iritație sf [At: DA ms / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr irritation, lat irritatio] 1-2 Iritare (1-2).

IRITAȚIE, iritații, s. f. 1. Iritare. 2. Excitare anormală sau inflamație a unui organ.

IRITAȚIE s.f. 1. Enervare, izbucnire de mînie; iritare. 2. Excitare anormală, inflamație a unui organ. [Gen. -iei, var. iritațiune s.f. / cf. fr. irritation, lat. irritatio].

IRITAȚIE s. f. 1. iritare. 2. congestie, inflamație ușoară a unui organ. (< fr. irritation, lat. irritatio)

IRITAȚIE ~i f. 1) Stare a unei persoane iritate. 2) Umflare și înroșire ușoară a unui organ sau țesut. [G.-D. iritației; Sil. -ți-e] /<fr. irritation, lat. irritatio, ~onis

iritațiune sf vz iritație

IRITAȚIUNE s.f. v. iritație.

iritați(un)e f. 1. acțiunea de a irita; 2. starea persoanei iritate; 3. starea unui organ prea excitat.

*iritațiúne f. (lat. irritátio, -ónis). Acțiunea de a irita. Starea uneĭ persoane iritate, unuĭ organ iritat. – Și -áție și -áre.

iritație (desp. -ți-e) s. f., art. iritația (desp. -ți-a), g.-d. art. iritației; pl. iritații, art. iritațiile (desp. -ți-i-)

iritație (-ți-e) s. f., art. iritația (-ți-a), g.-d. art. iritației; pl. iritații, art. iritațiile (-ți-i-)

iritație s. f. (sil. -ți-e), art. iritația (sil. -ți-a), g.-d. art. iritației; pl. iritații, art. iritațiile (sil. -ți-i-)

iritație

IRITAȚIE s. 1. v. inflamație. 2. v. nervozitate.

IRITAȚIE s. 1. (MED.) congestie, inflamație. (Are o ~ la ochi.) 2. enervare, irascibilitate, iritabilitate, iritare, necaz, nervozitate, supărare, surescitabilitate, surescitare, (pop.) năduf. (Stare de ~ trecătoare.)