halucinație sf [At: GHEREA, ST. CR. I, 332 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr hallucination, it hallucinazione, rs галлюцинациа] 1 Stare psihică anormală, în care o persoană are iluzia percepției unor lucruri inexistente. 2 (Ccr) Vedenie. 3 (Ccr) Iluzie.

HALUCINAȚIE, halucinații, s. f. Stare psihică anormală (de obicei în cazuri de boală cu febră mare) sub stăpînirea căreia cineva are convingerea că vede lucruri sau aude zgomote care de fapt nu există; produs al acestei stări; vedenie, nălucire. Alcoolul produce halucinații ale vederii: bolnavului i se pare că vede dușmani care-l amenință. MARINESCU, P. A. 124. Nici în vastele lui halucinații de evadare nu avusese Ladima o priveliște atît de largă. CAMIL PETRESCU, N. 63. Cu somnul luptă ochii mei nesiguri: Sînt în Stambul ori am halucinații? ANGHEL-IOSIF, C. M. II 14.

HALUCINAȚIE s.f. Stare psihică anormală sub imperiul căreia cineva crede că percepe lucruri sau situații care de fapt nu există; vedenie. [Gen. -iei, var. halucinațiune s.f. / cf. fr. hallucination, lat. hallucinatio].

HALUCINAȚIE s. f. stare psihică anormală, sub imperiul căreia cineva percepe lucruri sau situații inexistente. ◊ produs al acestei stări; nălucire, vedenie. (< fr. hallucination, lat. hallucinatio)

HALUCINAȚIE ~i f. 1) Stare psihică patologică manifestată prin perceperea unor lucruri inexistente în realitate. 2) Imagine vizuală bizară, produsă de o asemenea stare; iluzie; himeră; vedenie. [G.-D. halucinației; Sil. -ți-e] /<fr. hallucination, lat. hallucinatio, -ionis

halucinațiune sf vz halucinație

*ALUCINAȚIUNE, *ALUCINAȚIE sf. 1 Faptul de a alucina ¶ 2 Rătăcire cu mintea, aiurare: sgomotul vîntului de afară îl enervează și-i dă alucinații (VLAH.) [fr. hallucination].

HALUCINAȚIUNE s.f. v. halucinație.

alucinați(un)e f. iluziunea cuiva care crede că vede sau aude lucruri ce nu există.

*alucinațiúne f. (lat. hallucinátio, -ónis). Aĭurare. – Și -áție. Și hal-.

halucinație (desp. -ți-e) s. f., art. halucinația (desp. -ți-a), g.-d. art. halucinației; pl. halucinații, art. halucinațiile (desp. -ți-i-)

halucinație (-ți-e) s. f., art. halucinația (-ți-a), g.-d. art. halucinației; pl. halucinații, art. halucinațiile (-ți-i-)

halucinație s. f. (sil. -ți-e), art. halucinația (sil. -ți-a), g.-d. art. halucinației; pl. halucinații, art. halucinațiile (sil. -ți-i-)

halucinație

HALUCINAȚIE s. nălucire, năzăreală, năzărire, vedenie, (înv.) vedere. (A avut o ~.)

HALUCINAȚIE s. nălucire, năzărire, vedenie, (înv.) vedere. (A avut o ~.)