iele sfp [At: GORJAN, H. I, 37/22 / E: ele] 1 (Mtp) Ființe imaginare, înfățișate ca niște fete frumoase, îmbrăcate în alb, care apar noaptea, vrăjindu-i, prin dansul și cântecul lor, pe cei care le văd, aceștia îmbolnăvindu-se de epilepsie sau pierzându-și mințile. 2 (Pop, îs) Luatul ~lor Nebunie. 3 (Pop; îc) Lepădătură-de-~ Furuncule (mici) pe gambe. 4 (Bot; îc) Coada-~lor Silnic (Glechoma hederaceum). 5 (Bot; îac) Planta Glechoma hirsutum.

IELE s. f. pl. (În superstiții) Ființe imaginare, închipuite ca niște zîne cu puteri nefaste; frumoasele, dînsele. V. iazmă, rusalii. Iar ielele, fetele, Nouă surori Își spulberă pletele Pînă la nori. IOSIF, P. 82. Voi Ielelor, măiestrelor, Dușmane oamenilor, Stăpînele vîntului, Doamnele pămîntului Ce prin văzduh zburați Pe iarbă lunecați Și pe valuri călcați. ALECSANDRI, P. P. 10.

IELE f. pl. (în mitologia populară) Ființe imaginare, având înfățișarea unor fete frumoase îmbrăcate în alb, care se crede că ar apărea numai noaptea și ar face rău, în special, bărbaților; vântoase; șoimane; drăgaica. [G.-D. ielelor] /Din ele pron. pers.

ĭéle f. pl. d. pron. ĭel, ĭa. Niște zîne despre care poporu crede că-țĭ provoacă paralizie, reŭmatizm ș. a. Luat, apucat de ĭele, paralizat. – Le maĭ zice și dînsele, frumoasele, șoimanele, vîntoasele. V. întîlnitură.

ZÎNĂ, ❍ZINĂ (pl. -ne) sf. 1 🔱 Ființă mitologică, în chip de femeie de o frumusețe uimitoare, care trăește, împreună cu alte soațe, zîne ca și dînsa, în regiuni necălcate de picior de om, în palate mărețe, înconjurate de grădini sau de păduri al căror acces e apărat de tot felul de fiare, care de care mai grozavă la vedere; numai Făt-frumos ajunge cîteodată la ele după căutări îndelungate, ajutat de calu-i năzdrăvan; cîte una din zîne se îndrăgostește uneori de Făt-frumos, se însoțește cu el, dar își pierde atunci puterile ei supranaturale; altele îl ajută, cu sfatul și cu fapta, la îndeplinirea slujbelor grele cu care e însărcinat și-l scapă de multe ori de la o peire sigură; cea mai vestită din toate, de care se vorbește adesea în basmele noastre e „Ileana Cosînzeana”, cu cosița de aur; pe lîngă aceste zîne bune, poporul mai pomenește și de zîne rele, care scot ochii celor ce calcă pe moșiile lor, îi ologesc sau le fac tot felul de neajunsuri; pe acestea le confundă adesea cu „ielele” (👉 IELE) ¶ 2 Ⓕ Femeie de o frumusețe uimitoare: Era și-o cocoană gheboasă în spate Ce o amăgise lingăii să crează Că ea e în lume cea dintîie (sic!) rază, Și-a se ținea zînă o înfumurase (PANN) ¶ 3 🔱 Zeiță (păgînă): pe acei idoli, oamenii îi numeau zei și zeițe ori zîne, căci fie-care din zeii lor își avea zîna lui de soție (ISP.); La aceste academii de științi a zînei Vineri (EMIN.) ¶ 4 🌿 IEDERA-ZÎNELOR = IEDERĂ; – LINGURIȚA-ZÎNEI 👉 LINGURIȚĂ5; – PĂRUL-ZÎNELOR = COLILIE; – SITA-ZÎNELOR¹ = TURTĂ4; SITA-ZÎNELOR² = SCAIU6 [lat. Diana].

Ielele f. pl. 1. zine rele, în număr de trei, cari paralizează pe oameni; ele sunt stăpânele vânturilor și joacă noaptea în vârtejul văzduhului, unde răpesc pe muritori: atunci trecură Ielele de mâini ’n horă prinse BOL. Ielele i-au luat gura și picioarele CR.; luat de Iele, pornit val-vârtej; luat din iele, paralizat; 2. Bot. coarda Ielelor, rătunjoară (fiartă în vin, se bea pentru vindecarea paraliziei). [Termen eufemistic ele – dânsele – spre a se evita consecințele fatale ale rostirii adevăratului lor nume; alte epitete prezervative sunt: Frumoasele, Șoimanele, Vântoasele].

iele (ființe mitice) s. f. pl.

iele s. f. pl., art. ielele, g.-d. art. ielelor

iele s. f. pl. (sil. ie-), art. ielele, g.-d. art. ielelor

Iele pl. (ființe mitologice).

iele s. f. pl. – Ființe imaginare cu puteri nefaste; frumoasele, dînsele, drăgaicele. – Var. ele. Este pl. al pron. pers. ea (DAR; Bogrea, Dacor., IV, 822; Candrea), eufemism care coincide cu dînsele „lemuri”, și cu iel, s. m. (dracul), în loc de el. Totuși, Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 176, credea că numele este dacic; după Diculescu 186, din germ. Elle. Înainte, Cihac, II, 508, se gîndea la mag. lél „spirit” și Lokotsch 950 la tc. jel „vînt”, cf. vîntoasele. Din rom. provine probabil țig. sp. ilo „spirit” (Besses 89).

iele s. f. pl. (înv.) femei de moravuri ușoare, prostituate.

IELE s. pl. (MITOL. POP.) (pop.) dânsele (pl. art.), drăgaice (pl.), frumoase (pl.), milostive (pl.), mândre (pl.), puternice (pl.), rusalii (pl.), sânziene (pl.), șoimane (pl.), șoimărițe (pl.), vântoase (pl.), (reg.) nagode (pl.), samovile (pl.), sfinte (pl.), (Ban. și Olt.) milostivnice (pl.), (prin Ban.) miluite (pl.).

IELE s. pl. (MITOL. POP.) (pop.) dînsele (pl. art.), drăgaice (pl.), frumoase (pl.), milostive (pl.), mîndre (pl.), puternice (pl.), rusalii (pl.), sînziene (pl.), șoimane (pl.), șoimărițe (pl.), vîntoase (pl.), (reg.) nagode (pl.), samovile (pl.), sfinte (pl.), (Ban. și Olt.) milostivnice (pl.), (prin Ban.) miluite (pl.).