IȚĂ, ițe, s. f. Dispozitiv la războiul de țesut, format dintr-o ramă dreptunghiulară pe care sunt fixate sârme sau sfori paralele, prin ochiurile cărora trec firele de urzeală pentru formarea rostului; fiecare dintre firele cu ochiuri care fac parte din acest dispozitiv. ◊ Expr. A (i se) încurca (cuiva) ițele = a (i se) strica planul (cuiva); a (se) complica situația. A (se) descurca ițele = a (se) lămuri o situație. – Lat. licia (pl. lui licium).

iță¹ sf [At: (a. 1783) URICARIUL XXI, 268/20 / Pl: ițe / E: ml licia (pll licium)] 1 (Lpl) Fire de lână răsucită sau bumbac răsucit pentru urzit sau, mai rar, pentru împletit cu andreaua. 2 (Pex; lpl) Fire nevedite, așezate vertical, astfel încât țesătoarea să poată să le schimbe locul cu ajutorul iepelor (18), care le face să urce și să coboare alternativ pentru a trece prin ele suveica cu firul de bătătură. 3 Dispozitiv la războiul de țesut, format dintr-o ramă dreptunghiulară pe care sunt fixate sârme sau sfori paralele, prin ochiurile cărora trec firele de urzeală pentru formarea rosturilor. 4 (Pex) Fiecare dintre firele cu ochiuri care fac parte din iță (3). 5 (Fig) Fir din plasa țesută de un păianjen. 6 (Pfm; îe) A încurca cuiva ițele A strica planurile cuiva. 7 (Pfm; îae) A produce confuzie. 8 (Pfm; îae) A complica lucrurile. 9 (Pfm; îe) A se încurca ițele Se folosește atunci când o problemă se complică. 10 (Pfm; îe) A descurca ițele A rezolva o problemă complicată. 11 (Pop; îe) A fi în patru ițe A fi beat. 12 (Îae) A fi strâns legat afectiv de cineva. 13 (Reg; îc) Ițe de lemn Fibre de lemn cu care se coase ceva.

IȚĂ, ițe, s. f. Dispozitiv la războiul de țesut, format dintr-o ramă dreptunghiulară pe care sunt fixate sârme sau sfori paralele, prin ochiurile cărora trec firele de urzeală pentru formarea rostului; fiecare dintre firele cu ochiuri care fac parte din acest dispozitiv. ◊ Expr. A (i se) încurca (cuiva) ițele = a (i se) strica planul (cuiva); a (se) complica situația. A (se) descurca ițele = a (se) lămuri o situație. – Lat. licia (pl. lui licium).

IȚĂ, ițe, s. f. (Mai ales la pl.) Dispozitiv format din rame care susțin o serie de fire așezate vertical, unele lîngă altele, prin ochii cărora se trec firele de urzeală la războiul de țesut, pentru formarea rostului; fiecare dintre firele cu ochi care fac parte din acest dispozitiv. O iță se ridică și alta-n jos se lasă, Iar stativa-n lovire dă glas scîrțîitor. BELDICEANU, P. 68. Mînile-i reci și tremurînde pare că pierduse îndemînatica lor agerime... nici undrelele nu mai știau s-apuce ițele împletecite. ODOBESCU, S. I 130. Cît e soare Toamna, mindră țesătoare, Pune furca-n brîul ei, Ca să toarcă și să țese Pînză lată-n ițe dese. ALECSANDRI, P. A. 156. ◊ Expr. A (i se) încurca (cuiva) ițele = a (i se) strica planul (cuiva), a (se) complica lucrurile. Are dreptate. Să mai muncesc încă o zi. Să vedem. De ce să încurc ițele? PREDA, Î. 14. Voi, cu bolboroseala voastră, numai ne încurcați ițele. CONTEMPORANUL, IV 507. A descurca ițele = a lămuri o chestiune ◊ Fig. Acum, cînd ițele ei strîngeau bine pe ciung, a început să se teamă de furia ocnașului. POPA, V. 311. ♦ Fig. Fir de păianjen. Un păianjen ce-și urzea în ticnă ițele sale. ODOBESCU, S. I 83.

IȚĂ ițe f. mai ales la pl. 1) Dispozitiv la războiul de țesut, constând din două vergele între care sunt așezate vertical unele după altele coclețele, prin ochiurile cărora se trec firele de urzeală pentru formarea rostului. 2) Fiecare din firele cu ochiuri folosite la acest dispozitiv. ◊ A (i se) încurca ițele cuiva a (i se) strica cuiva planurile. A (i se) descurca ițele a clarifica situația; a lămuri lucrurile. /<lat. licia

iță f. pl. 1. fire de urzitură: prin ițe se trece urzeala pânzei; 2. prin analogie: păiajenii ce-și urzia ițele OD.; 3. fig. plan: a încurca ițele cuiva. [Lat. LICIA].

íță f., pl. e (d. lat. licia pl. d. licium, firu urzeliĭ; it. liccio, sp. lizo, d. licium; pv. lissa, fr. lice și lisse, d. licia). Fir de urzeală la pînză. Fir de sfoară saŭ de funie: această funie e în patru ițe. Partea de sus a războĭuluĭ și care susține ițele. Fig. A se încurca ițele, a se încurca o afacere, a deveni maĭ grea. A încurca cuĭva ițele, a-ĭ turbura afacerile. – Tiktin, luîndu-se după o strigătură izolată (la mijlocu ițuluĭ intră capu mîțuluĭ), zice că nu există sing. iță!!! De la iț pluralu ar fi maĭ degrabă ițurĭ fiind-că-ĭ monosilab), ca spriț și sughiț.

iț¹ sn vz ițe

iță s. f., g.-d. art. iței; pl. ițe

iță s. f., g.-d. art. iței; pl. ițe

iță s. f., g.-d. art. iței; pl. ițe

iță (ițe), s. f. – Fiecare din fierele care alcătuiesc urzeala la războiul de țesut. – Mr., megl. l’iță. Lat. licia (Pușcariu 906; Candrea-Dens., 899; REW 5020; DAR), cf. it. licicio, prov. lissa, fr. lice, lisse, sp. lizo, port. liço. – Der. ițar, s. m. (sul de urzeală; pl. pantaloni tipici din postav alb). Legătura acestui ultim cuvînt cu ițe nu este clară; cf. cioareci.

iță¹, ițe, s.f. – Partea războiului de țesut prin care se trag firele la urzitură: „Ițele sunt făcute din tort de cânepă, din bumbac sau din lână; servesc pentru rostatul pânzei; sunt mișcătoare în sus și în jos cu ajutorul ponojilor, purtați de apăsarea piciorului” (Bârlea, 1924, II: 469): „Câți or mâna gâștile / Tăț or trage ițele” (Memoria, 2001: 100). – Lat. licia „urzeală, fir” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

iță², ițe, s.f. – (pop.) Viță, neam: „Ița me cu ița ta / Șohan nu-i de-asemenea” (Țiplea, 1906: 470). – Din viță (< lat. *vitea), prin palatalizarea lui v + i > y > i.

iță¹, -e, s.f. – Partea războiului de țesut prin care se trag firele la urzitură: „Ițele sunt făcute din tort de cânepă, din bumbac sau din lână; servesc pentru rostatul pânzei; sunt mișcătoare în sus și în jos cu ajutorul ponojilor, purtați de apăsarea piciorului” (Bârlea 1924 II: 469): „Câți or mâna gâștile / Tăț or trage ițele” (Memoria 2001: 100). – Lat. licia „urzeală, fir”.

iță², -e, s.f. – (pop.) Viță, neam: „Ița me cu ița ta / Șohan nu-i de-asemenea” (Țiplea 1906: 470). – Din viță (< lat. *vitea), prin palatalizarea lui v + i > i.

a încurca ițele expr. a complica lucrurile.