izbucnire sf [At: NEGRUZZI, S. I, 6 / V: sbuc~, zbuc~, zbug~, (înv) izbâc~ / Pl: ~ri / E: izbucni] 1 Izvorâre a apei cu putere Si: țâșnire, (înv) izbucneală (1). 2 Aprindere bruscă a focului sau a luminii Si: (înv) izbucneală (2). 3 (Fig) Naștere bruscă a unei pasiuni sau revolte Si: (înv) izbucneală (3). 4 Explozie neașteptată a unei arme de foc Si: (înv) izbucneală (4). 5 Erupție neașteptată a unui vulcan Si: (înv) izbucneală (5). 6 Manifestare zgomotoasă sau violentă a unui om Si: (înv) izbucneală (6). 7 (Pan) Zvâcnire. 8 (Pan) Smucire.

IZBUCNIRE, izbucniri, s. f. Faptul de a izbucni și rezultatul lui; dezlănțuire. Se auzeau în sat din vreme în vreme izbucniri de glasuri. SADOVEANU, O. VII 123. Izbucnirea mea era nelalocul ei, vulgară, fără temei. CAMIL PETRESCU, U. N. 15. Tăceri bosumflate, izbucniri violente, cuvinte înverșunate care se încrucișau ca săbiile ascuțite. BART, E. 227. ♦ Explozie. Sunetul clopotelor, izbucnirile tunurilor făceau toate la un loc un vuiet încurcat. ODOBESCU, S. I 111. Gestul acesta fu ca izbucnirea unei mine. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Fig. Fiecare vers e o izbucnire de lumină. GHEREA, ST. CR. II 48.

izbâcnire sf vz izbucnire

izbucnire s. f., g.-d. art. izbucnirii; pl. izbucniri

izbucnire s. f., g.-d. art. izbucnirii; pl. izbucniri

izbucnire s. f., g.-d. art. izbucnirii; pl. izbucniri

IZBUCNIRE s. 1. v. erupție. 2. v. dezlănțuire. 3. răbufneală, răbufnire, (rar) răbufnitură. (O ~ nervoasă.)

IZBUCNIRE s. 1. erupție, irupere, irupție, năvălire, răbufnire, țîșnire. (~ petrolului din pămînt.) 2. declanșare, dezlănțuire, iscare, începere, pornire, producere, stîrnire, venire, (înv. și reg.) scornire, (înv.) prorupere, prorupție. (Înainte de ~ vijeliei.)