harabagiu sm [At: (a. 1806) URICARIUL X, 214/22 / V: ar~, ~aciu / Pl: ~ii / E: tc arabacy] (Tcî) 1 Căruțaș plătit să transporte cu harabaua mărfuri sau oameni. 2 Negustor turc care își transporta marfa în căruțe mari.

HARABAGIU, harabagii, s. m. (Mai ales în Mold.) Căruțaș care duce, cu plată, mărfuri sau (mai ales) persoane cu căruța sau cu harabaua. Deși... harabaua era una din cele mari, a rămas vorba ca harabagiul să meargă pe jos. SLAVICI, N. I 329. Moș Nichifor era harabagiu. Căruța lui, deși era ferecată cu teie, cu curmeie, însă era o căruță bună. CREANGĂ, P. 106. Hai să lăsăm harabagiul și să ne suim într-o sanie de birjă. ALECSANDRI, T. I 116.

HARABAGIU ~i m. înv. Persoană care transporta încărcături cu harabaua; căruțaș. /<turc. arabaci

harabagiu m. Mold. cărăuș: Moș Nichifor era harabagiu CR. Turc. ARABADJY].

harabagíŭ m. (turc. ῾arabağy). Transportator cu habrabaŭa, cărăuș.

arabagiu sm vz harabagiu

harabaciu sm vz harabagiu

harabagiu (reg.) s. m., art. harabagiul; pl. harabagii, art. harabagiii (desp. -gi-ii)

harabagiu (reg.) s. m., art. harabagiul; pl. harabagii, art. harabagiii (-gi-ii)

harabagiu s. m. art. harabagiul; pl. harabagii, art. harabagiii

harabagiu