hat² sn [At: M. COSTIN, O. I, 223 / V: ~at / Pl: ~uri / E: tc hatt] (Tcî) Hatișerif.

hat¹ sn [At: (a. 1723) URICARIUL XXIV, 434/1 / Pl: ~uri / E: ucr хат] 1 (Înv) Fâșie îngustă de pământ nelucrat, servind drept hotar și potecă între două terenuri agricole aparținând unor gospodării diferite Si: (reg) călușire, dorjică, forgașă, hașpor (2), hotar, mejă, mejdină, mezuină, răzor. 2 (Îvp) Câmp nelucrat Si: pârloagă, țelină. 3 Hotar. 4 (Îe) A fi într-un ~ cu cineva A fi vecin cu cineva. 5 (Îla) Din ~ Vecin. 6 (D. femei; îe) A umbla ~urile A duce o viață desfrânată. 7 (Îe) A nu ieși la ~ (cu cineva) A nu ajunge la un acord (cu cineva). 8 (Reg) Albie (minoră) a unei ape curgătoare Cf matcă.

HAT, haturi, s. n. 1. Fîșie îngustă de pămînt nearat care desparte două ogoare; hotar, răzor. Răsărise pînă la ultimul bob. Numai pe liniile fostelor haturi părea ceva mai firavă, cu verdele mai șters. MIHALE, O. 436. La întîia întorsătură, plugurile mușcară din hat, toate deodată. CAMILAR, TEM. 330. ◊ Loc. adv. (Popular) Într-un hat (sau hat în hat) cu cineva = situat alături, mărginaș, vecin cu cineva. 2. Cîmp nelucrat; pîrloagă, țelină. Se tolăniră într-o margine a drumului, într-un hat cu dudău mare. ȘEZ. VII 26. 3. Fig. Piedică, obstacol. Oamenii nehotărîți, cari umblă pipăind, se poticnesc de toate haturile vieții. RUSSO, O. 133.

HAT ~uri n. 1) Fâșie îngustă de pământ nearat, lăsată drept hotar între două ogoare; răzor. ◊ A fi într-un ~ (sau ~ în ~) cu cineva a fi vecin cu cineva. 2) Teren arabil nelucrat; pârloagă. /<turc. had

hat n. 1. Mold. fășie de pământ nearat care servă de hotar între moșii: hatul e marginea ogorului pe unde se trage cea dintâi brazdă, în opozițiune cu răzor, locul pe unde se trage cea din urmă brazdă; 2. cărare pe hat: Trăsnea dormia pe hat CR. [Turc. HAD, hotar].

hat m. armăsar, cal mai ales dobrogean (numai în cântecele populare): cu trei hate la coșare, puși dela Vinerea mare, pe grăunțe și pe sare POP. [Vechiu-rom. at = turc. AT].

3) hat n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] hatt. V. hatihumaĭum, hatișerif). Vechĭ. Rar. Ordin din cancelaria sultanuluĭ. V. firman, iradea.

2) hat n., pl. urĭ (nu d. turc. ar. hadd, hotar, nicĭ d. ung. hát, spinare, ci d. rut. hatĭ [gatĭ], zăgaz, dial. hat, pădurice, ung. gát, zăgaz, rudă cu germ. gasse, ulicĭoară, engl. gate, barieră. V. hatie, haĭt 1, zăhată, zăgaz). Mold. Trans. Răstav, răzor, mejdină, cărare lată între semănăturĭ saŭ viĭ: o vie hat în hat cu alta.

1) hat m. V. at.

hatat sn vz hat²

‡AT sm. Armăsar, cal frumos: sculîndu-se ații în două picioare, au lunecat calul Domnului (LET.) (👉 HAT) [tc. at].

hat-trick s. n. (sport) Performanța unui jucător de fotbal sau hochei pe gheață de a înscrie trei goluri consecutive în același meci ◊ „C. prin al său hattrick s-a desprins spectaculos în cursa golgeterilor [...]” Săpt. 20 IV 84 p. 8 [pron. het tric] (din engl. hat-trick; DN3)

at și hat m. (turc. at, cal; bg. at, hat, armăsar. V. bahmet). L. V. Cal bun saŭ armăsar. Azĭ. Olt. Serbia (hat): împăratu încalecă pe hatu luĭ (N. Pl. Ceaur, 82). – În P. P. hată, pl. e, ĭapă. Și hatoáĭcă, pl. e (Aricescu, 43).

hat s. n., pl. haturi

hat s. n., pl. haturi

hat s. n., pl. haturi

HAT s. hotar, răzor, (reg.) călușire, dorjincă, forgașă, hașpor, mejdă, mejdină, meșghie, slog, (Transilv.) metă, miezuină. (~ între două ogoare.)

HAT s. v. paragină, pârloagă, țelină.

HAT s. hotar, răzor, (reg.) călușire, dorjincă, forgașă, hașpor, mejdă, mejdină, meșghie, slog, (Transilv.) metă, miezuină. (~ între două ogoare.)

hat s. v. PARAGINĂ. PÎRLOAGĂ. ȚELINĂ.

hat (haturi), s. n. – 1. Răzor, hotar. – 2. Cîmp nelucrat, pîrloagă. – Var. hatie. Rut. hat „dig” (DAR; Scriban), datorită formei specifice a hatului. După Moldovan 425; din tc. hatt „linie”. – Der. hătaș, s. m. (vecin); hătui, vb. (a fixa limite, a delimita; a fi vecini); hait, s. n. (Mold., dig), a cărui der. nu este clară; hăti, vb. (Bucov., a zăvorî; a îngrămădi), din rut. hatyty „a face dig”.

hat (haturi), s. n. – Ordin, decret al sultanului. Tc. hat (Șeineanu, II, 211; Lokotsch 843). Înv., ca și comp. hati-humaium, s. n. (decret imperial), din tc. hati humayun și hatișerif, s. n. (decret), din tc. hati șerif „ordin sacru”.

hat², haturi, s.n. (înv.) ordin sau decret ieșit din cancelaria Sultanului; firman, iradea.

hat³, hați (hazi), s.m. (înv.) 1. taur. 2. cal dobrogean; armăsar.

hat, haturi, s.n. 1. Fâșie îngustă de teren nearat care desparte două ogoare; mejdă, răzor: „Și au săpat acolo și au aflat într-un hat niște farfurii” (Bilțiu, 1999: 154). 2. Coama arăturii. 3. Vad, trecere de apă; trecătoare; șar. – Cf. ucr. hat „zăgaz; dig” (Scriban, DEX, MDA).

hat, haturi, s.n. – 1. Fâșie îngustă de teren nearat care desparte două ogoare; mejdă, răzor. 2. Coama arăturii. 3. Vad, trecere de apă; trecătoare; șar. – Cf. ucr. hat „zăgaz; dig” (Scriban; DA, cf. DER; DEX, MDA).

hat, -uri, s.n. – 1. Fâșie îngustă de teren nearat care desparte două ogoare; mejdă, răzor. 2. Coama arăturii. 3. Vad, trecere de apă; trecătoare; șar. – Cf. ucr. hat „zăgaz; dig” (DEX, DER).

high-hat (cuv. engl.) v. talgere.