han² sn [At: (a. 1782) GCR. II, 127/21 / Pl: ~uri / E: tc han] 1 (Înv) Clădire cu multe camere, cu curte interioară mare, cu ziduri înalte și porți de fier, în care se adăposteau mărfurile, averile și persoanele în vremuri de primejdie. 2 (Iuz) Hotel cu ospătărie aflat pe marginea drumului, în care poposeau negustorii. 3 (La oraș, prt) Cârciumă în care se poate dormi.

HAN² sm. 1 Principe persan ¶ 2 Domnul Tătarilor (în spec. al celor din Crimeia): fiul vestitului ~ de peste Volga, stâpînul Crimeii (GN.) ¶ 3 HAN-TĂTAR, hanul Tătarilor; pr. ext. Ⓟ dracul, naiba: scosa-i încalțe vin de cel din vremea lui Han-Tatar (alecs.); sînt trei zile de cînd a telegrafiat, pînă acuma venea și de la Han-Tătar (d.-zamf.); ba cunoaște-l Han-Tătar să-l cunoască! (ret.); du-te la han-tâtaru! [tătăresc han].

HAN¹ (pl. -nuri) sn. 1 💒 ‡ Clădire mare cu multe încăperi, un fel de caravanseraiu sau bazar, cu o curte spațioasă înconjurată de ziduri înalte, în care se depuneau mărfuri și se adăposteau oamenii în vremuri de neliniște ¶ 2 Astăzi: hotel de rînd, în care poposesc sau mînă oamenii peste noapte; ospătărie, birt ordinar (🖼 2511): o sumă de cară poposesc în curtea ~ului (car.); îl rugară să-i îndrepteze la vr’un ~, unde să mîie noaptea (isp.) [tc.].

HAN², hanuri, s. n. Local cu ospătărie, la marginea drumurilor de țară sau la periferia orașelor, unde se pot adăposti (peste noapte) drumeții cu caii și căruțele lor. Hanul era adormit și întunecos ca noaptea de-afară, numai în răstimpuri vîntul venea cumplit și aducea vîrtejuri de ploaie. SADOVEANU, O. I 141. Cînd Gheorghe se văzu în stradă, se îndreptă repede înspre hanul unde știa că trag oamenii din satu lui. BUJOR, S. 141. Îl rugară să-i îndrepteze la vrun han, unde să mîie noaptea. ISPIRESCU, L. 275. La hanul lui Mînjoală [titlu]. CARAGIALE, O. I 330.

HAN² ~uri n. înv. Clădire cu camere de dormit, cu ospătărie și cu grajduri, unde rămâneau peste noapte călătorii cu caii și căruțele. /<turc. han

han n. ospătărie, birt ordinar: un han dela capul podului Mogoșoaii GHICA. [Turc. HAN, lit. casă].

2) han n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] han, de unde și ngr. háni, alb. bg. sîrb. rut. han). Vechĭ. Clădire mare cu multe încăperĭ în prejuru uneĭ curțĭ marĭ de adăpostit mărfurile, averile și persoanele în caz de dezordine. Azĭ. Otel ordinar pe la țară saŭ marginea orașelor și care are și curte p. căruțe.

Hanu-Conache n. stațiune de cale ferată în apropiere de Tecuci.

han¹ (local) s. n., pl. hanuri

han² (local) s. n., pl. hanuri

han (local) s. n., pl. hanuri

han (hanuri), s. n. – Local cu ospătărie unde se poate înnopta. – Mr. hame, megl. an. Tc. han (Röesler 606; Șeineanu, II, 204; Lokotsch 808; Ronzevalle 84), cf. ngr. χάνι, alb. han, bg., sb. han. Cuvîntul mr., de la var. tc. hane. – Der. hangiu (mr. hăngi), s. m. (persoană care ține un han), din tc. hançi, cf. ngr. χαντζής, alb. hanği, bg. handžiia, sb. hanğija; hangiță (var. hangioaică), s. f. (nevastă de hangiu; femeie care ține un han).

HAN s. (prin Transilv.) ceardă, (Mold. și Transilv.) făgădău, (înv.) birt, locantă, tractir. (A tras peste noapte la un ~.)

HAN s. (prin Transilv.) ceardă, (Mold. și Transilv.) făgădău, (înv.) birt, locantă, tractir. (A tras peste noapte la un ~.)