opțiuni
  • info

12 definiții pentru jeluitor (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JELUITOR, -OARE, jeluitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se jeluiește (1); tânguitor. ♦ (Substantivat, f.; rar) Bocitoare. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care prezintă o jalbă; reclamant, petiționar. [Pr.: -lu-i-] – Jelui + suf. -tor.

JELUITOR, -OARE, jeluitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se jeluiește (1); tânguitor. ♦ (Substantivat, f.; rar) Bocitoare. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care prezintă o jalbă; reclamant, petiționar. [Pr.: -lu-i-] – Jelui + suf. -tor.

jeluitor, ~oare [At: HODOȘ, P. P. 222 / V: jăl~ / Pl: ~i, ~oare / E: jelui + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care se jelește (3) Si: jalnic (15-16). 3-4 smf, a (Persoană) care prezintă o reclamație. 5 sf Bocitoare. 6 av Cu tristețe.

JELUITOR, JĂLUITOR sm. Cel ce se jeluește, reclamant: n’am judecat pe acei jeluitori (isp.); jăluitorul să fugă, de teamă să nu pață una și mai rea decît pricina pentru care venea să se plîngă (i.-gh.).

JELUITOR2, -OARE, jeluitori, -oare, s. m. și f. 1. (Rar, numai la f.) Bocitoare. Femeile curioase să vadă chipurile jeluitoarelor pe sub zăbranicul rar al doliului. ARDELEANU, D. 276. 2. (Învechit) Persoană care prezintă o jalbă; reclamant, petiționar. Jeluitorii au îmblat fugari. ȘEZ. IV 18. – Pronunțat: -lu-i-.

jeluitor m. suplicant: dator e s’sculte pe orice jeluitor Al.

jăluitor, ~oare smf, a vz jeluitor

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

jeluitor (desp. -lu-i-) adj. m., s. m., pl. jeluitori; adj. f., s. f. sg. și pl. jeluitoare

jeluitor (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. jeluitori; adj. f., s. f. sg. și pl. jeluitoare

jeluitor adj. m., s. m., pl. jeluitori; f. sg. și pl. jeluitoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

JELUITOR s. v. reclamant.

jeluitor, -oare s.m., s.f., adj. I 1 s.f. bocitoare, plângătoare (v. plângător), <fran.> voceratrice. A adus la mort două jeluitoare. 2 s.m., s.f. (jur.; înv.) v. Reclamant. II adj.(pop.; mai ales despre sunete) v. Jalnic. Tânguios. Tânguitor. Văitat2.

jeluitor s. v. RECLAMANT.

Intrare: jeluitor (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jeluitor
  • jeluitorul
  • jeluitoru‑
plural
  • jeluitori
  • jeluitorii
genitiv-dativ singular
  • jeluitor
  • jeluitorului
plural
  • jeluitori
  • jeluitorilor
vocativ singular
  • jeluitorule
plural
  • jeluitorilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jăluitor
  • jăluitorul
plural
  • jăluitori
  • jăluitorii
genitiv-dativ singular
  • jăluitor
  • jăluitorului
plural
  • jăluitori
  • jăluitorilor
vocativ singular
  • jăluitorule
plural
  • jăluitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

jeluitor, jeluitorisubstantiv masculin
jeluitoare, jeluitoaresubstantiv feminin

etimologie:
  • Jelui + -tor. MDA2 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.