ierbărie sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 255/34 / V: er~ / Pl: ~ii / E: iarbă + -ărie] 1 (Csc) Plante ierboase crescute spontan Si: bălărie (1). 2 (Înv) Provizie de praf de pușcă. 3 (Înv) Depozit de praf de pușcă. 4 (Înv) Fabrică de praf de pușcă.

IERBĂRIE, ierbării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Ierburi, bălării. O roată mare de mesteceni făcea un zid alb, care închidea ierbării mirositoare, înalte pînă-n brîu. SADOVEANU, O. I 314. 2. Depozit de praf de pușcă. Cînd a tras cu tunu, a nemerit drept în ierbăria barabaftei (= corăbiei de război), de-a zvîrlit-o-n sus ca pe-o nimica. SANDU-ALDEA, U. P. 47.

IERBĂRIE ~i f. 1) Loc necultivat, acoperit cu iarbă și buruieni; bălărie. 2) Plante erbacee de tot felul. /iarbă + suf. ~ărie

ierbărie f. 1. ierburi; 2. proviziune de iarbă de pușcă; 3. magazia unde se ține.

ĭerbăríe f. Depozit de ĭarbă (pulbere) de pușcă. Mare cantitate de ĭarbă.

ierbărie s. f., art. ierbăria, g.-d. art. ierbăriei; pl. ierbării, art. ierbăriile (desp. -ri-i-)

ierbărie s. f., art. ierbăria, g.-d. art. ierbăriei; pl. ierbării, art. ierbăriile

ierbărie s. f. (sil. ie-), art. ierbăria, g.-d. art. ierbăriei; pl. ierbării, art. ierbăriile