legănare sf [At: I. GOLESCU / Pl: ~nări / E: legăna] 1 Mișcare ușoară, lină a unui copil într-o parte și în alta cu leagănul (1) sau pe brațe, în poală etc. pentru a-l liniști, a-l alinta și a-l face să adoarmă Si: legănat¹ (1), (înv) legănătură (1). 2 Mângâiere. 3 Încântare. 4 Desfășurare specifică, armonioasă a sunetelor unei melodii, a unei poezii etc. Si: legănat¹ (4), (înv) legănătură (4). 5 Vorbire tărăgănată Si: legănat¹ (5), (înv) legănătură (5). 6 Mișcare a cuiva sau a ceva dintr-o parte în alta în jurul unei bare relativ fixe Si: legănat¹ (6), (înv) legănătură (6), unduire. 7 (Fig) Unduire. 8 Clătinare a cuiva din cauza unei slăbiciuni, a beției, în urma unui șoc, a unui sentiment puternic etc. Si: amețeală, legănat¹ (8), (înv) legănătură (8). 9 Zdruncinare domoală și ritmică a unui vehicul în timpul deplasării Si: legănat¹ (9), (înv) legănătură (9). 10 Deplasare a unei mase de ape sub formă de valuri Si: legănat¹ (10), (înv) legănătură (10). 11 Mișcare de pendulare a unor corpuri sau a unor obiecte suspendate sau atârnate Si: legănat¹ (11), (înv) legănătură (11). 12 Mișcare de unduire a unei plante, a crengilor acesteia etc. la adierea vântului, în unna unei atingeri domoale etc. Si: legănat¹ (12), (înv) legănătură (12). 13 (Îvp) Surpare a unei suprafețe de teren sau a unei forme de relief Si: legănat¹ (13), (înv) legănătură (13). 14 (Îvp) Cutremurare a unei suprafețe de teren sau a unei forme de relief Si: legănat¹ (14), (înv) legănătură (14). 15 Balansare ritmică a trupului omenesc în timpul mersului, al dansului etc. Si: legănat¹ (15), (înv) legănătură (15).

LEGĂNARE, legănări, s. f. Acțiunea de a (se) legăna; balansare, oscilare, ondulare. Pe-ntinderea cea verde trec legănări de unde, Polenul ca un nour de aur fin se plimbă. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 11. Urmărea c-o privire leneșă legănarea vălătucilor de nori. VLAHUȚĂ, N. 24. Mă primblu singur pe podul vaporului, cumpănindu-mi pasurile după legănarea lui. ALECSANDRI, O. P. 291.

legănare s. f., g.-d. art. legănării; pl. legănări

legănare s. f., g.-d. art. legănării; pl. legănări

legănare s. f., g.-d. art. legănării; pl. legănări

LEGĂNARE s. 1. v. balansare. 2. v. bălăbănire.

legănare s.f. I 1 legănat¹. Bebelușul poate adormi și fără legănare. 2 balans, balansare, clătinare, clătinat¹, legănat¹, oscilare, oscilație, pendulare, <rar> librație. Copilul se simte fericit în legănarea scrânciobului. 3 bălăbănire, bălăbănit, clătinare, clătinat¹, legănat¹, <pop. și fam.> bălăbăneală, <pop.> aruncare, bălălăială. O enerva legănarea picioarelor copilului din fața ei. 4 clătinare, clătinat¹, legănat¹, mișcare. Legănarea crengilor copacilor este violentă în timpul vijeliei. 5 mlădiere, <pop.> legănătură. Dansa un menuet melancolic, cu legănări line. II fig. (rar) v. Abulie. Bâjbâială. Codeală. Codire. Ezitare. Fluctuație. Indecizie. îndoială. Nedumerire. Nehotărâre. Oscilare. Oscilație. Pendulare. Pregetare. Reticență. Șovăială. Șovăire.

LEGĂNARE s. 1. balans, balansare, clătinare, oscilare, oscilație, pendulare. (~ limbii unei pendule.) 2. bălăbănire, clătinare. (~ picioarelor.)