LIȘIȚĂ, lișițe, s. f. Pasăre călătoare acvatică, cu pene negre și cu o pată albă între ochi, având carnea comestibilă (Fulica atra). [Var.: (reg.) lișeță s. f.] – Cf. bg. liska, ucr. lysucha.

lișiță [At: ALEXANDRESCU, O. I, 328 / V: (reg) leș~, lișeță / Pl: ~țe / E: bg, ucr лиска] 1 sf Pasăre călătoare, cu penajul negru și cu o pată albă între ochi, care trăiește pe lângă ape și a cărei carne este comestibilă (Fulica atra) Si: (reg) leșaică, lisarcă, lișcă, sărcea, surcă. 2 av (Reg; îe) A fi ~ de foame A fi foarte flămând. 3 sf (Orn; îc) ~-roșiatică Cufundar (1) (Gavra arctica). 4 sf (Orn; reg) Rață leșească. 5 sf (Orn; reg) Pescăruș. 6 sf (Reg; irn) Persoană care mănâncă mult. 7 sf (Lpl; reg) Furculițe la car. 8 sf (Reg) Parte a plugului, nedefinită mai îndeaproape. 9 sf (Reg) Sanie pentru transportarea lemnelor din pădure.

LIȘIȚĂ, lișițe, s. f. Pasăre călătoare de baltă, cu pene negre și cu o pată albă între ochi, având carnea comestibilă (Fulica atra). [Var.: (reg.) lișeță s. f.] – Cf. bg. liska, ucr. lysucha.

LIȘIȚĂ, lișițe, s. f. Pasăre de baltă avînd pene negre și o pată albă între ochi (Fulica atra). O lișiță se arătă, cu puii după dînsa, în partea cealaltă a ochiului de apă, din trestii. SADOVEANU, O. III 656. Lișițele-ncep să strige Ca de mama focului. TOPÎRCEANU, S. A. 64. Văzînd niște lișițe pe apă, zvîrrr! cu toporul într-însele. CREANGĂ, P. 46. – Variante: lișeță (ALEXANDRESCU, M. 403), leșiță (ODOBESCU, S. I. 142) s. f.

LIȘIȚĂ ~e f. Pasăre de baltă, migratoare, de talie medie, cu penaj negru-cenușiu și cu un moț alb între ochi; găină-de-apă. [G.-D. lișiței] /cf. bulg. liška

lișiță f. 1. pasăre neagră de apă, asemenea raței (Fulica atra): lișițele dau la fund AL.; 2. pl. fig. crăcii sau furculițele osiei: găurile lișițelor. [Probabil: (rață) leșească; sensul metaforic cu aluziune la labele lișițelor].

líșiță f., pl. e (din Leașcă, leșesc, pintr’un intermediar rut. Cp. cu liftă). Mold. Rață leșească, gotcă (numită’n Olt. líșiță, léșiță și leșoaĭcă). Liftă: lișiță spurcată! Toată țara. O pasăre acŭatică neagră maĭ mică de cît găina, cu degetele neunite pin membrană, dar late așa în cît poate înota (fúlica atra), numită în Trans. și sarce. Munt. Olt. Fie-care din cele doŭă lemne care unesc inima caruluĭ cu osia din apoĭ, numite și gemănărĭ.

lișeță sf vz lișiță

GĂINĂ (pl. -ni) sf. 1 🐦 Pasăre domestică, din ordinul galinaceelor, femeiușca cocoșului (🖼 2266): găina care clocește niciodată nu e rasă (PANN) ¶ 2 Ⓟ: găina bătrînă face zeamă bună, cei bătrîni au uneori calități, datorite experienței lor, pe care nu le au tinerii; găina bea apă și se uită la Dumnzeu, trebue să fim recunoscători, să mulțumim lui Dumnezeu pentru binele ce ne face; găina care cîntă seara, dimineața n’are ou, cine face gură multă, face treabă puțină; găina vecinului e mai grasă, lucrul altuia ni se pare totdeauna mai bun, mai de preț; găina, cînd se vede în grămadă, rîcîie cu picioarele, despre cei ce se văd în belșug și fac risipă; decît un an ~, mai bine o zi cocoș, mai bine puțină vreme în belșug, decît totdeauna în nevoie; a-i cînta găina în casa, a fi sub ascultarea femeiei, a se lăsa să-i poruncească femeia; a trăi ca găina la moară, a trăi în belșug; a ajuns oul mai cuminte decît găina, cînd cei tineri vor să dea sfaturi celor bătrîni; a sta ca o ~ plouată, a sta lipsit de curaj, rușinat, ca o curcă plouată; a mînca numai picioare de ~, a fi mincinos, flecar: bărbierii erau... flecari, vorbăreți și ușori de gură, parc’ar fi mîncat numai la picioare de găină (ISP.); a se culca odată cu găinile, foarte de vreme, cum înserează; a avea orbul găinilor, a nu vedea bine (în special seara): dau chiori unul peste altul, de parcă aveau orbul găinilor (CRG.) ¶ 3 💫 GĂINA, numele popular al constelației Pleiadelor, găinușa, cloșca cu pui ¶ 4 🐦 GĂINA-LUI-DUMNEZEU = BUBURUZĂ ¶ 5 🐦 ~-DE-APĂ = LIȘIȚĂ ¶ 6 🐦 ~-SĂLBATICĂ = GOTCĂ 2 ¶ 7 🩺 Ⓟ Cur de ~, un fel de pecingine ¶ 8 Ⓟ PĂRSITA-GĂINII, CURU-GĂINII – PĂPĂDIE ¶ 9 ⊕ Pălărie [lat. gallīna].

gemănáre și gĭumînáre f., pl. ărĭ (d. geamăn). Vest. Locu de îmbucare, de ramificare (la un lemn, la un rîŭ). Lemn ca furca. Copită despicată (Biblia 1688). La puțurile cu cumpănă, prăjina de care e legată cĭutura (V. cocîrlă). Țurțur de gheață. Est. Fie-care din cele doŭă lemne care unesc inima caruluĭ cu osia din apoĭ (în vest lișiță).

léșiță și leșoáĭcă, V. lișiță.

lișiță s. f., g.-d. art. lișiței; pl. lișițe

lișiță s. f., g.-d. art. lișiței; pl. lișițe

lișiță s. f., g.-d. art. lișiței; pl. lișițe

lișiță, -țe.

gemănare s. f., g.-d. art. gemănării; pl. gemănări

lișiță (lișițe), s. f. – Bucată de lemn arcuită care fixează cuiul inimii la oiștea din spate a căruței. Sb. lisice „legătură” (Candrea), sau bg. lesici (Conev 69).

lișiță (lișițe), s. f. – Pasăre (Fulica atra). – Var. leșiță. Probabil din leașiță, f. normal al lui leah „polonez”, cf. alt nume al său rață leșească. Intermediul rut., propus de Scriban, care însă nu există, pare inutil. Numele bg., sb., cr. liska, pol. lyska (Cihac, II, 173; Tiktin; Candrea) nu constituie o explicație suficientă.

LIȘIȚĂ s. (ORNIT.; Fulica atra) (reg.) hodă, sărcea, găină-de-apă, (Transilv.) sarce.

LIȘIȚĂ s. v. furculiță, gemănare.

lișiță¹ s.f. (ornit.) 1 Fulica atra; <reg.> găină-de-apă, găinușă-neagră, hodă, lisarcă, lișcă, sarce, sărcea. 2 (reg.; și lișiță roșiatică) v. Bodârlău¹. Cufundac. Cufundar. Cufundar-mare (Gavia arctica). 3 (reg.) v. Rață-leșească (Chairina moscata).

lișiță² s.f. (la pl. lișițe; tehn.; la car sau la căruță; reg.) v. Furculițe (v. furculiță). Gemănare.

lișiță s. v. FURCULIȚĂ. GEMĂNARE.

LIȘIȚĂ s. (ORNIT.; Fulica atra) (reg.) hodă, sărcea, găină-de-apă, (Transilv.) sarce.

lișiță s.f. (reg.) 1. pasăre de baltă. 2. om nesătul, mâncăcios.