14 definiții pentru incarnare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INCARNARE, incarnări, s. f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var.: încarnare s. f.] – V. incarna.

INCARNARE, incarnări, s. f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var.: încarnare s. f.] – V. incarna.

incarnare sf [At: DA ms / V: în~ / Pl: ~nări / E: incarna] 1 Întrupare. 2 Transformare în om Si: incarnație (2). 3 Concretizare. 4 Interpretare a unui rol într-o piesă. 5 Creștere a unei unghii în carne Si: incarnație (4).

INCARNARE, incarnări, s. f. Acțiunea de a incarna și rezultatul ei; întrupare, personificare. – Variantă: încarnare s. f.

INCARNARE s.f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var. încarnare s.f. / < incarna].

ÎNCARNARE s. f. v. incarnare.

ÎNCARNARE s. f. v. incarnare.

ÎNCARNARE s. f. v. incarnare.

încarnare sf vz incarnare

ÎNCARNARE s.f. v. incarnare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!incarnare/încarnare s. f., g.-d. art. incarnării/încarnării; pl. incarnări/încarnări

incarnare s. f., g.-d. art. incarnării; pl. incarnări[1]

  1. Var. încarnare (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

!încarnare (întrupare) s. f., g.-d. art. încarnării; pl. încarnări

încarnare v. incarnare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INCARNARE s. 1. v. întrupare. 2. v. concretizare. 3. v. personificare.[1]

  1. Var. încarnare (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

INCARNARE s. 1. întrupare, (înv.) împelițare, încorporare, omenire. (~ unui animal în om, în basme.) 2. concretizare, întruchipare, întrupare, materializare, realizare, (rar) sensibilizare. (~ unei idei.) 3. întruchipare, întrupare, personificare, reprezentare, simbolizare, (înv.) personificație. (~ răului.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

INCARNÁRE (ÎNCARNARE) (< incarna) s. f. Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană a Trinității, s-a întrupat în Iisus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală; a fost numită de tradiție uniune hipostatică.

Intrare: incarnare
incarnare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • incarnare
  • incarnarea
plural
  • incarnări
  • incarnările
genitiv-dativ singular
  • incarnări
  • incarnării
plural
  • incarnări
  • incarnărilor
vocativ singular
plural
încarnare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încarnare
  • ‑ncarnare
  • încarnarea
  • ‑ncarnarea
plural
  • încarnări
  • ‑ncarnări
  • încarnările
  • ‑ncarnările
genitiv-dativ singular
  • încarnări
  • ‑ncarnări
  • încarnării
  • ‑ncarnării
plural
  • încarnări
  • ‑ncarnări
  • încarnărilor
  • ‑ncarnărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

incarnare, incarnărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi incarna DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.