba-ie. – Var.: (reg.) harabaie s. f.] – Din tc. harabe.

hărăbaie sf [At: MACEDONSKI O. III, 125 / V: harab~ / Pl: ~băi, (reg) ~băli / E: haraba + -(a)ie] 1 (Înv) Casă mare golită de lucruri. 2 Casă rău împărțită. 3 Vehicul mare. 4 (Fig) Autobuz.

HĂRĂBAIE s. f. V. harabaie.

HĂRĂBAIE s. f. v. harabaie.

hărăbáĭe f., pl. ăĭ (d. haraba cu suf. -aĭe ca în odobaĭe, bănănaĭe ș. a.). Rar. Hardughie, dam, casă mare (școală, cazarmă ș. a.): se opri cu ochiĭ la hărăbaĭa ceĭa lungă și albă (școala. Rebr. 2, 105).

HARABAIE s. f. v. hărăbaie.

harabaie sf vz hărăbaie

HARABAIE, hărăbăi, s. f. Casă, încăpere, curte etc. de dimensiuni mari. ♦ Vehicul mare. [Pr.: -ba-ie. – Var.: (reg.) hărăbaie s. f.] – Din tc. harabe.

HARABAIE, hărăbăi, s. f. Casă, încăpere sau curte mare (în dezordine). În toată harabaia de curte locuia numai Dumitru Ciulici cu familia, adică nevasta și patru copii. REBREANU, R. II 49. ♦ Vehicul mare. V. haraba. Harabaia trecu pe lîngă caretă cu o mare zornăitură de geamuri. MACEDONSKI, O. III 125. – Variantă: hărăbaie s. f.

hărăbaie (pop.) s. f., art. hărăbaia, g.-d. art. hărăbăii; pl. hărăbăi

hărăbaie (pop.) s. f., art. hărăbaia, g.-d. art. hărăbăii; pl. hărăbăi

harabaie s. f., art. harabaia, g.-d. art. hărăbăii; pl. hărăbăi