inflexiune sf [At: ALGEBRA, 134 / V: (rar) ~xie sf / Pl: ~xi-u~ / Pl: ~ni / E: lat inflexio, -onis, fr inflexion] 1 Înclinare (pe nesimțite). 2 Îndoire ușoară Si: mlădiere. 3 (Fiz) Refracție a razelor luminoase. 4 (Fig) Schimbare a înălțimii unui sunet. 5 Schimbare a tonului vocii Si: modulare. 6 (Îs) ~ osoasă Incurbare osoasă. 7 (Mat) Schimbare de sens a concavității unei curbe plane. 8 (Mat; îs) Punct de ~ Punct în care curba își schimbă sensul concavității.

INFLEXIUNE, inflexiuni, s. f. Schimbare a sunetului din punctul de vedere al înălțimii; schimbare de accent în vorbă sau în cînt; ușurință de a mlădia vocea. V. modulare. Tabloul I, cînd poporul e biciuit în curtea mănăstirii, a fost interpretat just, cu inflexiuni vocale de adîncă disperare. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 10/4. Mă înfurie cîteodată numai inflexiunile vocii tale. CAMIL PETRESCU, T. II 160. – Pronunțat: -xi-u-.

INFLEXIUNE s.f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului vocii; modulare. 2. Îndoire, curbare. ◊ Inflexiune osoasă = incurbare osoasă. ♦ (Mat.) Schimbare de sens a concavității unei curbe plane. [Pron. -xi-u-, var. inflexie s.f. / < fr. inflexion].

INFLEXIUNE s. f. 1. modificare a înălțimii unui sunet, a timbrului unei vocale; schimbare bruscă a vocii, a accentului; modulație (2). 2. îndoire, curbare. ♦ ~ osoasă = incurbare osoasă. 3. (mat.) schimbare de sens a concavității unei curbe plane. (< fr. inflexion, lat. inflexio)

INFLEXIUNE ~i f. Schimbare bruscă a accentului sau tonului vocii. [Sil. in-fle-xi-u-] /<fr. inflexion, lat. inflexio, ~onis

inflexiune f. 1. schimbarea tonului sau a accentului în voce; 2. Gram. modificări ce sufăr vorbele când se declină și se conjugă; 3. Fiz. abatere: inflexiunea razelor luminoase.

*inflexiúne f. (lat. in-flexio, -ónis, d. in-fléctere, -flexum, a încovoĭa. V. re-flexiune). Încovoĭere. Inflexiune a vociĭ, schimbare de ton. Gram. Modificarea uneĭ vocale supt influența alteĭ vocale din silaba următoare. Flexiune. Geom. Punctu unde o curbă își schimbă direcțiunea. Fiz. Deviațiunea uneĭ liniĭ: inflexiunea razelor luminoase. – Și -éxie.

inflexie sf vz inflexiune

INFLEXIE s.f. v. inflexiune.

inflexiune (desp. -xi-u-) s. f., g.-d. art. inflexiunii; pl. inflexiuni

inflexiune (-xi-u-) s. f., g.-d. art. inflexiunii; pl. inflexiuni

inflexiune s. f., pl. inflexiuni

inflexiune (i-u)

INFLEXIUNE s. intonare, intonație, mlădiere, modulare, modulație, ton, tonalitate. (O voce cu ~i plăcute.)

INFLEXIUNE s. intonare, intonație, mlădiere, modulare, modulație, ton, tonalitate. (O voce cu ~i plăcute.)

inflexiune 1. Schimbare bruscă și de mică amploare a înălțimii (2) sunetului și, prin extensie, a intensității* sau a timbrului*, în cânt sau în vorbire. 2. În muzica de jazz*, unul dintre elementele importante de expresie*, de îmbogățire a efectelor timbrale și de sporire a varietății ritmice. 3. În psalmodie*, înălțarea sau coborârea liniei melodice la un interval mic (de secundă* sau terță*), pentru a marca, în monotonia declamației, initium (v. incipit (II), mijlocul sau sfârșitul versetului). 4. În psalmodie* sau cantilație*, cezură (3) în mijlocul unei fraze*. V. flexa.

INFLEXIUNE s. f. (cf. fr. inflexion): schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului vocii; modulare.