lingură sf [At: MOXA ap. CUV. D. BĂTR. I, 195 / V: (reg) liun~, (reg) lun~ / Pl: ~ri și (îvr) ~re / E: ml lingula] 1 Ustensilă de lemn sau de metal care are o parte ovală, scobită și o coadă, folosită pentru a duce la gură mâncărurile lichide și cele puțin consistente. 2 Obiect pentru uzul casnic, cu aceeași formă, de dimensiuni mai mari, utilizat la prepararea și turnarea mâncării dintr-un vas în altul Si: polonic. 3 (Prc) Parte ovală și scobită a acestor ustensile. 4 Conținut al unei linguri (1). 5 (Pop; îe) A-și amesteca (sau băga) ~ra unde nu-i fierbe oala A interveni în treburile altora. 6 (Pop; îe) ~ cu coadă mare și cu leafă mică Slujbă prost plătită. 7 (Pop; îe) După gură, ~ Răsplata se măsoară după felul de a fi al fiecărui om. 8 (Pop; îe) Dai cu banița și scoți cu ~ra Se spune atunci când se dau cu împrumut bani mulți și se iau înapoi câte puțini. 9 (Pop; îe) A(-i) mânca (cuiva) banii (sau aurul, averea, leafa) cu ~ra Se spune despre un om bogat care cheltuiește prea mult. 10 (Pop; îe) A(-i) pune (sau a atârna, a spânzura, a lega) (cuiva) ~ra la (sau în, de) brâu (sau gât) A lăsa pe cineva nemâncat pentru că a întârziat la masă. 11 (Îae) A se certa cu cineva pentru că a întârziat. 12 (Pop; îe) A sorbi (pe cineva) cu ~ra (sau ca dintr-o ~) ori a sorbi (pe cineva) (sau a înghiți) într-o ~ de apă (sau de sorbitură) A manifesta o imensă dragoste și admirație pentru cineva. 13 (Pfm; îe) A începe de la ~ A-și începe viața și gospodăria de la foarte puțină avere. 14 (Pop; îe) A se lăsa de ~ A muri. 15 (Reg) Talger al cântarului. 16 (Reg) Semn în formă de lingură (1), pus de cioban la urechea oii pentru recunoaștere. 17 (Reg) Vas pentru masă. 18 (Șîs ~ de zidării, de cicălit) Unealtă de zidărie făcută din lemn sau din fier cu care se ia și se netezește tencuiala Si: mistrie. 19 (Șîs ~ra cea mare) Unealtă de forma unei linguri (1) de dimensiuni mari, folosită de păstori ca unitate de măsură, ca strecurătoare etc. 20 (Șîs ~ de curățat, ~ de lăcărit) Tub închis la capătul de jos, cu unul sau două ventile, folosit la sonde pentru extracția unei cantități mici de țiței, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat. 21 Unealtă agricolă de forma unei furci de dimensiuni mici, cu doi dinți și prevăzută cu o rețea, folosită la strânsul paielor mărunte și a pleavei. 22 Unealtă asemănătoare unei linguri (1) mari, cu coadă foarte lungă, folosită la manevrarea metalelor topite Si: (rar) linguriță (12). 23 Instrument medical metalic cu formă asemănătoare unei linguri (1), cu diferite utilizări Si: linguriță (9). 24 Bucată mică de metal în formă de lingură (1), folosită ca momeală în pescuitul sportiv Si: linguriță (10), nălucă. 25 (Înv) Tăviță pentru scrumul rezultat din arderea unei lumânări în sfeșnic. 26 (Reg) Lopățică pentru netezirea mămăligii. 27 (Trs) Căuș cu care se varsă vinul din pritoacă în butoi. 28 (Trs) Măsură cu care se ia dijma la moară. 29 (Trs) Cauc pentru scos făină. 30 (Reg) Lemn al saniei în formă de lingură (1). 31 (Reg) Unealtă lungă din fier de forma unei dalte, cu care se scoate, în pietrării, praful de piatră din găuri. 32 (Reg) Parte de la roata morii în care lovește apa. 33 (Reg) Unealtă cu care se curăță lâna proaspăt spălată. 34 (Reg; îs) ~ vântului Vânturătoare. 35 (Atm; pop; îs) ~ra pieptului Furcă a pieptului Si: lingurea (3), lingurică (3). 36 (Bot; pop; îc) ~ra-zânelor (ori zânei) sau ~ra-frumoaselor Ciupercă lemnoasă, de culoare brună-roșcată, care crește pe trunchiul și pe rădăcinile copacilor Si: lingurița-zânei (Ganoderma lucidum). 37 (Bot; reg; îc) ~ra-popii Pochivnic (Asarum europaeum). 38 (Bot; reg; îc) ~ra-Maicii Domnului Hrean (Lacheleoria officinalis). 39 (Bot; reg; îc) ~-de-vânt Planta Echium vulgaris. 40 (Bot; reg; îc) ~-de-vâtoasă Planta Clavariadelphus pistillaris. 41 (Bot; Trs; îc) ~ra-Maicii Precista sau ~ra-strigoaicei Specie de bureți nedefiniți mai îndeaproape. 42 (Bot; reg; îc) ~ra-plugului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 43 (Zlg; Trs; îc) ~ra-popii Mormoloc.

LINGURĂ, linguri, s. f. 1. Obiect de metal sau de lemn, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă; servește pentru a mînca supa sau alte mîncări lichide. [Mama] învîrtea cu-o lingură de lemn Prin cratița în care sfîrîia rîntașul. BENIUC, V. 37. Gheorghiță așeză domol lingura lîngă strachină și împinse deoparte pînea coaptă anume pentru el. SADOVEANU, B. 60. Și cu aceeași băgare de seamă soarbe, cu mîna tremurătoare, borșul din lingura veche de tisă roșie. HOGAȘ, DR. II 116. Să lași lingura pe blid, Să ieși afară plîngînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 265. ◊ Expr. (Familiar) A atîrna (a pune sau a lega cuiva) lingurile de gît (în sau la brîu) = a lăsa pe cineva nemîncat fiindcă a venit tîrziu la masă. Mama are să ne pună lingurile în brîu. C. PETRESCU, R. DR. 92. A(-și) mînca banii (sau averea) cu lingura v. ban.. ♦ (Determinat de obicei prin «de supă») Polonic. 2. Conținutul unei linguri (1). O lingură de doctorie. 3. Nume dat unor unelte ori părți de instrumente sau de mașini, asemănătoare cu o lingură (1). Lingura zidarului. Lingura dulgherului. Lingurile morii. ♦ Tub cilindric, închis la capătul de jos cu unul sau două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățirea găurii de sondă sau la cimentat. 4. (Regional, în expr.) Lingura-pieptului = furca pieptului; lingurea, lingurică.

LINGURĂ ~i f. 1) Obiect de uz casnic constând dintr-o parte ovală scobită și o coadă, folosit pentru a mânca alimentele lichide. ~ de masă. ~ de desert. ◊ A mânca banii (sau paralele, averea) cu ~a a cheltui mult și fără măsură. 2) Cantitate de substanță cât încape în partea adâncită a acestui obiect. 3) Orice unealtă sau piesă care are formă asemănătoare cu acest obiect. 4) Unealtă în formă de tub prevăzut cu o supapă, folosită pentru a extrage din sonde cantități mici de țiței. 5) Unealtă de rotărie sau de dogărie folosită la găurirea butucului roții, la confecționarea vrănilor la butoaie etc. [G.-D. lingurii] /<lat. lingula

lingură f. 1. unealtă de bucătărie și de masă cu care se mănâncă; 2. cât conține o lingură: a băut trei linguri de zeamă; 3. (pieptului) claviculă; 4. unealtă cu care rotarul găurește căpățâna roții spre a face loc osiei. [Lat. LINGULA].

língură f., pl. ĭ (lat. lĭgŭla, lingură, prefăcut apoĭ în lingula, care e dim. d. lingua, limbă). Unealta cu care se mănîncă bucatele lichide (cĭorba, supa) și care seamănă c’o lopățică scobită. Sfredel mare de găurit butuciĭ al căruĭ capăt seamănă a lingură. Tubu cu care se scoate țițeĭu, noroĭu și pămîntu la sondele de petrol. Lingura peptuluĭ, partea scobită a peptuluĭ pe afară. – În nord lĭúngură.

liungură sf vz lingură

lungură^[1] sf vz lingură corectat(ă)

BEA (beau) vb. tr. 1 A înghiți apă, vin sau alt lichid, mai cu deosebire pentru a-și stîmpăra setea: ~ apă, vin; 👉 'APA, LINGURĂ; proverb: nu plătește nici apa pe care o bea, nu e bun de nici o treabă, îți pierzi banii de pomană crezînd că poți trage vre-un folos de pe urma lui; – să bei vinul, dar să nu te bea, poți să bei, dar să nu te ’mbeți încît să-ți pierzi mințile ¶ 2 A cheltui pe băuturi: am un leu și vreau să-l beau (începutul unui cîntec popular); a-și ~ banii; a-și ~ și căciula din cap; a-și ~ și cămașa, a-și cheltui tot avutul pe băutură ¶ 3 abs. A bea băuturi spirtoase, care îmbată: Cine bea pîn’ la ’mbătare, Nume bun în lume n’are (PANN); bea ca un burete, bea cît șapte, bea de se turtește, se zice despre cineva care bea peste măsură; ~ în sănătatea cuiva, a închina pentru cineva, a bea un pahar de vin, de rachiu, etc. făcînd urări pentru sănătatea cuiva ¶ 4 pop. A fuma: eu aș bea o țigară de tutun, domnule! (SAD.) [lat. bĭbĕre].

lĭúngură, V. lingură.

lingură s. f., g.-d. art. lingurii; pl. linguri

lingură s. f., g.-d. art. lingurii; pl. linguri

lingură s. f., g.-d. art. lingurii; pl. linguri

lingură (linguri), s. f. – 1. Obiect cu care se mănîncă. – 2. Conținutul obiectului de sub-1. – 3. Instrument de sfredelit. – 4. Plantă, Asarum europauem. – 5. (Banat) Mormoloc. – 6. Sondă, sfredel de sondare. – Mr., megl. lingură, istr. lingurę. Lat. lĭngŭla, formă atestată de Marcial, rezultată din încrucișarea dintre lĭgula „lingură” cu lingĕre „a linge” (Keller, Lat. Wolksetymologie, 85; Pușcariu 981; Candrea-Dens., 1002; REW 5036), cf. sp. legra (Corominas, III, 60; Rosetti, I, 169, crede că s-a păstrat numai în rom.). Der. lingurar, s. m. (cel ce face linguri și alte obiecte de lemn; era o specialitate a unor grupuri de țigani nomazi, care purtau acest nume); lingurică (var. linguric, lingurea), s. f. (epigastru, partea superioară a abdomenului; plantă, Cochlearia officinalis); linguraș, s. n. (Mold. de S., epigastru); linguriță, s. f.; linguroi, s. n. (polonic); linguruș, s. m. (Banat, mormoloc). Din rom. provine bg. lingur „țigan care face linguri de lemn” (Capidan, Raporturile, 132).

a lega (cuiva) lingurile de gât / de brâu expr. a lăsa (pe cineva) nemâncat fiindcă a venit târziu la masă.

a mânca banii cu lingura expr. a cheltui prea mult, a fi risipitor.

a mânca rahat cu lingura / cu polonicul expr. a vorbi într-o manieră demagogică.

a porni de la lingură expr. (d. tinerii căsătoriți) a începe căsnicia fără sprijin material.

LINGURĂ s. v. cancioc, căuș, crâsnic.

lingură s. v. CANCIOG. CĂUȘ. CRÎSNIC.

LINGURĂ DE SCOS s. v. căuc, căuș, polonic, scafă.

lingură de scos s. v. CAUC. CĂUȘ. POLONIC. SCAFĂ.