hârb sn [At: DOSOFTEI, PS. 15 / Pl: ~uri / E: bg хърб] 1 (Înv) Scoică. 2 (Pop) Bucată dintr-un vas spart Si: ciob. 3-5 Lucru lipsit de valoare, stricat, vechi. 6 Vas (vechi și spart). 7 (Pop) Vas de lut sau de metal în care se pun bucatele Cf farfurie, cratiță, strachină. 8 Vas pentru gătit. 9 (Spc) Opaiț. 10 (Îe) Râde ~ de ciob (oală, strachină) spart(ă) A râde de defectele altuia, fără a le vedea pe ale sale. 11 (Îe) A face ~uri A sparge. 12 (Îe) A-i sfârâi cuiva cu ~ul A-l fermeca. 13 (Fig) Om de nimic. 14 (Fig) Om bătrân și neputincios.

HÂRB ~uri n. 1) Bucată dintr-un vas spart; ciob. 2) Vas de bucătărie de calitate proastă sau știrbit. 3) fig. Lucru foarte uzat, care nu mai poate fi utilizat. 4) fig. Persoană neputincioasă (din cauza vârstei sau a unei boli). /cf. bulg. hărbel

hârb n. ciob mare, spărtură de oală. [Origină necunoscută].

CIOB (-buri) sn. 1 Spărtură dintr’o sticlă, oglindă, oală sau din ori-ce alt vas fărîmat în bucăți, hîrb: sclipitoare ca niște cioburi de oglindă în bătaia soarelui (VLAH.); rîde ~ul de hîrb 👉 HÎRB ¶ 2 Fund de oală spartă, umplut cu grăsime, întrebuințat ca opaiț: o colibă în care ardea un opaiț în ~ (ISP.) ¶ 3 Pr. ext. Bucată dintr’un obiect sfărîmat: un lac de sînge închegase pe cioburile viorii (DLVR.). [ung. csoba „butoiaș^”].

OALĂ (pl. -le) sf. 1 🏺 Vas de pămînt ars sau de metal pentru fiert bucatele sau pentru diferite alte trebuințe: ~ de pămînt, de fier, de tuciu; ~ cu două mănuși sau cu două torți; ~ de lapte, de vin, de apă, de supă; ~ cu unt, cu smîntînă, cu miere; ~ de flori, ghiveciu; ~ de noapte; capacul, fundul oalei; să nu mănînci din ~, că-ți plouă la nuntă (GOR.); – (P): oala fără de mănușă ajunge după ușă; oala dogită în zadar o mai legi; se laudă oala că va sparge căldarea, cel slab se laudă că va birui pe cel mai tare; oala la foc și iepurele în pădure, face planuri cum să se folosească de un lucru pe care nu l-a dobîndit încă; oala acoperită nu dă gunoaie în ea, omul prevăzător sau cel care nu lasă pe alții să se amestece în treburile lui, e ferit de multe neajunsuri; oala nu se umple cu vorbe, făgăduelile, vorbele numai nu țin loc de ajutor; se amestecă unde nu-i fierbe oala; nu te amesteca unde nu-ți fierbe oala sau nu-ți băga nasul (sau botul sau lingura) unde nu-ți fierbe oala, nu te amesteca unde nu ți-e treaba; (P): a suflat în fundul oalei, a tras la măsea, a băut strașnic; a lua, a prinde ca din ~, fără greutate, cu cea mai mare ușurință: de-a necheza un cal, atunci mai bine să nu furi, că te prinde ca din ~ (GOR.); se învîrtește ca mîța împrejurul oalei cu smîntînă; a pățit cinstea mîței la oala cu smîntînă, a fost prins asupra faptului și a pățit rușinea, a mîncat bătaie; s’a făcut oale și ulcioare, a murit: poate acuma a fi oale și ulcioare, și tot Nichifor Coțcariul i-a rămas bietului om numele (CRG.); a plăti oalele sparte (de altul), a plăti paguba făcută de altul, a păți pentru faptele altuia; 👉 CIOMAG2, FIERBE I. 1, HÎRB1, MUSTAȚĂ1 ¶ 2 Conținutul unei oale: a dat oala’n foc; a băut o oală de vin ¶ 3 Olan [refăcut din pl. oale, sg. *oa < lat. ollam].

HÎRB, hîrburi, s. n. 1. Bucată dintr-un vas spart (de lut, de sticlă), dintr-un geam sau dintr-o oglindă spartă; ciob; p. ext. vas spart, oală spartă. Nu mai apărea sub hîrleț și cazma un singur hîrb de ulcică. C. PETRESCU, R. DR. 127. Ajungînd la tîrg, el merge drept peste oalele femeii celei zdrănțoase, și regimentul după el, de nici un hîrb n-a rămas întreg. RETEGANUL, P. II 20. Te-am mînat apoi pe loc Cu hîrbul să-mi aduci foc; Hîrbul mi l-ai bucățit, Sprîncenile ți-ai pîrlit. ALECSANDRI, P. P. 351. 2. Vas de bucătărie de proastă calitate sau deteriorat; p. ext. obiect lipsit de valoare, vechi, stricat. Toată averea-i era o coșniță, o manta, niște hîrburi și un pat de scînduri făcut pe țăruși bătuți în pămînt. DUNĂREANU, CH. 65. Romano, așa chiar cum era el, avea un hîrb de aparat fotografic. HOGAȘ, DR. II 161. O casă numai hîrb: prin pereți se furișa neaua, cuptorul afuma și acoperișul era tovarăș cu vînturile. SLAVICI, O. I 61. ◊ Fig. Ea, care-i acuma hîrb, istovită, iar el un leș, ei amîndoi făceau planuri pentru viitor. CONTEMPORANUL, V_I 106.

hîrb n., pl. urĭ (bg. hŭrb, hŭrbel, rudă cu germ. scherbe, hîrb, și cu vsl. črĕpŭ, bg. čerŭp, rus. čérep, pol. czerep, trzop, hîrb. V. știrb și eșárpă). Cĭob, sfărmătură dintr’un vas. Prov. Hîrbu ține maĭ mult decît oala, omu bolnav care se îngrijește trăĭește maĭ mult de cît cel sănătos. Rîde hîrb de cĭob (ca bg. prismĕl se hŭrbel na štŭrbel), rîde un om cu defecte de unu egal cu el (Munt.).

hârb s. n., pl. hârburi

hârb s. n., pl. hârburi

hârb s. n., pl. hârburi

hîrb (hîrburi), s. n. – Ciob, ciuruc. – Mr. hrup, megl. ărb, herb. Sl., cf. bg. hărb (DAR, după Miklosich, Slaw. Elem., 52 și Cihac, II, 135, din sl. crepu). – Cf. hîrbar, s. n. (loc unde se aruncă cioburile); hîrbărie, s. f. (lucruri stricate); hîrbui, vb. refl. (a se preface în hîrburi, a se strica); hîrbar, adj. (băgăreț), plecîndu-se de la ideea că „își bagă nasul prin toate oalele”; hîrbăreț, adj. (băgăreț, indiscret).

HÂRB s. v. ciob.

HÂRB s. v. babalâc, baccea, căzătură, hodorog, ramolit, vas.

HÎRB s. ciob, spărtură, țandără, (reg.) breanc, (Ban.) tioc. (~ dintr-o oală de lut.)

hîrb s. v. BABALÎC. BACCEA. CĂZĂTURĂ. HODOROG. RAMOLIT. VAS.

hârb, hârburi, s.n. 1. Vas spart; ciob. 2. Vas, oală de lut veche, uzată. ■ (onom.) Hîrb(u), Hârba, nume de familie în jud. Maram. – Din sl., cf. bg. hărb(el) (DA, după DER; DEX, MDA).

hârb, hârburi, (hârboi), s.n. – 1. Vas spart; ciob. 2. Vas, oală de lut veche, uzată: „Mă-ntorsăi cătă lădoi, / Tăt de-un blid și de-un hârboi” (D. Pop, 1978: 175). ♦ (onom.) Hîrb, Hârba, Hârbu, nume de familie (232 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl., cf. bg. hărb(el) (DA, cf. DER; DEX, MDA).

hârb, -uri, (hârboi), s.n. – 1. Vas spart; ciob. 2. Vas, oală de lut veche, uzată: „Mă-ntorsăi cătă lădoi, / Tăt de-un blid și de-un hârboi” (D. Pop 1978: 175). – Sl., cf. bg. hărb (DA cf. DER).

*HÎRB s. n. (Mold., Ban., Trans. SV) Ciob. A: Și-i zdrobi ca nește hîrburi. DOSOFTEI, PS. Bucățeale din ulcea cît să nu să afle într-însele hîrb cu carele vei lua foc și carele vei turna puțină apă. AÎ, 66. Amîndouă hîrburile le leapădă în drum, atît a unui vas, cît și a altuia. B 1774, 31^v; cf. DVS, 5^v. C: Hĕrb. Testa. AC, 342. Îi spînzura lui la grumazi hîrburi și mînuși de oale. PAT. 1705¹, 25^r; cf. VCC, 49. // B: Luo lui un hîrbu pentru ca să-și rază puroile. BIBLIA (1688). Să ia hîrburi de scoică să freace peste rane. VS 1705, 127^v; cf. MINEIUL (1698); MINEIUL (1778). Etimologie: cf. bg. hărbel. Vezi și hîrbuit.