incompetență sf [At: DA / V: (înv) ~tin~ / Pl: ~țe / E: fr incompétence] Lipsă de competență.

INCOMPETENȚĂ, incompetențe, s. f. Lipsă de pregătire pentru a judeca sau a decide asupra unui lucru. ♦ (Jur.) Lipsă de putere legală pentru a îndeplini o anumită atribuție. – Variantă: incompetință s. f.

INCOMPETENȚĂ s.f. Lipsă de competență. ♦ (Jur.) Lipsa puterii legale de a îndeplini o anumită atribuție. [Var. incompetință s.f. / cf. fr. incompétence, it. incompetenza].

INCOMPETENȚĂ s. f. lipsă de competență. (< fr. incompétence)

INCOMPETENȚĂ f. Stare de incompetent; lipsă de cunoștințe sau de practică într-un anumit domeniu; ignoranță; neștiință. [G.-D. incompetenței] /<fr. incompétence^[1]

incompetență f. 1. lipsă de competență judiciară: incompetența unui tribunal; 2. lipsa cunoștințelor cerute spre a decide: incompetența literară sau științifică.

*incompeténță f., pl. e (d. incompetent; fr. -ence). Lipsă de competență judiciară: incompetența unuĭ tribunal. Insuficiență științifică: incompetența unuĭ critic.

incompetință sf vz incompetență

* COMPETENȚĂ (pl. -țe) sf. 1 ⚖️ Măsura puterii pe care o atribue legea funcționarilor; dreptul ce are un tribunal, un judecător de a intra în cercetarea unei pricini ¶ 2 Ⓕ Pricepere, destoinicie de a judeca, de a-și da părerea despre un lucru ¶ ¶ C. NECOMPETENȚĂ, 'INCOMPETENȚĂ [fr.].

INCOMPETINȚĂ s.f. v. incompetență.

incompetență s. f., g.-d. art. incompetenței; pl. incompetențe

incompetență s. f., g.-d. art. incompetenței; pl. incompetențe

incompetență s. f. competență^[1]

incompetență, -țe.

INCOMPETENȚĂ s. v. incapacitate.^[1]

INCOMPETENȚĂ s. incapacitate, necompetență, nepregătire, nepricepere, (fig.) slăbiciune. (~ unui profesor.)

Incompetență ≠ competență^[1]