opțiuni
  • info

8 definiții pentru juruit

Explicative DEX

JURUIT, -Ă, juruiți, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Care este făgăduit, promis; făgăduit ca soț (sau soție). 2. S. f. (Reg.) Făgăduială, promisiune; (concr.) lucru promis. – V. jurui1.

JURUIT, -Ă, juruiți, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Care este făgăduit, promis; făgăduit ca soț (sau soție). 2. S. f. (Reg.) Făgăduială, promisiune; (concr.) lucru promis. – V. jurui1.

juruit, ~ă a [At: SEVASTOS, C. 279/10 / V: (reg) giu~ / Pl: ~iți, ~e / E: jurui1] (Îrg) 1 Logodit. 2 Promis de soț sau de soție. 3 Călugărit. 4 Care și-a luat solemn angajamentul în fața lui Dumnezeu de a păstra rânduielile creștinești. 5 Promis în mod solemn. 6 Legat prin jurământ (4). 7 Vrăjit.

JURUIT, -Ă, juruiți, -te, adj. (Regional) Făgăduit, promis; făgăduit ca soț (sau soție). Este-un cuțit mistuit De la mă-ta juruit. BIBICESCU, P. P. 324.

giuruit, ~ă a vz juruit1

Ortografice DOOM

juruit (înv., reg.) adj. m., pl. juruiți; f. juruită, pl. juruite

juruit (înv., reg.) adj. m., pl. juruiți; f. juruită, pl. juruite

juruit adj. m., pl. juruiți; (făgăduială) f. sg. juruită, pl. juruite

Regionalisme / arhaisme

JURUIT adj. (Mold.) Făgăduit. Destoinici să ne facă giuruitelor bunuri. DM, 7v. ◊ (Substantival) Să vă spodobască și giuruitului de la sine bine să vă îndulciți. DM, 41r. Etimologie: jurui. Vezi și jurui, juruință, juruire, juruită.

Intrare: juruit
juruit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • juruit
  • juruitul
  • juruitu‑
  • juruită
  • juruita
plural
  • juruiți
  • juruiții
  • juruite
  • juruitele
genitiv-dativ singular
  • juruit
  • juruitului
  • juruite
  • juruitei
plural
  • juruiți
  • juruiților
  • juruite
  • juruitelor
vocativ singular — —
plural — —
giuruit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • giuruit
  • giuruitul
  • giuruitu‑
  • giuruită
  • giuruita
plural
  • giuruiți
  • giuruiții
  • giuruite
  • giuruitele
genitiv-dativ singular
  • giuruit
  • giuruitului
  • giuruite
  • giuruitei
plural
  • giuruiți
  • giuruiților
  • giuruite
  • giuruitelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

juruit, juruităadjectiv

învechit regional
  • 1. Care este făgăduit, promis; făgăduit ca soț (sau soție). DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Este-un cuțit mistuit De la mă-ta juruit. BIBICESCU, P. P. 324. DLRLC
  • 2. Călugărit. MDA2
    sinonime: călugărit
  • 3. Care și-a luat solemn angajamentul în fața lui Dumnezeu de a păstra rânduielile creștinești. MDA2
  • 4. Promis în mod solemn. MDA2
  • 5. Legat prin jurământ. MDA2
  • 6. Vrăjit. MDA2
    sinonime: vrăjit
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.