lăbărța [At: BREZOIANU, A. 577/18 / V: (reg) ~bâr~ / Pzi: ~țez / E: ml rebalteare] 1-2 vtr A (se) lărgi în mod exagerat. 3-4 vtr (Pex) A (se) deforma. 5-6 vtr A (se) umfla, făcând să atârne. 7-8 vtr (D. convoaie, grupuri etc.) A (se) întinde neregulat. 9 vr (Fig; d. oameni) A se întinde în mod neplăcut. 10 vr (Reg; fig) A se îngâmfa.

lăbârța v vz lăbărța

LĂBĂRȚA, lăbărțez, vb. I. Refl. A se lărgi, a se desface, a se întinde neregulat, a se deforma. Haina s-a lăbărțat. ▭ Detașamentele s-au lăbărțat... soldații nu mai păstrau rîndul. PAS, Z. III 54. ◊ Fig. Consfătuirea se înmuia și se lăbărța. REBREANU, R. I 135. ◊ Tranz. Orașul își lăbărța sub deal deșirările lui de uliți. MACEDONSKI, O. III 48. Atunci nucul se-ntristează, Ramurile-și crăcănează, Spre pămînt le lăbărțează. ȘEZ. VII 44.

A SE LĂBĂRȚA mă ~ez intranz. pop. A crește excesiv în dimensiuni (mai ales în lățime), pierzând forma; a se lăți. /Orig. nec.

lăbărțéz v. tr. (cp. cu bălțesc). Fam. Lărgesc, diformez: a lăbărța niște ghete. V. refl. Ghete lăbărțate. Gură lăbărțată, gură mare cu buze dezbălăzate.

!lăbărța (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se lăbărțează, imperf. 3 pl. se lăbărțau; conj. prez. 3 să se lăbărțeze; ger. lăbărțându-se

lăbărța (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțează

lăbărța vb., ind. prez. 1 sg. lăbărțez, 3 sg. și pl. lăbărțează

LĂBĂRȚA vb. v. întinde.

LĂBĂRȚA vb. a se lărgi. (Haina s-a ~.)

lăbărța (lăbărțez, lăbărțat), vb. refl. – A decădea, a se prăbuși, a ceda, a-și pierde forma îmbrăcămintea sau încălțămintea purtată prea mult. Origine expresivă. Pare a fi o var. a lui dăbălăza, prin intermediul unei var. (de)-lăbăza, cu infixul r, ca și în alte cazuri de creații spontane, (cf. hîra-hîrța, hanță-handră, fleață-fleoarță etc.). Cf. sb. labrcnuti „a valora puțin”, care, de asemenea, pare de origine expresivă. După Cihac, II, 163, pus în legătură cu sb. labrnja „rît”. DAR propune un der. puțin probabil de la bîrță cu pref. re- (cf. Dacor., III, 818); și Scriban leagă pe lăbărța cu bălți. – Der. lăbărțătură.