LAȚ¹, lațuri, s. n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, făcut în așa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix. 2. Instrument pentru prins păsări sau animale, constând dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc. – Lat. *laceus (= laqueus).

laț² sn [At: (a. 1634) JAHRESBER. XI, 196 / V: (reg) lanți sm, ~e, leaț / Pl: ~uri / E: nct] 1 Bucată lungă de lemn, fasonată în patru muchii, folosită în lucrări de dulgherie, la confecționarea gardurilor etc. Si: coamă, cocleț, lanț, samar, slimnă. 2 (Îs) Pădure de ~i Pădure tânără, cu tufe de grosimea unui laț² (1). 3 (Reg; îs) ~ de cercuit sau de știucătură Lemn subțire care se bate pe pereții de lemn (ai casei) ca să țină tencuiala sau lutul. 4 (Reg) Fiecare dintre carâmbii scării. 5 (Reg) Prăjină pe care o poartă ciobanii. 6 (Reg) Prăjină cu care se scutură nucile de pe crengi. 7 (Îvr; îs) ~ telegrafic Stâlp de telegraf.

laț¹ sn [At: CORESI, PR. 507/20 / V: (reg) ~ă sf; (reg) lăț / Pl: ~uri / E: ml *laceus] 1 Nod larg, la capătul unui fir, al unei sfori, frânghii etc. făcut în așa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix. 2 (Pex) Funie terminată cu un laț¹ (1), folosită pentru tras, priponit etc. Vz arcan. 3 Instrument pentru prins animale sau păsări alcătuit dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc. 4 (Pgn) Cursă. 5 Ochi (96). 6 (Pop; îe) A întinde (ori, îvr, a încorda) sau a țese (ori, înv, a găti) (cuiva) ~ sau ~uri (ori ~e) A ademeni pe cineva. 7 (Îae) A unelti împotriva cuiva. 8 (Îae) A înșela pe cineva. 9 (Pfm; îe) A se prinde (ori a fi atras, a cădea, a pica, a intra) în ~ (sau în ~uri ori ~e) sau a-(și) da în ~ A fî înșelat de cineva. 10 (Pop; îe) A lăsa pe cineva cu ~u-n gât A lăsa pe cineva la greu. 11 (Pop; îe) A-și scoate capul din ~ A fugi de greu, părăsindu-și tovarășii. 12 (Pop; îe) A se da (ca cioara) în ~ (sau ~e, ~i) sau a se alinta ca cioara în ~ (sau ~e, ~i) A face mofturi. 13 (Îae) A munci fără elan, fără energie. 14 (Însoțit de determinări în genitiv sau udp „de”) Ceea ce cuprinde din toate părțile, ceea ce limitează, răpește libertatea, independența cuiva etc. Vz cătușă, cursă, lanț, mreajă. 15 (Pex) Ochi al ștreangului Si: juvăț. 16 (Pex) Ștreang. 17 (Pop; îe) A-și băga capul în ~ sau a-și pune ~ul de gât A se spânzura. 18 (Reg; îe) A-și pune ~ul de gât A se căi. 19 (Pop; îe) A băga (pe cineva) cu gâtu-n ~ A aduce pe cineva într-o situație disperată, fără ieșire. 20 (Înv; îe) A cădea în ~ul gâtului A fi spânzurat. 21 (Reg) Orcicar. 22 (Îrg) Strună la undiță. 23 (Țes; reg) Băț cu o sfoară la capăt, folosit pentru apropierea capătului terminal al țesăturii.

LAȚ¹, lațuri, s. n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, întocmit în așa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix. 2. Instrument pentru prins păsări sau animale, constând dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc. – Lat. *laceus (= laqueus).

LAȚ², lațuri, s. n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, întocmit în așa fel ca să se poată strînge în jurul unui punct fix. Luam paserea însîngerată, o aninam în lațurile torbei. SADOVEANU, O. I 361. Laț pe gît îi potrivea. TEODORESCU, P. P. 540. Să-l omoare, Cu laț de spînzurătoare. ALECSANDRI, P. P. 136. 2. Ochi de sfoară, de sîrmă etc. cu care se prind păsări și animale mici. V. cursă. Vîna... păsărelele cu lațul. ISPIRESCU, L. 123. Vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul. EMINESCU, O. I 174. ◊ Expr. A întinde cuiva lațul sau un laț v. întinde.

LAȚ ~uri n. 1) Ochi format prin înnodarea capătului unei funii sau sfori, care se poate strânge în jurul unui punct fix. 2) Instrument pentru prins păsări sau animale, format dintr-un ochi de sfoară sau de sârmă; juvăț. /<lat. laceus

laț m. (pl. lați) 1. bucată de lemn lungă și subțire; 2. pl. scânduri ce se pun pe căpriorii învelitorii. [Sas. LAZ = germ. LATTE].

laț m. Tr. foaie la pânză: poale din șese lați. [Nemț. LATZ].

laț n. 1. (pl. lațe), ochiu de funie sau de fier spre a prinde ceva: a pune lațul de gât; 2. fig. cursă: a cădea, a prinde în laț; 3. pl. a) lână prinsă prin spini (din lâna oilor); b) plete de păr fălfăitor, [Lat. LAQUEUS].

2) laț n., pl. urĭ (lat. laqueus, de unde s’a făcut *láceus, *lácius, laț; it. laccio, pv. latz, vfr. laz, nfr. lacs, cat. llas, sp. lazo, pg. laço). Ochĭ făcut la capătu uneĭ funiĭ (ațe, sîrme) care se strînge cînd se prinde ceva în el. Fig. Cursă, capcană: a căzut, s’a prins în laț. V. arcan, bilț, juvăț, șfac și ștreang.

lanți sm vz laț²

lață¹ sf vz laț¹

lațe² sn vz laț²

leață¹ sf vz laț²

laț s. n., pl. lațuri

laț s. n., pl. lațuri

laț s. n., pl. lațuri

laț, -țuri (ochiu de sfoară).

LAȚ s. 1. ochi, (reg.) ocheț. (~ la o sfoară.) 2. (reg.) smâc, (Bucov. și Mold.) șfac, (prin Olt. și Munt.) tivic, (înv.) mreajă, sâlță. (~ de prins păsări, câini.) 3. ștreang, (pop.) juvăț, (reg.) hăț, (înv.) arcan. (~ la capătul unei funii.)

LAȚ s. v. coamă, creastă, culme.

laț¹ s.n. 1 ochi¹, <pop.> ureche, balț¹, ocheț. A făcut un laț la un capăt al frânghiei. 2 <reg.> mâță, proțap, smâc, șfac, tivic, <înv.> mreajă, sâlță. A prins câinele cu un laț și l-a dus într-un țarc. 3 ștreang, <pop.> juvăț, <reg.> hăț, ștric1, <înv.> arcan², osăl. Călăul îi pune osânditului un laț de gât. 4 (tehn.; la car sau la căruță; reg.) v. Valul ștreangului (v. val).

laț² s.n. (constr.; reg.) v. Coamă. Creastă. Culme.

LAȚ s. 1. ochi, (reg.) ocheț. (~ la o sfoară.) 2. (reg.) smîc, (Bucov. și Mold.) șfac, (prin Olt. și Munt.) tivic, (înv.) mreajă, sîlță. (~ de prins păsări, cîini.) 3. ștreang, (pop.) juvăț, (reg.) hăț, (înv.) arcan. (~ la capătul unei funii.)

laț s. v. COAMĂ. CREASTĂ. CULME.

laț (lațuri), s. n. – 1. Lasou, arcan. – 2. (Mar.) Nod alunecător. – 3. Nod alunecător pentru spînzurat sau gîtuit. – 4. Ochi de sfoară pentru prins păsări. – 5. (Arg.) Cravată. – Mr. alaț, megl. laț. Lat. laqueus (Diez, I, 240; Pușcariu 947; Candrea-Dens., 957; REW 4909; DAR), cf. alb. ljak (Philippide, II, 645), it. laccio (calabr. lazzu), prov. latz, fr. lacs, cat. llas, sp. lazo, port. laço.