impunător, ~oare a [At: ODOBESCU, S. III, 76 / Pl: ~i, ~oare / E: impune + -(ă)tor] Care impune respect, admirație, teamă etc. prin calități, prestigiu, cantitate, dimensiuni Si: măreț, falnic, arătos, impozant, considerabil.

IMPUNĂTOR, -OARE, impunători, -oare, adj. Care impune respect sau admirație prin calități, prestigiu, dimensiuni; măreț, falnic, arătos, impozant. O casă de cultură, înzestrată cu o bibliotecă impunătoare și cu o elegantă sală de teatru și cinematograf. STANCU, U.R.S.S. 165. Mă uitam încremenit la figura lui impunătoare de războinic. SADOVEANU, O. I 418. Operile de artă au știut și ele să păstreze un aspect cu totul impunător. ODOBESCU, S. III 76.

IMPUNĂTOR, -OARE adj. Măreț, falnic, impozant. [< impune + -tor].

IMPUNĂTOR, -OARE adj. măreț, falnic, impozant. (< impune + -/ă/tor)

IMPUNĂTOR ~oare (~ori, ~oare) Care impune respect sau admirație datorită calităților sale (exterioare) deosebite; impozant; impresionant. /a impune + suf. ~ător

impunător a. 1. care impune, care inspiră, respect; 2. care umple de admirațiune: spectacol impunător; 3. fig. considerabil: forțe militare impunătoare.

*impunătór, -oare adj. Care impune, care atrage atențiunea, respectu: figură impunătoare. Care înalță sufletu: ceremonie impunătoare. Considerabil: forțe impunătoare.

impunător adj. m., pl. impunători; f. sg. și pl. impunătoare

impunător adj. m., pl. impunători; f. sg. și pl. impunătoare

impunător adj. m., pl. impunători; f. sg. și pl. impunătoare

impun, -pună 3 conj., -punător adj. v.

IMPUNĂTOR adj. 1. grandios. 2. grandios, maiestos, măreț, (livr.) august. (O ceremonie ~oare.) 3. v. falnic.

IMPUNĂTOR adj. 1. grandios, impozant, maiestos, măreț, monumental, splendid, superb, (rar fig.) trufaș. (Un palat ~.) 2. grandios, maiestos, măreț, (livr.) august. (Imagine ~.) 3. falnic, grandios, impozant, impresionant, maiestos, măreț, semeț, splendid, (livr.) magnific, (pop.) mîndru, (înv. și reg.) fălos, (fig.) trufaș. (Vîrfurile ~ ale munților.)

Impunător ≠ neimpunător