HUIDEO interj. (Pop.) Strigăt cu care se alungă porcii; p. ext. strigăt de ocară la adresa cuiva; huo. ◊ Expr. (Substantivat) A lua pe cineva (sau a da cuiva) cu huideo = a huidui (pe cineva). [Pr. și: huideo. Acc. și: huideo – Var.: uideo interj.] – Cf. bg., sb. ujdo.

huideo i [At: ISPIRESCU, L. 79 / V: (strigăte porcilor) hăidea, hudeoa, ~ea, ~oa, ~du, u~ / E: srb ujdo] 1 Strigăt cu care se alungă porcii. 2 (Pex) Strigăt de ocară la adresa cuiva Si: huo. 3 (Îe) A lua pe cineva (sau a da cuiva) cu ~ A huidui (pe cineva).

HUIDEO interj. Strigăt cu care se alungă porcii; p. ext. strigăt de ocară la adresa cuiva; huo. ◊ Expr. (Substantivat) A lua pe cineva (sau a da cuiva) cu huideo = a huidui (pe cineva). [Var.: uideo interj.] – Cf. bg., scr. ujdo.

HUIDEO interj. Strigăt cu care se alungă porcii sau alte animale; p. ext. strigăt de ocară la adresa cuiva. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu huideo sau a da (cuiva) cu huideo = a huidui (pe cineva). Cui are să-i fie milă? Te-or lua cu huideo! CONTEMPORANUL, V_I 3. Cum văzu dar pe hatmanul, negru ca un bivol și cu coarnele-n cap, începu a-i da cu huideo. FILIMON, la TDRG. – Pronunțat: hui-deo. – Accentuat și: huideo. – Variantă: uideo (ISPIRESCU, L. 79).

HUIDEO interj. (se folosește pentru a alunga porcii sau ca expresie de ocară pentru cineva). /cf. bulg., sb. ujdo

huideo! int. strigăt de goană către porci și alte dobitoace (iar ironic către om). [Onomatopee].

huĭdeó (eo dift.), interj. de batjocură și alungare (var. din haĭde). V. hîĭdea, hŭo, tĭo.

hăidea i vz huideo

hâidea i vz huideo

hudeoa i vz huideo

huidea vz huideo

huidea i vz huideo

huideoa i vz huideo

huidoa i vz huideo

huidu i vz huideo

uideo i vz huideo

uideo! int. V. huideo.

hîĭdeá (ea dift.), interj. de alungat porciĭ (var. din haĭde). V. huĭdeo.

!huideo (pop.) (desp. hui-deo) interj.

huideo/huideo (pop.) (hui-deo) interj.

huideo interj. (sil. hui-deo)

huideo interj. – Se folosește pentru a alunga porcii; de asemenea, pentru a reda condamnarea violentă a unui act reprobabil. – Var. huidea, hîido, huido. Coincide cu bg., sb. ujdo, ar putea fi de origine orientală. – Der. huidui, vb. (a alunga porcii; a fluiera în semn de batjocură violentă; a condamna); huiduială, s. f. (acțiunea de a huidui); huiduitură, s. f. (huiduială); huidumă, s. f. (porc, canalie, ticălos), cuvînt care a fost glosat și explicat în diverse moduri (de la huium, var. a lui duium, după DAR; de la hadîm, după DAR; de la hadîm, după Scriban); haidumă, s. f. (Arg., țăran).

a da cu huideo expr. a huidui, a alunga (pe cineva) cu huiduieli.

a lua cu huideo expr. a înjura, a sudui