interpretare sf [At: GHICA, S. 588 / Pl: ~tări / E: interpreta] 1 Atribuire a unui sens unui lucru, unui fenomen Si: interpretat¹ (1), (înv) interpretațiune (1). 2 (Spc) Atribuire a unui sens oarecare unui text, unei legi etc. Si: interpretat¹ (2), interpretațiune (2). 3 Sens, semnificație acordată unui fapt, unui fenomen etc. Si: interpretat¹ (3), (înv) interpretațiune (3). 4 (Spc) Comentare, explicație dată unui text (vechi) Si: interpretat¹ (4), (înv) interpretațiune (4). 5 Redare prin mijloace adecvate a conținutului unei opere muzicale, dramatice, literare etc. Si: interpretat¹ (5). 6 Operație logică prin care variabilele dintr-o formulă sunt înlocuite cu valori corespunzătoare lor.

INTERPRETARE, interpretări, s. f. Acțiunea de a interpreta și rezultatul ei. 1. Explicare a (sensului) unui lucru, atribuirea unui anumit înțeles unui lucru. Datorită eforturilor unor critici și istorici literari, o bună parte din scrierile clasicilor noștri au fost puse la îndemîna publicului cititor într-o interpretare justă, științifică. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 363, 1/1. Fiecare caută... să găsească o interpretare. C. PETRESCU, Î. II 13. În «Dumbrava minunată» d. Mihail Sadoveanu a scos la iveală, în chip poetic, un moment din necontenita interpretare a naturii de cătră un copil crescut în mitologia populară romînă. IBRĂILEANU, S. 15. 2. Redare prin mijloace adecvate a unui conținut literar, dramatic, muzical etc.; executare artistică a unei opere. Spectacole de desăvîrșită artă, fără pereche în lume în ceea ce privește montarea și interpretarea. STANCU, U.R.S.S. 47. 3. Comentare și explicare a unui text, a unui autor (de obicei vechi).

INTERPRETARE s.f. 1. Acțiunea de a interpreta și rezultatul ei; comentare, explicare, explicație. ♦ Comentare și explicare critică a unui text (vechi). ◊ Interpretare artistică = act creator prin care se redă prin mijloace adecvate conținutul unei lucrări dramatice, coregrafice, muzicale sau a unui scenariu cinematografic. 2. Operație logică prin care variabilele dintr-o formulă sunt înlocuite cu valori corespunzătoare lor. [< interpreta].

INTERPRETARE s. f. 1. acțiunea de a interpreta; comentare, explicare. ◊ comentare și explicare critică a unui text (vechi). ◊ act creator prin care se redă prin mijloace adecvate conținutul unei lucrări dramatice, coregrafice, muzicale sau a unui scenariu cinematografic. 2. operație logică prin care variabilele dintr-o formulă sunt înlocuite cu valori corespunzătoare lor. (< interpreta)

INTERPRETARE ~ări f. 1) v. A INTERPRETA. 2) Mod personal, manieră proprie cu care un artist interpretează o operă muzicală sau un rol. /v. a interpreta

*interpretațiúne f. (lat. interpretátio, -ónis). Acțiunea de a interpreta, de a lămuri. Traducere și comentariŭ critic: interpretațiune îndrăzneață. Modu în care se joacă o operă dramatică saŭ muzicală. – Și -áție, dar ob. -áre.

interpretare s. f., g.-d. art. interpretării; pl. interpretări

interpretare s. f., g.-d. art. interpretării; pl. interpretări

interpretare s. f., g.-d. art. interpretării; pl. interpretări

INTERPRETARE s. 1. tălmăcire, tâlcuire, (pop.) tâlc, (înv.) tălmăcitură, tâlcovanie, tâlcuială. (Dădea scrisorii tot felul de ~ări.) 2. v. analizare. 3. (MUZ.) executare, execuție, intonare. (~ unei melodii.) 4. joc. (Actorul a avut o ~ magistrală.)

INTERPRETARE s. 1. tălmăcire, tîlcuire, (pop.) tîlc, (înv.) tălmăcitură, tîlcovanie, tîlcuială. (Dădea scrisorii tot felul de ~ări.) 2. analizare, comentare, explicare, tîlcuire, (înv.) tîlcuială. (~ unui text literar.) 3. (MUZ.) executare, execuție, intonare. (~ unei melodii.) 4. joc. (Actorul a avut o ~ magistrală.)

INTERPRETARE. Subst. Interpretare, interpretațiune (înv.), explicație, explicare, tălmăcire, tîlcuire (pop.), lămurire, precizare, clarificare, determinare, deslușire, limpezire (fig.), elucidare, edificare. Ilustrare, exemplificare, demonstrație, demonstrare, dovedire, argumentare, argumentație. Definiție, definire; conturare (fig.), precizare. Comentariu, comentare, parafrazare, descifrare, decodare, decodaj; glosare. Traducere, traducție (înv.), tălmăcire. Adaptare, adaptație, versiune. Note; indice interpretativ; ediție critică. Exegeză; textologie; hermeneutică; paleografie; critică; critică literară (de texte). Interpret, exeget, critic, comentator, traducător, translator, dragoman, tălmaci, tălmăcitor, tîlcuitor (pop.); textolog; paleograf. Adj. Explicativ, explicator (înv.), lămuritor, claridicator (rar), deslușitor (înv.), edificator. Definit, conturat (fig.). Adnotat. Interpretativ, ilustrativ, demonstrativ, definitoriu. Descifrabil, decodabil, interpretabil, traductibil, adaptabil. Critic, exegetic; textologic; paleografic. Vb. A interpreta, a explica, a tălmăci, a tîlcui (pop.), a lămuri, a preciza, a clarifica, a desluși, a limpezi, a elucida, a edifica. A ilustra, a exemplifica, a demonstra, a argumenta. A defini, a glosa, a contura (fig.). A comenta, a face un comentariu, a face observații, a parafraza. A descifra, a decoda, a decodifica, a dezlega, a descîlci (fig.), a descurca, a găsi cheia (fig.), a găsi tîlcul. A adnota; a adapta (un text). V. claritate, clasificare, cunoaștere, descoperire, descriere, inteligibilitate, semnificație.

interpretare, acțiunea de redare în cadru public [concert (1)], de către muzicianul interpret* a unei compoziții (1.). I. presupune participarea intelectuală și afectivă a interpretului la dezvăluirea și transmiterea sensurilor lucrării muzicale. Prin i. o lucrare muzicală poate căpăta o multitudine de sensuri și poate apărea mereu nouă, în funcție de laturile conținutului său pe care interpretul știe și poate să le evidențieze. În multitudinea i. posibile putem deosebi două categorii de bază: i. în stilul* compozitorului și i. în stilul personal al interpretului. În ambele cazuri interpretul trebuie să efectueze în afara studiului pur tehnic (vocal sau instr.) și un studiu aprofundat al stilurilor diverselor epoci ale istoriei muzicii, un studiu al scriiturii muzicale specifice compozitorului, un studiu al formelor* muzicale etc. Această cunoaștere ajută interpretul la reconstituirea creatoare a atmosferei epocii căreia îi aparține lucrarea. Cunoașterea caracterului și stilului compozitorului reprezintă însă criteriul de bază în realizarea unei i. adecvate. În acest caz interpretul se menține într-o relativă obiectivitate. Desigur că o totală depersonalizare a interpretului nu este posibilă și nici de dorit, idealul i. constituindu-l încercarea interpretului de a se identifica cu personalitatea compozitorului. Dar există și stilul de i. în care interpretul își pune mai pregnant amprenta personalității sale, intervenind în descifrarea sensurilor muzicii cu experiența proprie de viață și muzicalitate. În asemenea i. publicul este surprins de accente neașteptate, care reușesc să desfășoare sensuri noi în conștiința sa, de sublinieri ale unor anume valențe estetice existente în opera interpretată. Pregătirea generală și artistică a interpretului este hotărâtoare pentru i., fiind cu atât mai folositoare relevării expresiei (1), sensurilor majore ale muzicii cu cât este de un nivel profesional mai înalt.

INTERPRETÁRE (< interpreta) s. f. 1. Acțiunea de a interpreta. ♦ Comentare și explicare critică a unui text care aparține în mod obișnuit unui autor vechi. ♦ Modul particular sau personal în care o operă în care o operă de artă este prezentată sau redată de către artistul interpret sau de un ansamblu artistic. V. și hermeneutică. 2. (LOG., MAT.; în epistemologie) Operație prin care variabilele dintr-o formulă sunt înlocuite cu valori corespunzătoare; ansamblul semnificațiilor (sensurilor) atribuite prin anumite mijloace elementelor (expresiilor, formulelor, simbolurilor etc.), teoriilor științifice sau abstract-deductive. 3. Interpretarea legilor = încadrarea unei situații concrete în regula generală și abstractă, consacrată de norme de drept, în vederea aplicării acesteia din urmă.