IZMANĂ, izmene, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect de lenjerie bărbătească, asemănător pantalonului, care acoperă corpul de la talie în jos; indispensabili, nădragi. [Var.: (reg.) izmeană s. f.] – Din bg. izmeni.

izmană sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 317/26 / S și: (înv) ism~ / V: ~mea~ / Pl: ~mene / E: vsl измѣна] 1 (Mpl) Obiect de lenjerie bărbătească acoperind corpul de la talie la glezne Si: (reg) braci, gaci, indispensabili, (fam) nădragi. 2 (Rar; lpl) Pantaloni femeiești, purtați pe sub fustă. 3 (Fig) Bărbat. 4 (Pop; îe) A fi cu ~menele pe băț A fi foarte sărac. 5 (Pfm; îlav) ~mene pe călător În mod superficial. 6 (Îal) Cu pretenții neîntemeiate. 7 (Îal) În mod nestatornic. 8 (Pop; îe) A da ~mene pe călător A încredința ceva de preț unei persoane necinstite. 9 (Pop; îls) ~mene acre Om pipernicit. 10 (Imp; prt) Pantaloni. 11 (Pan) Lemn care leagă doi căpriori la acoperiș.

IZMANĂ, izmene, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect de lenjerie bărbătească, acoperind corpul de la talie în jos; indispensabili, nădragi. [Var.: (reg.) izmeană s. f.] – Din bg. izmeni.

IZMANĂ s. f. v. izmeană.

IZMANĂ ~ene f. mai ales la pl. Articol de lenjerie bărbătească în formă de pantaloni; indispensabili. /<bulg. izmeni

izmeană sf vz izmană

IZMEANĂ, izmene, s. f. (Și în forma izmană; mai ales la pl.) Obiect de rufărie bărbătească care se poartă sub pantaloni, acoperind corpul de la talie în jos; indispensabili. În cămașă și izmene, Eftimie stătea după obloane și pîndea. DUMITRIU, N. 254. Ca la armată, avea fiecare lădița lui și în ea tot avutul: o cămașă de schimb, o izmană, ciorapi sau obiele. PAS, L. I 79. Își spălară cum putură cămășile și izmenele. Le stoarseră și le întinseră în poiană, spre soarele ce apunea, CAMIL PETRESCU, O. I 619. ♦ Cracul unui astfel de veșmînt. C-o izmană trasă Cu alta sumeasă. La TDRG. – Variantă: izmană s. f.

izmene f. pl. pantaloni de pânză: ce se poartă dedesubt. [Slav. IZMĬENA, schimbare (cf. schimburi = rufe)].

izméne f. pl. (vsl. izmĭena, schimbare, adică „schimburĭ, primenelĭ” [ca și it. mutande, izmene d. mutare, a muta, a schimba]. V. izmenesc). Pantalonĭ de pînză care se poartă pe dedesupt, ca și cămașa. – Sing. izmeánă (în nord izmană, ca pomană) rar întrebuințat, cu înț. de „crac de izmene”. V. nădragĭ.

izmană s. f., g.-d. art. izmenei, (mai frecv.) pl. izmene

izmană s. f., g.-d. art. izmenei, pl. izmene

izmene s. f. pl. (sg. izmană, g.-d. art. izmenei)

izmene pl.

izmană (izmene), s. f. – Indispensabili. – Mr. zmeană, megl. izmeani. Sl. izmĕna „schimb” (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 144; Tiktin; Conev 83 și 99; Densusianu, GS, II, 316; DAR); pentru semantism, cf. it. mutande, rom. schimburi. Cf. primeni. Sing. este rar. – Der. izmeni, vb. (a schimba, a altera; refl., a se schimba, a se înrăutăți; refl., a face nazuri, a se răsfăța), din sl. izmĕniti „a schimba”; izmeneală (var. înv. izmenitură), s. f. (moft, afectare).

bun de răzuit izmene expr. (d. – instrumente de tăiat) tocit.

IZMENE s. pl. v. indispensabili.

IZMENE s. pl. indispensabili (pl.), (prin Bucov. și Maram.) brace (pl.), (Transilv.) gaci (pl.).