HĂT adv. (Pop.; însoțește adjective, adverbe și locuțiuni adverbiale cu sens local sau temporal, dându-le valoare de superlativ) De tot, mult, tare, foarte. Până hăt departe. ◊ Expr. Hăt și bine = mult și bine, fără sfârșit. – Din ucr. het’.

hăt av [At: KLEIN, D. / V: hăpt / E: ucr хет] (Reg) 1 Foarte. 2 Mult. 3 Departe. 4 Demult. 5 (Reg) Extrem de.

HĂT adv. (Reg.; însoțește adjective, adverbe și locuțiuni adverbiale cu sens local sau temporal, dându-le valoare de superlativ) De tot, mult, tare, foarte. Până hăt departe. ◊ Expr. Hăt și bine = mult și bine, fără sfârșit. – Din ucr. het’.

HĂT adv. (Mai ales în Mold., Transilv. de nord; însoțește adjective, adverbe și locuțiuni adverbiale, mai ales cu sens local sau temporal, dîndu-le valoare de superlativ) De tot, mult, tare. Un pîlc de bordeie aici, altul hăt, departe. STANCU, D. 20. Cîntă privighetorile în lunci pînă hăt-departe, la Dunăre. SADOVEANU, P. M. 43. Și mănîncă fata la plăcinte, și mănîncă hăt bine. CREANGĂ, P. 290. ◊ (Uneori se omite adjectivul sau adverbul, cînd sensul acestora reiese din determinarea care urmează) Limba, hăt, cît un cot. ALECSANDRI, T. 58. Am venit să-mi ieu ziua bună de la dînsa, păn-a nu pleca cu regimentu... oi să merg tocmai... hăt... la București... să mi se piardă urma. id. ib. 928. ◊ (După verbe sau adjective, urmat și întărit de «și bine») Acu eram mort hăt și bine. SADOVEANU, O. I 47. Am să te țin la pastramă, hăt și bine. CREANGĂ, P. 318. Împodobiți-vă, mișelelor, cu mătăsuri și scule, împodobiți-vă hăt și bine! CONTEMPORANUL, IV 502. ◊ (Rar, precedînd verbul) Auzind zmeii... s-au cam hăt înspăimîntat de puterea cea mare a Titirezului și începură a se sfii și a se feri de dînsul. SBIERA, P. 181. Acuma îl cam răzbătuse foamea și mînile îi hăt înțepeniseră. id. ib. 285.

HĂT adv. La o depărtare mare; departe. ◊ ~ departe foarte departe. ~ și bine fără sfârșit. /<ucr. het

hăt adv. Mold. foarte (ca depărtare în spațiu sau în timp), prea: hăt departe, hăt târziu. [Origină necunoscută].

hăt adv. (rut. get [het], de tot). Nord. Destul de, chear, tocmaĭ: ajunsese hăt departe, veni și el hăt tîrziŭ, s’a cam hăt spăĭmîntat.

hăpt i vz hăt

hăt adv.

HĂT adv. v. foarte, tare, tocmai.

hăt adv. v. FOARTE. TARE. TOCMAI.

hăt adv. – Mult, tare, foarte. Rut. het (Weigand, Dialekte der Bukowina, Leipzig, 1904, p. 96; DAR). Este rar în Munt. Cihac, II, 505, pleacă de la mag. hát „la fel”.

hăt, adv. 1. Destul: „Hăt de mulți ani s-o-ntâmplat aceea, că fiul cel mai frumos a lui Lazăr Alexandru din Giulești s-o dus odată sus, în deal și altu nu s-o mai întors” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 110). 2. Mult: „Drăguța mi-i mărișoară, / Cătunia hăt m-omoară” (Papahagi, 1925: 209). 3. Departe: „Au mers de-acasă hăt” (Idem). 4. Niciodată: „Acolo nu se strigă hăt” (Idem). 5. Chiar: „Fierbeam carnea hăt cât trebuie” (Grai. rom., 2000). – Din ucr. het „de tot” (DA, după DER; DEX, MDA).

hăt, adv. – 1. Destul. 2. Mult, îndelung: „Fierbeam carnea hăt cât trebuie” (Grai. rom., 2000). În expr. hăt tare, hăt departe (Țiplea, 1906). „Drăguța mi-i mărișoară, / Cătunia hăt m-omoară” (Papahagi, 1925: 209). 3. Departe: „Au mers de-acasă hăt” (idem, Apșa de Jos). 4. Niciodată: „Acolo nu se strigă hăt” (idem). – Din ucr. het „de tot” (Scriban; DA, cf. DER; DEX, MDA).

hăt, adv. – 1. Destul. 2. Mult. În expr. hăt tare, hăt departe (Țiplea 1906). „Drăguța mi-i mărișoară, / Cătunia hăt m-omoară” (Papahagi 1925: 209). – Din ucr. het (DA cf. DER).