intranzitiv, ~ă [At: DA ms / V: ~nsi~ / Pl: ~i, ~e / E: fr intransitif] (Grm) 1 a Care nu este tranzitiv Si: netranzitiv. 2-3 sn, a (Verb) care nu poate avea complement direct, deoarece exprimă o acțiune ce nu se exercită în mod direct asupra unui obiect. corectat(ă)

INTRANZITIV, -Ă, intranzitive, adj. (Gram.; despre verbe) A cărui acțiune nu se răsfrînge direct asupra unui obiect. «A merge», «a sta» sînt verbe intranzitive.

INTRANZITIV, -Ă adj. (Despre verbe) A cărui acțiune nu trece direct asupra unui obiect. [Var. intransitiv, -ă adj. / cf. fr. intransitif, lat. intransitivus].

INTRANZITIV, -Ă adj. 1. (despre verbe) a cărui acțiune nu se exercită direct asupra unui obiect. 2. (log., mat.) relație ~ă = relație în care nu se transmite un anumit raport de la primul la ultimul termen prin intermediul celorlalți termeni. (< fr. intransitif, lat. intransitivus)

INTRANZITIV ~ă (~i, ~e) gram. (despre verbe) Care exprimă o acțiune ce nu trece direct asupra unui obiect. /<fr. intransitif, lat. intransitivus

intransitiv, ~ă a vz intranzitiv

* INTRANSITIV adj. Se zice despre un verb care poate avea după el numai un complement indirect și care nu poate răspunde la întrebările ce? pe cine? ci numai la întrebările unde? de unde? cînd? cum? etc.: verbele a dormi, a fugi, a intra, a zăcea, etc. sînt verbe ~e [fr.].

INTRANSITIV, -Ă adj. v. intranzitiv.

intransitiv a. Gram. se zice de verbele care nu pot avea pasiv.

*intransitív, -ă adj. (lat. in-transitivus). Gram. Care nu e transitiv, care nu se poate construi cu acuzativu, care n’are pasiv, neutru, ca: mor, dorm, vin. Adv. În mod intransitiv: verbu „intineresc” se întrebuințează și intransitiv.

intranzitiv adj. m., pl. intranzitivi; f. intranzitivă, pl. intranzitive

intranzitiv adj. m., pl. intranzitivi; f. intranzitivă, pl. intranzitive

intranzitiv adj. m. tranzitiv

intranzitiv

intransitiv.

INTRANZITIV, -Ă adj. (cf. fr. intransitif, lat. intransitivus): în sintagma verb intranzitiv (v.).

Intranzitiv ≠ tranzitiv