iertare sf [At: MINEIUL (1776) 43 ²/2 Pl: ~tări / E: ierta] 1 (Înv) Eliberare a cuiva din robie Si: (înv) iertăciune (1), (rar) iertat¹ (1). 2 (Pex) Eliberare a cuiva de ceva Si: (înv) iertăciune (2), (rar) iertat¹ (2). 3 (Spc; înv) Scutire de serviciul militar Si: (înv) iertăciune (3), (rar) iertat¹ (3). 4 Scăpare a cuiva de ceva Si: (înv) iertăciune (4), (rar) iertat¹ (4). 5 Dispensare a cuiva de o sarcină Si: (înv) iertăciune (5), (rar) iertat¹ (5). 6 Scădere a unei părți din datoria cuiva Si: (înv) iertăciune (6), (rar) iertat¹ (6). 7 Dezlegare a cuiva de un jurământ, o fagăduială Si: (înv) iertăciune (7), (rar) iertat¹ (7). 8 Încetare a urmăririi cuiva Si: (înv) iertăciune (8), (rar) iertat¹ (8). 9 Permisiune acordată cuiva de a face ceva Si: (înv) iertăciune (9), (rar) iertat¹ (9). 10 Posibilitate de a face ceva Si: (înv) iertăciune (10), (rar) iertat¹ (10). 11 Predestinare de a face ceva Si: (înv) iertăciune (11), (rar) iertat¹ (11). 12 Renunțare la pedepsirea cuiva pentru o vină Si: (înv) iertăciune (12). (rar) iertat¹ (12). 13 Trecere cu vederea a greșelilor cuiva Si: (înv) iertăciune (13), (rar) iertat¹ (13). 14 Acordare a mântuirii de către divinitate cuiva care a greșit și apoi s-a pocăit Si: (înv) iertăciune (14), (rar) iertat¹ (14). 15 Scuză. 16 (Îe) A se ruga de ~ A-și cere scuze. 17 (Șîe să am ~ să avem ~) Exprimare politicoasă prin care se captează bunăvoința interlocutorului înaintea unei replici sau a unei rugăminți Si: (înv) să avem iertăciune (16). 18 Împăcare cu cineva într-un moment solemn Si: (înv) iertăciune (17). 19 (Înv) Sărutare la despărțire Si: (înv) iertăciune (18). 20 (Înv) Rămas-bun înainte de a părăsi pe cineva Si: (înv) iertăciune (19). 21 (Înv) Renunțare la un obicei Si: (înv) iertăciune (20). corectat(ă)

IERTARE, (2) iertări; s. f. 1. (Mai ales în legătură cu verbul «a cere») Acțiunea de a ierta; scutire de pedeapsă. Se aduseră frații înaintea împăratului, cari deteră în genuchi și cerură iertare de la fratele cel mai mic. ISPIRESCU, L. 305. Despot, de moarte ai iertare, Dar tu la mînăstire pe viață-i fi închis. ALECSANDRI, T. II 193. Cereau ca să se hotărască... cum să se poarte cu acei nobili din Ardeal care fugiseră și acum cereau iertare voind a se întoarce înapoi. BĂLCESCU, O. II 271. 2. Scuză. Îți cer o mie de iertări. NEGRUZZI, S. I 47. Expr. Să avem iertare = a) să ne scuzați. Să avem iertare, stăpîne! Apa era bîhlită și ne-am fi putut bolnăvi. CREANGĂ, P. 204; b) (formulă cu care contrazici pe cineva) ba să mă ierți!

IERTARE ~ări f. Exprimare a regretului (față de cineva) pentru o greșeală involuntară; scuză. A cere ~. ◊ Să am (avem) ~! a) să nu vă supărați; să mă scuzați!; b) nu sunt (suntem) de acord. /v. a (se) ierta

iertare f. fapta de a ierta. ║ int. grație!

ĭertáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a ĭerta. A cere ĭertare, a cere grație, scuză. Ĭertare! (subînț. dă-mĭ, cer), ĭartă-mă, scuză-mă!

iertare s. f., g.-d. art. iertării; pl. iertări

iertare s. f., g.-d. art. iertării; pl. iertări

iertare s. f. (sil. ier-), g.-d. art. iertării; pl. iertări

iert, iartă 3, iertat prt., iertare inf. s.

IERTARE s., interj. 1. s. v. absolvire. 2. s. (BIS.) dezlegare, pocăință, (înv.) pocaianie. (~ de păcate.) 3. s. v. scuză. 4. s. indulgență, îndurare, îngăduință, milostivire, (livr.) clemență. (Cere cu umilință ~.) 5. interj. îndurare!, (înv.) aman!

IERTARE s., interj. 1. s. absolvire, cruțare, scutire. (~ cuiva de o pedeapsă, de o obligație.) 2. s. (BIS.) dezlegare, pocăință, (înv.) pocaianie. (~ de păcate.) 3. s. scuză, (pop.) iertăciune, (înv.) pardon. (A cere ~.) 4. s. indulgență, îndurare, îngăduință, milostivire, (livr.) clemență. (Cere cu umilință ~.) 5. interj. îndurare!, (înv.) aman!

IERTARE. Subst. Iertare, iertat, iertăciune (înv. și pop.), îndurare, remisiune (livr.), cruțare; îngăduință, îngăduială, îngăduire, indulgență, clemență (livr.), toleranță, tolerare. înțelegere, înduioșare, milă, miluță (dim.,pop.), milostenie (înv.), miluire, milostivire, milosîrdie (înv.), îmbunare, înduplecare. Bunătate, blîndețe, generozitate, omenie, omenire (înv.), bunăvoință, cumsecădenie, mărinimie, larghețe, caritate, umanitate, umanitarism, tolerantism, filantropie. Scuză, păsuire, păsuială, răgaz, îngăduință (fam., rar), amînare, răbdare. Scutire, absolvire, pardon (înv.), dezvinovățire, dezvinuire (rar), disculpare; amnistiere, amnistie, grațiere, achitare, reabilitare. Tolerant, binevoitor, umanitarist, filantrop. Adj. Iertător, îngăduitor, îndurător, cruțător (rar), indulgent, clement (livr.), tolerant, înțelegător, răbdător. Bun, blînd, generos, omenos, de omenie, omenit (înv.), uman, binevoitor, cumsecade, de treabă, culant, amabil, larg (fig.), mărinimos, umanitar, caritabil, filantropic; milos, milostiv. Scuzabil, tolerabil, admisibil, suportabil, acceptabil. Amnistiabil. Reabilitat. Vb. A ierta, a se îndura, a cruța; a tolera, a îngădui, a fi îngăduitor, a fi indulgent, a trece cu vederea, a fi clement, a fi tolerant, a da dovadă de mărinimie, a avea inimă mare. A înțelege, a da dovadă de înțelegere, a avea înțelegere, a se înduioșa, a se îndupleca, a se îmbuna, a se milostivi, a-i fi milă, a milui (înv.). A scuza, a găsi scuze; a păsui, a da răgaz, a amîna. A achita, a scuti, a pardona (înv.), a absolvi, a lăsa în pace, a lăsa (pe cineva) în plata Domnului (a lui Dumnezeu), a disculpa, a dezvinovăți, a dezvinui (rar); a amnistia, a grația, a reabilita. Adv. Cu iertare, cu îngăduință, cu îndurare; cu duhul blîndeții; cu bunătate, cu înțelegere. V. bunătate, milă, omenie.