juxtapunere sf [At: MURGOCI – LUDWIG, M. 35 / Pl: ~ri / E: juxtapune] 1 Alăturare. 2 (Grm) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele alcătuitoare ale unei propoziții sau fraze, care constă în simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură.

JUXTAPUNERE, juxtapuneri, s. f. Acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei; alăturare. ♦ (Gram.) Alăturare, fără ajutorul vreunei conjuncții, a două propoziții care se află, în ceea ce privește sensul, într-un raport de coordonare sau de subordonare.

JUXTAPUNERE s.f. Acțiunea de a juxtapune; alăturare; juxtapoziție. ♦ Alăturare a două propoziții fără a le lega printr-o conjuncție; parataxă. [< juxtapune].

JUXTAPUNERE s. f. acțiunea de a juxtapune; juxtapoziție. ◊ alăturare a două cuvinte, propoziții sau fraze fără a le lega printr-o conjuncție; parataxă. (< juxtapune)

JUXTAPUNERE ~i f. lingv. Procedeu de legătură între propoziții independente sintactic (dar corelate semantic), constând în simpla lor alăturare, fără conjuncție; parataxă. [G.-D. juxtapunerii] /v. a juxtapune

juxtapunere f. alăturare: cristalele se formează prin juxtapunerea moleculelor analoge.

juxtapunere s. f., g.-d. art. juxtapunerii; pl. juxtapuneri

juxtapunere s. f., g.-d. art. juxtapunerii; pl. juxtapuneri

juxtapunere s. f., g.-d. art. juxtapunerii; pl. juxtapuneri

JUXTAPUNERE s. (GRAM.) juxtapoziție, parataxă.

JUXTAPUNERE s. v. alăturare.

juxtapunere s.f. 1 alăturare, juxtapoziție. Juxtapunerea radiografiilor a fost necesară pentru compararea lor. 2 (gram.) parataxă, concatenație. Prin juxtapunere, raporturile sintactice de coordonare sau de subordonare se realizează prin alăturarea nemijlocită a elementelor.

JUXTAPUNERE s. (GRAM.) parataxă.

juxtapunere, alăturarea a două sunete (sau acorduri*) într-o gamă sau o formațiune sintactică (1) oarecare. J. poate avea loc prin conjuncție* sau prin disjuncție.

JUXTAPUNERE (PARATAXĂ) s. f. (< juxtapune, după fr. juxtaposer): alăturare a două cuvinte într-o structură compusă, a unei părți de propoziție de elementul regent, a două părți de propoziție în cadrul propoziției, a unei părți de propoziție și a unei propoziții, a două propoziții și a două fraze. Termen folosit în sintagmele compunere prin juxtapunere, coordonare prin juxtapunere și subordonare prin juxtapunere (v.). J. este nemarcată sau marcată cu virgulă, punct și virgulă sau două puncte.