HRANĂ s. f. Tot ceea ce servește la nutriția omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment; p. restr. mâncare, bucate. ◊ Compus: hrana-vacii = plantă erbacee de nutreț, cu tulpină păroasă, cu frunze opuse și cu flori albe, mici (Spergula arvensis). [Pl: (rar) hrane. – Gen.-dat.: hranei] – Din sl. hrana.

hrană sf [At: COD. VOR. 92/11 / V: ar~, har~, hăr~, hâr~ / Pl: (rar) hrăni, (vechi) ~ne / G-D: ~nei / E: vsl храна] 1 Tot ceea ce servește la nutriția omului, a animalelor sau a plantelor Si: nutriment Cf merinde, piște, vipt. 2 (Prc) Mâncare. 3 (Prc) Nutreț. 4 (Îe; d. o vită, un om) A fi de ar~ A fi de ajutor. 5 (D. cai, vite) A nu (mai) fi de ar~ A nu (mai) fi bun de muncă. 6 (Îc) ~na-vacii Plantă erbacee de nutreț, cu tulpină păroasă, cu frunze opuse și cu flori albe, mici (Spergula arvensis). 7 (Trs; îf hăr~) Secară. 8-9 (Îs) Pământ (sau loc) de ~ (Pământ arabil sau) pământ cultivat. 10 (Fig; rar) Ocupație de pe urma căreia se întreține cineva Cf pâine. 11 (Slî) Pază.

HRANĂ s. f. Tot ceea ce servește la nutriția omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment; p. restr. mâncare, bucate. ◊ Compus: hrana-vacii = plantă erbacee de nutreț, cu tulpină păroasă, cu frunze opuse și cu flori albe, mici (Spergula arvensis). [Pl.: (rar) hrane – Gen.-dat.: hranei] – Din sl. hrana.

HRANĂ s. f. Tot ceea ce servește la nutriția omului sau a animalelor. V. mîncare, bucate, alimente, nutreț. Cîți nu sînt din aceia care n-au văzut coșul fabricii, n-au mirosit duhoarea cocsului, dar în schimb fură hrana muncitorilor. SAHIA, N. 31. A dat drumeței un corn de prescură și un păhăruț de vin, ca să-i fie pentru hrană, la drum. CREANGĂ, P. 91. Decît roabă turcilor, Mai bin’ hrană peștilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. ◊ Fig. Publicul... deci, are nevoie de hrană estetică, el poate să și-o îndestuleze dintr-un izvor atît de bogat. GHEREA, ST. CR. III 193. O carte care nu lăsa nemic de dorit pentru a aprinde niște creieri superstițioși, dispuși la o asemenea hrană. EMINESCU, N. 45. ◊ Compus: hrana-vacii = plantă erbacee cu tulpina păroasă, cu flori albe și cu frunze liniare, care crește prin locuri nisipoase, pe cîmpuri și prin semănături; e păscută de vite (Spergula arvensis). – Gen.-dat.: hranei.

HRANĂ f. Produs de natură vegetală, animală sau minerală ce servește la alimentarea unui organism viu; nutriment. ~ consistentă. ◊ ~a vacii plantă erbacee cu tulpina acoperită cu perișori, cu frunze liniare și flori mici, ce crește prin semănături și servește drept nutreț. [G.-D. hranei] /<sl. hrana

hrană f. nutriment: hrana-vacii, plantă de nutreț ce se cultivă uneori (Spergula arvensis). [Slav. HRANA].

hránă f., pl. e (vsl. hrana; bg. hraná). Vechĭ. Camară, hrănilniță. Azĭ. Nutriment, mîncare, aliment. Hrana vaciĭ, turiță, o buruĭană.

arană sf vz hrană

harană sf vz hrană

hărană sf vz hrană

hârană sf vz hrană

rană² sf vz hrană

❍ARANĂ... = HRANĂ...

hrană s. f., g.-d. art. hranei

hrană s. f., g.-d. art. hranei

hrană s. f., g.-d. art. hranei; pl. hrane

hrană, gen. hranei

hrană, -nei gen. a.

hrană (hrane), s. f. – 1. Aliment, mîncare. – 2. (Înv.) Profesie, meserie considerată ca sursă dătătoare de hrană. – Mr. hrană. Sl. chrana (Cihac, II, 142; DAR), cf. bg. hran, sb. hrana. Pl. este rar. – Der. hrănaci, adj. (înv. și Trans., mîncău; care mănîncă mult, cu folos); hrănace, s. f. (femeie care alimentează mașina de treierat); hrăni, vb. (a alimenta, a nutri; a crește, a întreține; a îndopa; refl., a se sătura; înv., a ocroti), din sl. chraniti, cf. mr. hrănescu, hrănire, megl. rănes, bg. hrania, sb. hraniti și rus. chranitĭ „a păstra” (ultimul sens al cuvîntului rom. este un împrumut literar din sl.; var. populare hărăni, arăni); nehrănit, adj. (subalimentat); hrănitor, adj. (care hrănește; nutritiv); hraniște, s. f. (înv., alimentare).

FOOD FOR POWDER (engl.) hrană pentru praful de pușcă – Shakespeare, „Henric al IV-lea”, act. IV, scena 6. Carne de tun.

HRANĂ s. 1. v. mâncare. 2. masă. (A servit drept ~ peștilor.) 3. (BOT.) hrana-vacii (Spergula arvensis) = (rar) spergulă.

HRANĂ s. 1. aliment, mîncare, (mai ales în vorbirea copiilor) papă, (livr.) nutriment, (pop.) bucate (pl.), demîncare, demîncat, legumă, merinde (pl.), de-ale gurii, (reg.) cost, tain, (Transilv., Maram. și Bucov.) menajă, (înv.) piștă, vipt, (fam.) haleală, (fam. depr.) crăpelniță. (Ce ai luat ca ~ la drum?) 2. masă. (A servit drept ~ peștilor.) 3. (BOT.) hrana-vacii (Spergula arvensis) = (rar) spergulă.

Victum et vestitum (lat. „Hrana și haina”) – expresie prin care latinii rezumau în două cuvinte ceea ce e imediat și strict necesar omului. Astăzi se adresează mai mult în ironie celor care nu se gîndesc decît la stomac și la lux, nesocotind hrana sufletească, satisfacțiile spirituale. Vezi: Sine Cerere…